Art Safari prezintă un artist-fenomen al secolului XX: Marcel Iancu

Art Safari prezintă un artist-fenomen al secolului XX: Marcel Iancu

Marcel Iancu (1895 București – 1984 Ein Hod, Israel) a fost un artist-fenomen al secolului XX, atât pentru arta românească, cât și pentru cea universală. Personalitate complexă, artist cu vocație multiplă, pictor, arhitect, grafician și eseist, Iancu a fost în centrul celei mai importante mișcări de Avangardă și a avut legătură cu toți marii artiști revoluționari ai vremii.

Artistul s-a născut la București, în 1895, într-o familie de origine evreiască și în 1914 a plecat în Elveția să studieze. A început cu matematica dar, după doar un an, a renunțat în favoarea arhitecturii, în cadrul Academiei Polytechnikum din Zürich.

Marcel Iancu, autorul afișului primei expoziții a Dadaiștilor

În 1917 a participat la prima expoziție a dadaiștilor la Galeria Dada, în Zurich, împreună cu Hans Arp, Giorgio de Chirico, Paul Klee și Tzara. Îndepărtându-se de Tristan Tzara, dar rămânând aproape de Hans Arp, Marcel Iancu și-a continuat călătoria prin Europa, după terminarea studiilor și a fost un reprezentant de vârf al Avangardei. În 1919 a înființat, alături de Hans Arp, Alberto Giacometti și Emmy Hennings, grupul Artiștii Radicali.

ADVERTISING

Creația lui Marcel Iancu a trecut prin mai multe perioade, în funcție de influențele curentelor de avangardă la care lua parte. În perioada de la Zurich și cea imediat următoare, a îmbrățișat experimentul Dadaist, dar odată ce acesta s-a orientat către o afiliere cu Suprarealismul, Iancu s-a îndepărtat de mișcare și a migrat către un limbaj plastic Cubist-Constructivist. „Cathédrale” este o lucrare din 1933 în care se vede cum Marcel Iancu a migrat artistic către un Modernist moderat, cu accente expresioniste, explorând ceva mai mult din punct de vedere cromatic. Lucrarea a fost vândută la o licitație cu 80.000 de euro în 2019.

Întoarcerea în România, o perioadă de explorare a talentului de arhitect

În 1922, artistul se întoarce în România, unde va deveni unul din cei mai importanți promotori ai artei de avangardă, timp în care va continua să expună și în cadrul expozițiilor de artă europene, susținute la Zürich, Paris, Berlin sau Varșovia. Anul 1925 va fi un nou an de călătorii prin Europa și cel în care avea să îi întâlnească pe Pablo Picasso și pe Constantin Brâncuși. 

În perioada petrecută la București, Marcel Iancu și-a explorat talentul de arhitect, iar în anii ‘30 a proiectat numeroase clădiri moderniste, șocante pentru peisajul bucureștean al vremii. Inspirat de revoluția lui Le Corbusier și de tendințele funcționaliste care se afirmau, au apărut construcții precum Vila Fuchs (Fuchs Villa) sau Casa Juster (Juster House). 

ADVERTISING

Marcel Iancu a fost cel care a adus spiritul arhitecturii moderne în România (principalul arhitect modernist al Bucureștiului). Între 1922 și 1938 a proiectat în București peste 40 de clădiri, în mare case pentru o familie.

Întoarcerea în Israel, continuarea carierei artistice 

În 1941, odată cu legea anti-semită din România, Marcel Iancu s-a mutat cu familia în Israel, unde și-a continuat cariera artistică, cu același succes. Iancu a devenit unul dintre cei mai importanți artiști ai Israelului, cu 30 de expoziții personale în Tel Aviv, Haifa, New York, Paris, Zurich, Basel, Milano. 

După ce a emigrat, artistul nu a mai proiectat deloc locuințe particulare, latură artistică pe care a lăsat-o moștenire doar Bucureștiului. Marcel Iancu a fost un adevărat spirit avangardist, un artist la fel de important pentru arta internațională, precum și pentru arta românească, și o punte de legătură dintre marele și efervescentul Vest și România. În 1953 a consacrat Satul Artiștilor Ein Hod (Ein Hod Artists Village) și a creat Departamentul de Profesori de Artă la Colegiul Oranim.

„După ani de eforturi comune încununate cu succes și de strânsă prietenie, pot spune fără ezitare că orice nouă ediție de Art Safari înseamnă pentru Ambasada noastră un nou imens potențial de colaborare. Dovada stă în proiectele minunate pe care le-am împărtășit: fie că am creat artă cu Hanoch Piven, ori că am celebrat Centenarul Dada cu lucrări uluitoare, sau când am făcut selfie-uri cu piesa centrală expusă de Gili Avissar. Anul acesta am decis să fim și mai ambițioși și să vă invităm să explorați universul lui Marcel Iancu. El nu numai că a definit arta de avangardă din România și Israel, ci a elevat-o la un nivel internațional de notorietate și apreciere. Pentru a ne găsi calea prin complexa lume artistică a lui Iancu, avem onoarea de a o avea drept ghid pe Raya Zommer-Tal. Director al Muzeului Janco-Dada din Ein Hod, Israel, ea revine în România și la Art Safari în calitate de curator al Pavilionului „Marcel Iancu. Reconstruind artele, România-Israel”. Vă invit pe toți să uitați de rutină și să pășiți în universul artistic multifațetat al lui Marcel Iancu”, declară ES David Saranga, Ambasadorul Israelului în România. 

ADVERTISING

„Viața artistului multidisciplinar Marcel Iancu poate fi împărțită în două capitole: primii 46 de ani în Europa, urmați de 43 de ani în Israel. Expoziția din Art Safari cuprinde lucrări din ambele perioade, este prima expoziție cuprinzătoare a celor șaptezeci de ani de activitate artistică, pusă în scenă în țara unde s-a născut. O comparație a lucrărilor din cele două capitole din viața sa ne arată că, deși imaginile pot să fi evoluat, peisajele pot fi diferite, iar colorizarea poate să fi suferit modificări, mâna care ține pensula și linia trasată păstrează semnătura unică a artistului, rămânând neschimbată de-a lungul vieții sale”, declară curatorul Raya Zommer-Tal. 

„În dorința de a promova excelența din arhitectura românească, Uniunea Arhitecților din România este implicată, de peste 30 de ani, în descoperirea și promovarea personalității lui Marcel Iancu. Expoziția București, anii 1920-1940: între avangardă și modernism – TNB 1993 (comisari Alexandru Beldiman, Magda Cârneci și Mihai Oroveanu) a fost cea care a evidențiat rolul și importanța avangardei românești în cultura națională. Au urmat Expoziția Centenarul Marcel Iancu 1895-1995, găzduita de MNAR în 1996, (curatori Anca Bocăneț și Dana Herbay), filmul Construct realizat, în 1995, de Sorin Ilieșiu și Mariana Celac, și lucrarea Marcel Iancu, Biroul de Studii Moderne împreună cu Traseul Urban Marcel Iancu (pliant) publicate de Editura Simetria, în anul 2008.

Dorim ca expoziția organizată la actuala ediție Art Safari să transmită, alături de informații consacrate, dar și mai puțin cunoscute despre arhitectul Janco, spiritul novator, constructiv și constructivist al autorului, capacitatea sa de a jongla cu meșteșuguri și arte, cu concepte revoluționare și valori perene, cu explozive schimbări de scară de la designul de obiect și finețea detaliului, la marile intervenții la scara urbană”, declară Ileana Tureanu, Președinta Uniunii Arhitecților din România. 

„Cea mai valoroasă lucrare a acestei ediții Art Safari este semnată de artistul Marcel Iancu, din colecția Muzeului Național de Artă al României, în valoare de peste 300.000 euro. Mulțumim domnului director Călin Stegerean și întregul personal de profesioniști ai MNAR pentru încrederea acordată Art Safari, dar și partenerilor care fac posibilă această expoziție în România. De asemenea, datorită Uniunii Arhitecților din România, publicul va putea vedea experimentul impresionant pe care Iancu îl realizează în arhitectură și va descoperi influența lui asupra Bucureștiului”, declară Ioana Ciocan, General Manager Art Safari. 

Program și bilete Art Safari 2022 

Art Safari va putea fi vizitat în perioada 12 mai – 7 august 2022, de luni până joi, în Palatul Dacia-România, din Centrul Vechi al Bucureștiului (str. Lipscani, nr. 18-20). În toamnă, Art Safari se va întoarce cu cea de-a 10-a ediție, cu un nou sezon expozițional de 3 luni. Este pentru prima dată în istoria evenimentului când același spațiu este folosit doi ani la rând, în baza unui parteneriat semnat între Art Safari și Muzeul Municipiului București. Biletele și abonamentele pot fi achiziționate pe https://tickets.artsafari.ro/e.

Despre Art Safari București

Art Safari este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii, aflat sub patronajul Primăriei Municipiului București și UNESCO România și realizat în parteneriat cu Muzeul Municipiului București. Alături de expoziţiile curatoriate, organizate în București sau în străinătate, Art Safari promovează conținut educațional pentru toate vârstele, găzduind inclusiv ateliere de artă pentru copii și tururi ghidate pentru copii și adolescenţi. Partenerul oficial Art Safari este BCR. Art Safari este un eveniment cultural unic în România ca structură, concept și amploare. Art Safari a înregistrat 231.000 de vizitatori în cele 8 ediții de până acum. Mai multe detalii: www.artsafari.ro