Aflat la Sibiu, în cadrul Turneului Stradivarius 2024, virtuozul violonist Alexandru Tomescu a oferit un interviu DW după concertul susţinut în Catedrala Evanghelică a încântătorului oraş transilvan.
DW: Înainte de a vorbi despre Turneul Stradivarius, să ne oprim atenţia asupra acestui minunat instrument la care cântaţi deja din 2007 - vioara Stradivarius Elder-Voicu. Ca orice instrument Stradivarius, are şi această vioară o istorie a sa, mai înainte aflându-se în posesia maestrului Ion Voicu.
Acest instrument Stradivarius Elder-Voicu este singura vioară Stradivarius pe care o avem în România şi face parte din Patrimoniul Naţional în categoria "Tezaur".
Cred că este visul oricărui violonist să poată cânta măcar o dată în viaţă pe un astfel de instrument.
Într-adevăr, am privilegiul de a cânta în concerte pe această vioară încă din 2007. Maestrul Ion Voicu îmi spunea că a avut nevoie de mai bine de zece ani pentru a se împrieteni cu vioara aceasta. La vremea respectivă mi se părea că e o pură exagerare, dar acum după cei 17 ani de cântat împreună, tind să îi dau dreptate.
E o vioară în primul rând foarte frumoasă - Stradivari a ridicat standardul de construcţie a viorilor la nivelul care s-a păstrat până în ziua de astăzi -, fiind construită în perioada sa de aur, în 1702, şi numai viorile Stradivarius au reuşit să combine la modul ideal calitatea sunetului cu forţa acestuia, cum s-a putut auzi şi în seara aceasta în catedrala din Sibiu.
Aţi pregătit pentru acest turneu un program pe măsura acestui instrument de excepţie: cele Şase suite pentru violoncel de Johann Sebastian Bach, transcrise pentru vioară - transcripţia fiind de dată destul de recentă şi o premieră în România. Aţi ales totodată să cântaţi, în acest turneu, în special în biserici - cu siguranţă nu doar pentru acustică...
Întotdeauna am simţit că muzica lui Bach este la ea acasă în biserici.
Muzica lui Bach rezonează altfel în aceste spaţii. Se spune că este singura muzică adresată direct Divinităţii şi cred că este foarte mult adevăr în această afirmaţie.
Transcripţia este, într-adevăr, de dată recentă şi îi aparţine lui Werner Icking. Cred că a păstrat o tradiţie din perioada barocă în care muzicile călătoreau foarte uşor de la un instrument la altul.
Bach însuşi a transcris unul dintre concertele de vioară pentru clavecin. Sunt foarte multe exemple de acest fel.
Aţi poposit, în cadrul actualului turneu, în multe oraşe din România. Aici, la Sibiu, Catedrala Evanghelică a fost plină până la refuz, programul fiind unul destul de lung ca durată cuprinzând toate cele Şase suite de Bach. Care a fost reacţia publicului?
Am vrut să prezentăm acelaşi program în fiecare seară. Călătorim cu toată această tehnică după noi, inclusiv partea de lumini, de organizare, pentru că e foarte important să putem oferi publicului, indiferent de mărimea oraşului, acelaşi nivel de calitate a experienţei de concert.
Spre bucuria mea, publicul gustă foarte mult această muzică a lui Johann Sebastian Bach, în ciuda lungimii de peste două ore a programului, fără pauză. Am simţit că suntem cu toţii prinşi în acest flux muzical, în care curgerea timpului nu se mai măsoară în ore şi secunde, ci pur şi simplu în emoţii trăite prin intermediul muzicii.
Pe lângă continuarea acestui turneu, ce alte proiecte aveţi?
Prima ediţie a Turneului Stradivarius a avut loc în 2008, la câteva luni după ce am primit vioara, iar acum am ajuns la cea de-a 17-a ediţie - e un turneu foarte longeviv.
Am planuri pentru încă foarte multe ediţii de Turneu Stradivarius de acum înainte.
Îmi continui în primul rând activităţile mele de solist concertist al Orchestrei Naţionale Radio, poziţie pe care o ocup de peste două decenii, la Bucureşti. Îmi continui turneele în străinătate cu diverse programe şi cu diverşi parteneri muzicali, unul dintre ei fiind chitaristul Dragoş Ilie sau pianista Sânziana Mircea, şi voi fi prezent de mai multe ori şi aici, în Sibiu, care este un oraş pe care îl iubesc în mod deosebit.