Plângere penală pe numele ministrului Sportului, Eduard Novak, pentru abuz în serviciu

Plângere penală pe numele ministrului Sportului, Eduard Novak, pentru abuz în serviciu
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă a făcut o plângere penală pentru abuz în serviciu la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe numele ministrului Sportului, Eduard Novak, şi al unor funcţionari din minister, invocând prejudicii aduse FRHG în urma unor decizii precum organizarea unei Adunări Generale Extraordinare.

„Am depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru abuz în serviciu, în legătură cu această convocare a Adunării Generale extraordinare. Bineînţeles că a fost redactată de către avocaţi, pentru că nu o putem face noi. Toate documentele au fost depuse la parchet”, a declarat preşedintele Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, Alexandru Hălăucă, pentru Agerpres.

Plângerile penale ale FRHG au fost făcute pe numele ministrului Eduard Novak, directorului direcţiei juridice, Vicenţiu Dacian Stan, şi delegatului Ministerului Sportului la Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă, Cristian-Marius Sandu, şi vizează suspendarea Adunării Generale de alegeri din 15 septembrie şi convocarea de către minister a unei Adunări Generale Extraordinare, la care nu au fost chemaţi reprezentanţii federaţiei.

"Nici eu nu îmi pot închipui ce se va întâmpla mâine la Adunarea Generală, pentru că domnul ministru Eduard Novak a încărcat orice lege, orice ordonanţă, orice statut sau regulament, absolut tot. În primul rând, noi, federaţia, nu am fost invitaţi, am auzit de această Adunare Generală extraordinară de la anumite structuri sportive care au fost invitate, pentru că nu toate au fost invitate. Iar, conform statutului federaţiei, o adunare generală extraordinară nu poate fi convocată decât în trei situaţii: de preşedinte, de două treimi din Biroul Federal sau de o treime din cluburile cu drept de vot. Şi niciuna dintre aceste situaţii nu o avem în momentul de faţă. În plus, orice adunare generală trebuie prezidată, dacă preşedintele şi niciunul dintre vicepreşedinţi nu sunt, de către secretarul general. Iar în momentul de faţă, secretarul general este angajat pe perioadă nedeterminată, este ordonator de credite, ţine legătura cu instituţiile, ca şi preşedintele. Noi nefiind invitaţi, vom încerca să intrăm, dar eu cred că nu vom fi lăsaţi. Repet, noi am aflat de această adunare generală de la anumite structuri sportive", a afirmat Hălăucă.

ADVERTISING

Conform documentului depus la parchet, federaţia invocă faptul că "prin actele emise anterior emiterii convocării, Ministrul Sportului şi prin însuşi actul denumit Convocare, ministrul împreună cu restul funcţionarilor publici care au întocmit acte în acest sens au produs un prejudiciu incomensurabil Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă din moment ce la Adunarea Generală extraordinară se vor discuta aspecte privind organele de conducere ale federaţiei care au fost alese în mod legal şi statutar în data de 15.09.2022".

"Din punctul meu de vedere, este o încercare a ministerului de a prelua conducerea federaţiei. Am înţeles că domnul ministru a spus într-o emisiune TV, referindu-se la mine, că sunt un mare sportiv, dar un prost manager. Eu vreau să-i spun domnului ministru că am preluat această federaţie cu peste 1 milion de euro datorie, pe care am achitat-o şi acum suntem pe plus. Am preluat-o cu o magazie goală şi acum magazia este plină cu echipament sportiv. Eu cred că documentele îl contrazic pe domnul ministru, apropo de managementul Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă", a completat preşedintele FRHG.

Alexandru Hălăucă a afirmat că miza ar putea fi reprezentată de dorinţa cluburilor cu management de etnie maghiară din Ardeal, care ar dori să participe doar în campionatul Ungariei: "Probabil că sunt presiuni de la cluburile din zona Ardealului, de unde marea majoritate a jucătorilor pleacă spre Ungaria. Eu cred că în curând toate echipele din acea zonă vor dori să joace doar în Ungaria şi să nu mai joace în campionatul României. Altfel nu văd de ce atâta insistenţă. Atâta timp cât federaţia a avut datorii, de ce nu au vrut să vină să ajute federaţia, să scape de aceste datorii? După cum bine ştim, domnul Barna Tanczos şi majoritatea celor din Biroul Federal proveneau în acea perioadă tot din acea zonă. În plus, eu nu înţeleg de ce domnul ministru se antepronunţă, de vreme ce noi suntem în proces cu cluburile respective şi cu ministerul privind Adunarea Generală din septembrie. Şi l-am auzit că spune că o comisie a ministerului este mai tare decât o instanţă. Dacă o comisie ia această hotărâre, eu mă întreb de ce mai avem instanţe în România".

ADVERTISING

Oficialul FRHG afirmă că este încrezător că instanţele de judecată vor da câştig de cauză federaţiei în această speţă.

"Eu am mare încredere în instanţele de judecată din România şi probabil de asta se şi grăbesc să rezolve lucrurile. Noi am respectat întru totul statutul şi regulamentele. Noi nu am făcut niciun pas greşit şi acest lucru a fost consemnat şi de către consilierul ministerului care a fost la acea vreme în sală la Adunarea Generală de alegeri", a mai spus Alexandru Hălăucă.

În plângerea penală făcută la parchet, federaţia afirmă că prin convocarea Adunării Generale Extraordinare la 15 februarie se aduce FRHG o "serie de consecinţe juridice ireparabile".

"Prin convocarea emisă de către Ministrul Sportului pentru Adunarea Generală extraordinară, ministrul Sportului încalcă în mod flagrant dispoziţiile art. 881 din Legea nr. 69/2000 unde se arată că 'În situaţii deosebite de încălcare a actelor constitutive, a statutelor, a actelor normative, Agenţia Naţională pentru Sport poate dispune convocarea Adunării Generale extraordinare pentru structurile de utilitate publică'. Din modul de redactare a articolului invocat putem deduce cu uşurinţă faptul că, în convocarea unei Adunări Generale extraordinare a unei structuri sportive de utilitate publică, deţine calitate procesuală exclusiv Autoritatea Naţională pentru Sport, actualmente Ministerul Educaţiei şi nu Ministerul Sportului. Or, având în vedere emitentul convocării ce face obiectul prezentei cereri de suspendare a executării actului, respectiv Ministerul Sportului, prin Ministrul Eduard Carol Novak, putem ajunge la concluzia lipsei calităţii active a acestei entităţi în redactarea şi emiterea unor astfel de acte. În acest sens, Ministerul Sportului prin ministru îşi depăşeşte prerogativele din moment ce a emis un act ce nu intră în apanajul atribuţiilor acestuia, prin care se conturează o serie de consecinţe juridice ireparabile asupra Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă", se arată în plângerea penală făcută de FRHG.

ADVERTISING

Totodată, ministrul Eduard Novak este acuzat de federaţie că l-ar fi schimbat pe delegatul ministerului la FRHG, care ar fi refuzat să suspende efectele Adunării Generale de alegeri, cu o altă persoană, care ar fi acţionat la indicaţiile demnitarului.

"Ca urmare a prezenţei delegatului Ministerului Sportului în cadrul şedinţei Adunării Generale a FRHG, acesta a avut prerogativa întocmirii unui Raport care să cuprindă descrierea evenimentelor ce s-au desfăşurat în cadrul respectivei adunări. Potrivit raportului iniţial întocmit, şedinţa Adunării Generale s-a desfăşurat cu respectarea dispoziţiilor statutare ale FRHG şi ale tuturor normelor legale în materie. Cu toate acestea, în baza unor adnotări redactate cu pixul pe acel raport, Ministrul Sportului - Eduard Carol Novak a formulat o serie de solicitări, având în vedere, după considerentele domniei sale, nerespectarea prevederilor statutare ale FRHG şi excluderea de la votul din AG a cluburilor ce aveau datorii la acel moment faţă de federaţie, fără existenţa unor prevederi legale în acest sens, ţinând cont şi de ideea conform căreia cluburile respective nu au fost niciodată suspendate ca să nu poată avea drept de vot. Termenul limită pentru redactarea unui răspuns la adnotările domnului Ministru a fost data de 11.10.2022, ora 10. Practic delegatul Otobîcu nu a dorit să suspende efectele Adunării Generale deoarece a considerat că aceasta s-a desfăşurat în mod legal, fiind înlocuit prin ordin de ministru cu Cristian Marius Sandu, care în aceeaşi zi a suspendat hotărârea AGA. Drept răspuns la împotrivirea sa, numitul Otobîcu a fost dat afară din Ministerul Sportului, actualmente aflându-se în Ministerul Tineretului", se arată în document.

Ministerul Sportului a transmis către membrii afiliaţi ai Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă o convocare la o Adunare Generală extraordinară, care va avea loc la 15 februarie, la sediul ministerului, şi care are pe ordinea de zi suspendarea Adunării Generale de alegeri din septembrie 2022 şi adoptarea unei soluţii privind "situaţia organelor executive de conducere" ale FRHG.

Reprezentanţii unor cluburi convocate la Adunarea Generală de către ministrul Sportului, Eduard Novak, cel care a semnat documentul, au declarat, pentru AGERPRES, că şedinţa este "abuzivă" sau "posibil ilegală".

De cealaltă parte, ministrul Sportului, Eduard Novak, a declarat, pentru AGERPRES, că şedinţa Adunării Generale a fost convocată de minister în baza Legii Sportului, care îi dă dreptul să facă acest lucru.

Preşedintele Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, Alexandru Hălăucă, a câştigat, la 15 septembrie, un nou mandat la conducerea instituţiei, fiind votat, în cadrul Adunării Generale de Alegeri, de 9 dintre cele 13 cluburi cu drept de vot. Contracandidatul său, preşedintele clubului Steaua Rangers, Valentin Dragomir, a primit 4 voturi.

Ulterior, Ministerul Sportului a luat decizia de suspendare a efectelor Hotărârii adoptate în Adunarea Generală Ordinară de Alegeri a Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, în urma unor controale, această hotărâre fiind considerată de FRHG o "imixtiune" în treburile interne, deoarece există deja pe rolul instanţelor de judecată o contestaţie depusă de mai multe cluburi.

Pe 15 noiembrie, FRHG anunţa că a denunţat unilateral contractul cu Ministerul Sportului, renunţând astfel la finanţarea din fonduri publice.

Ministerul Sportului a anunţat, la data de 27 ianuarie, pe site-ul său oficial, că 67 din cele 68 de federaţii sportive naţionale care au depus cerere vor primi finanţare pe anul 2023, singura excepţie fiind Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă (FRHG), care nu îndeplineşte condiţiile şi a fost declarată neeligibilă.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇