Cu bani împrumutați, Republica Moldova și-a digitalizat jumătate dintre serviciile oferite de administrația publică. Pentru asta, a avut nevoie de 12 ani în care a lucrat într-un ritm pe care România este, încă, departe de a-l atinge.
Acum, Guvernul de la Chișinău vrea să reanalizeze fiecare serviciu public prestat, să digitalizeze tot ce poate și să mai folosească hârtie doar în cazurile excepționale.
Care sunt planurile concrete ale Chișinăului, dar și care sunt provocările majore care stau în calea transformării digitale a explicat viceprim-ministrul pentru Digitalizare Iurie Țurcanu, într-un scurt interviu acordat spotmedia.ro, la Iași, unde a luat parte la evenimentul IQ Digital Summit.
Iurie Țurcanu are 48 de ani și un masterat în informatică. Este expert în guvernare digitală, iar din august 2021 este viceprim-ministru pentru Digitalizare în Guvernul Nataliei Gavriliță.
Când a început digitalizarea administrației, în Republica Moldova?
O intensificare a procesului de digitalizare a fost în anii 2010 – 2011, când a fost aprobat un program strategic pentru transformare digitală.
Asta nu înseamnă că până atunci nu am implementat nicio soluție digitală, ci că în 2010-2011 s-a introdus o sistematizare în procesul de digitalizare. A apărut încercarea de a îmbina sistemele, de a le face compatibile, astfel încât să comunice unele cu altele și să schimbe date.
Era necesar, ca să nu-l punem pe cetățean pe drumuri, de la un ghișeu la altul. Cu alte cuvinte, să nu-l facem poștaș,
Deci am început prin a digitiza (transpune în format digital – n.red.) niște arhive, ca să generăm niște date. Apoi am început să digitalizăm (automatizăm – n.red.) niște procese ca să putem să simplificăm.
Le-am luat, mai întâi, pe cele pe care le-am considerat cele mai „dureroase”. Fie cele pe care societatea le considera cele mai netrasparente și cumva se genera corupție în jurul lor, fie pe cele care cauzau aglomerație.
Ca să exemplific: dimineața, 5.000 de persoane se așezau la aceeași coadă ca să depună cererea pentru a-și scoate cazierul judiciar. Se elibera într-un singur loc. Și era un infern acolo! Iar asta era doar partea care se petrecea dimineața.
După-amiază, alte 5.000 de persoane veneau ca să ridice cazierul judiciar pe care îl solicitaseră deja.
Așa că am intervenit în astfel de puncte nevralgice (acum, spre deosebire de români, cetățenii Republicii Moldova își pot elibera online cazierul judiciar - n.red.).
Și am implementat pe parcursul anilor un ecosistem de micro-servicii, ca să zic așa. Ele rezolvă probleme mai mărunte, dar concrete.
Avem serviciul Mpass, pentru autentificarea și controlul accesului în sistemele informatice pentru serviciile publice.
Avem serviciul Msign care permite utilizarea semnăturii electronice. Avem serviciul Mpay pentru plăți electronice (la noi, plățile electronice se fac, în majoritate pe ghișeul.ro, produs creat de un ONG și pus la dispoziția statului – n.red.).
Și avem Mcloud, cloud-ul necesar pentru a găzdui toate aceste sisteme informatice.
Așa că iată, într-un deceniu, am construit acest sistem.
Iar acum 2 ani, am pornit un proces de regândire a serviciilor publice, prin remodelarea lor. Fiindcă avem deja pilonii aceștia de bază, de rezistență, despre care v-am vorbit: Mpas, Msign, Mpay și Mcloud.
Și acum putem lua serviciu cu serviciu și ne putem gândi: cum vrea cetățeanul să primească acest serviciu? Vrea cu mai multe date? Atunci să conectăm aceste resurse și simplificăm serviciul. Și oferim serviciul la o nouă calitate.
Au simțit cetățenii din Republica Moldova vreo schimbare concretă, în viața lor de zi cu zi, odată cu digitalizarea acestor procese?
Primele servicii care au fost puse în funcțiune au fost cele care țin de administrația fiscală. Asta întotdeauna a fost o durere, mai ales pentru persoanele neinițiate. Se întrebau mereu „ce-o fi însemnând toate câmpurile din formularele acelea sofisticate?”. Așa că am mers pe simplificare.
Am simplificat raportarea către stat pe partea agenților economici. Ca să le facem cumva viața mai ușoară. Am mers pe crearea de declarații fiscale electronice. Pe plata impozitelor online.
Unde suntem astăzi? Astăzi statul știe – din sursele de mai sus – totul despre activitatea unei persoane fizice sau a unui întreprinzător. Așa că, atunci când trebuie depus un formular pentru o declarație, lucrurile stau altfel.
Spre exemplu, cine are mai multe surse de venit trebuie să depună o declarație pe proprie răspundere. Dar formularele pentru ea vin precompletate, cu toate datele pe care statul le deține deja. Și durează un minut să te ocupi de declarație, nu mai trebuie completată integral.
Ulterior, am trecut la documentele de stare civilă. Și aici avem un fenomen social legat de faptul că sunt cetățeni din Republica Moldova care își redobândesc cetățenia română. Și pentru procedură avem nevoie de dosare consistente, cu acte de stare civilă, cu certificate de naștere și tot ce mai e necesar. S-au digitalizat și acele servicii.
S-a mai făcut automatizare și la asigurările medicale, la asigurările sociale, la plăți – de la pensii, până la indemnizații.
Oamenii nici măcar nu cunosc în amănunt aceste procese digitale. Asta numim noi stat non-invaziv: toate mecanismele merg parcă de la sine, dar în spatele scenei sunt mecanismele astea de automatizare pe care le-am pus în funcțiune.
În noiembrie 2021, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat un pachet de modificări legistative pentru accelerarea digitalizării. Erau modificări care să permită printre altele crearea identității digitale a cetățenilor, semnarea de contracte de muncă la distanță, înființarea unei societăți online și multe altele. Cum merge implementarea?
Da, într-adevăr, am adoptat un pachet de legi care vin să simplifice interacțiunea dintre cetățean și stat, dar și dintre business și stat. Modificările au rolul să admită mai multe relații de la distanță. Să dematerializeze servicii.
Ce înseamnă, de fapt, asta? Înseamnă renunțarea la toate documentele pe hârtie pentru care e nevoie de o vizită sau chiar de mai multe vizite fizice pentru a depune o solicitare sau pentru a ridica documente. Pentru că mai avem nevoie de așa ceva?
Am prevăzut atunci (în noiembrie 2021 - n.red.) în lege ca documentele tipărite pe hârtie să nu se mai elibereze automat, ci numai la cererea solicitantului. Am păstrat acestă posibilitate în lege - adică eliberare în format tipărit la cerere - pentru că unii cetățeni ar putea avea nevoie de documente în afara țării. Și acolo nu pot folosi documentele digitale emise la nivel național. Dar doar pentru astfel de situații are sens să mai eliberăm documente pe hârtie.
În rest, acest Pachet de digitalizare 1 – cu modificările legislative la care ați făcut referire - atinge circa 30 de legi, pe care le face mai „digital oriented”.
Apoi a urmat lucrul la Legea Serviciilor Publice, care acum inversează paradigma și modul de prestare a serviciilor publice.
Ce vreau să zic cu asta: până acum serviciul public însemna mersul la ghișeu, iar alternativa era lucrul în mediul digital. De acum va fi invers: mai întâi prestăm serviciul online și doar cei care, din diverse motive, nu pot beneficia de el se vor adresa la ghișeu. Dar și acolo cineva mai alfabetizat digital îi va asista și își vor obține documentele exact în modul în care le-ar fi solicitat singuri, online.
Care-i orizontul de timpul pentru implementarea acestui Pachet 1?
Dacă ar fi să fac o apreciere, dacă ne referim la numărul de servicii publice oferite, cred că suntem pe la mijloc de cale. Am digitalizat cam jumătate și tot cam pe atâta mai avem.
Dar, în paralel cu digitalizarea, mai desfășurăm și un proces de raționalizare a serviciilor, adică o eliminare a celor redundante sau învechite. Este un proces de optimizare la care lucrăm și prin care să eliminăm ce nu mai este necesar.
Pentru ce ne-a mai rămas de făcut ne-am propus un orizont de timp de aproximativ 2 ani ca să scăpăm de hârtie pentru acele servicii pe care le vizăm.
Dar nu numai atât. Vrem să venim și cu servicii proactive. Adică servicii pe care cetățeanul să nu mai fie nevoit să le solicite. Statul să știe pentru ce ești eligibil și să ți le ofere, ție cetățean, în mod automat.
Cum finanțați toate aceste schimbări?
În mare parte, din împrumuri externe. În cele mai multe cazuri, există și o componentă de grant, nerambursabilă, la aceste împrumuturi. Dar cele mai consistente sume pe care le împrumutăm sunt rambursabile. Le achităm din bani publici.
Nu avem prea multe alte opțiuni, din cauză că nu ne permitem să ne finanțăm din fonduri proprii dezvoltarea (iar Republica Moldova, nefiind membră UE, nu poate accesa fonduri europene nerambursabile - n.red.).
Însă mentenanța sistemelor informatice – pentru că și aici sunt niște costuri - se asigură de către bugetul de stat.
Dar statul înțelege cât e de importantă digitalizarea și finanțează mentenanța.
Care-i proporția investiției, în linii mari?
Noi avem două proiecte cu Banca Mondială care, puse cap la cap, ajung la circa 44 de milioane de dolari. În mare parte sunt bani împrumutrați, dar și o contribuție a Guvernului.
Când povestiți, digitalizarea și transformarea digitală par simplu de realizat, în Republica Moldova. Nu întâmpinați rezistență la schimbare?
(Dă ușor din cap și zâmbește). Întotdeauna există rezistență la schimbare. Sunt persoane care se tem de nou. Nu avem doar cele mai tinere persoane, în administrația publică și care să fie capabile să îmbrățiseze aceste inovații și tehnologii. Dar nu aceasta este rezistența pe care o combatem cel mai greu.
Eu cred că putem pune semnul egal între „guvernare digitală” și „reformă”.
Și sunt de multe ori niște scheme de corupție sau alte probleme asociate unor status quo-uri pe care noi venim să le stricăm, cu digitalizarea.
Și așa apar tot felul de pretexte, în spațiul public. „Nu avem nevoie de această digitalizare” în felul în care e propusă de Guvern. Sau „persoanele care fac digitalizare nu sunt cele mai competente”. Sunt tot felul de istorioare din astea. Dacă nu reziști, sistemul te îndoaie. Dacă reziști, schimbi tu sistemul și mergi înainte.
Cum rezolvați problema competențelor digitale ale populației? Transformarea digitală înseamnă că oamenii trebuie să învețe să și folosescă noua tehnologie...
Este o provocare. Probabil cea mai mare cu care noi ne confruntăm. Pentru că – pentru a putea digitaliza procesele – avem nevoie de competențe digitale ale populației acum.
Pe pe altă parte, dacă nu investești acum în noua generație și în a-i forma ca cetățeni digitali pentru ziua de mâine, vom continua să avem aceeași problemă de astăzi.
Noi avem o serie de proiecte educaționale care se bazează atât pe aborările STEM (educație bazată pe știință, tehnologie, inginerie și matematică – n.red.), cît și elemente de robotică și programare aplicată.
Spiritul este acela de a-i lăsa pe tineri să identifice probleme din societate care se pot rezolva cu ajutorul digitalizării. Și să contribuie ei, din perioada formării, la rezolvarea acelor probleme (încă din școală – n.red.). Să creeze soluții pe care comunitatea să le poată deja aplica.
Abia așa lucrurile devin interesante pentru ei și abia așa se pot forma acei ingineri care identifică corect problema, o analizează critic și vin cu soluția optimă.