Cea de-a unsprezecea poveste din cadrul Conversații Fragile este despre Găbița, o adolescentă care a rămas însărcinată la vârsta de 15 ani și jumătate. Găbița a păstrat copilul și astăzi nu își regretă decizia. Dar nu a fost o decizie ușoară și chiar dacă își iubește băiatul, realizează că viața ei ar fi decurs cu totul altfel dacă alegerea de a deveni mamă ar fi fost una asumată și nu impusă de împrejurări.
În momentul de față există multe voci care se opun educației sexuale în școli. Se pun pe masă argumente cum că aceasta denaturează sufletul curat al unui copil, fără să se gândească că în era internetului, aceștia pot afla mult mai multe decât adulții în cauză despre lucruri care le denaturează cu adevărat demersul interior, din surse pe care adulții nu le pot controla. Și că lucrul de care adolescenții au nevoie în ziua de astăzi este să se vorbească despre aceste lucruri deschis, într-un cadru instituționalizat, să de dezamorseze tabuurile setate pe premize greșite, ca Romania să nu mai fie, așa cum este în momentul de față, campioana Europei la mame minore, cu 18000 de nașteri.
Voi reda povestea Găbiței, cuvânt cu cuvânt, alegând, la fel ca și în celelalte mărturii din cadrul seriei Conversații Fragile, să nu intervin în felul în care vorbește interlocutoarea mea, mulțumindu-i că a avut curajul să își spună povestea.
„El știa sigur că prima dată n-am cum să rămân gravidă. Și l-am ascultat pe el”
„El locuia gard în gard cu noi. Am stat de vorbă de mai multe ori, am început ca o relație de prietenie normală: bună ce faci, nu stiu ce, lalala. Și dintr-o dată, a fost o copilărie oricum, am început cu hai să fim și noi împreună, cu toate că nu aveam nici o treabă cu chestiile astea. Aveam 14 ani jumate. Era frumușel, cu ochii verzi, părul blond, și, și relația noastră sexuală a început după un an de zile. Adică nu mă gândeam că o să ajung acolo. Ai mei nu prea au fost de acord cu relația, din cauză că era cam impulsiv și foarte gelos. Dar am zis: mă mami, suntem până la urmă tineri, nu știu ce, ne iubim. Asta era în capul amândurora. Și s-a întâmplat. Și a fost foarte ciudat pentru mine că era cum se zicea peste tot - că este dureros, că curge sânge, exact așa se întâmplase. El deja era foarte documentat de chestia asta. El știa sigur că prima dată n-am cum să rămân gravidă. Și l-am ascultat pe el. Zic: nu cred că rămân din prima. N-am rămas nici din a doua, mă uitasem pe un documentar, că poți să faci o spălare imediat dupa ce se întâmplă actul sexual și nu rămâi. S-a întâmplat o dată, de doua ori, de trei ori, de 5 ori, 6. Și am zis, n-are cum să rămân gravidă, n-am rămas de atâtea ori. Și după, am văzut că... mi-a venit ciclul menstrual undeva la jumătatea lunii, ceea ce mi s-a părut ciudat. Nu mi se mai întâmplase, și picături foarte mici adică, foarte puțin.
Am facut testul și imediat au ieșit două linii. Zic, cum să mă duc acum la mama să-i zic că am rămas însărcinată. M-am dus cu maică-sa, i-a zis, doamna Geta, să știți că Găbița a rămas însărcinată cu băiatu, Cătălin. Mama a înlemnit. Pentru 5 minute cred că n-a conștientizat ce se întâmplă, bănuiesc că a intrat în starea aia de șoc, nasoală. Îmi era frică, din toate încheieturile, mi-era frică să nu dea cu mine de pământ, să nu mă bată, să nu mă ia de păr... Și n-a vorbit cu mine, cred că vreo două, trei zile. Foarte, foarte nasol, îmi era. Nu știu cum, de în momentele alea nu m-am gândit, că au fost foarte multe cazuri în care fetele s-au omorât... Și au început toate discuțiile: că nu-i copilu lui, că.. sunt prea tânără, hai să facem avort. Am vrut să fac lucru ăsta, m-am dus cu mama să fac, dar nu. Am ajuns la policlinică, la spital, am ajuns acolo, ne-am uitat, mi-a venit mirosul de spital care nu-l suport, mi-e teamă de el, și am stat acolo vreun sfert de oră până mi-a zis ce se întâmplă, cum decurg lucrurile, și mami s-a gândit și zice nu. Zic, și eu mă gândeam la fel. Și au început cu băiatul niște scandaluri, nopți la rând, ieșea de foarte multe ori la ușă, la poartă, cu bunică-sa, cu maică-sa, mătuși-sa, tot neamul, și începea să înjure, să ne jignească, să arunce cu pietre, că nu vroia să fac copilul. El a zis că nu, că n-are cum, că e imposibil să fie copilul lui, că vroia să fac avort, că noi suntem o familie de nebuni. Adică, pur și simplu el nu vroia să aibă de-a face cu copilul, adică nu vroia să aibă copil.
“Corpul meu nu era la o vârstă la care să trebuiască să nasc. Nici corpul meu, și nici emoțional nu eram pregătită, de fapt.”
Și ne-am mutat de acolo. Eram însărcinată în 4 luni. Ne-am mutat într-un apartament cu două camere. Am preferat să stau acolo, decât să ascult certurile pe care le ascultam acolo seară de seară. Preferam să mă atace ai mei, decât să mă atace ei care nu m-au crescut și nu m-au iubit, sau chestii de genul ăsta. Dar a fost greu. Înainte de a-l naște pe Iancu, cu vreo... eram în 5 luni și un pic, începusem să nu mai mănânc, decât să beau apă și aia foarte rar. Cred că depresia asta începuse să, a, se desfășoare din simplu fapt că nu știam ce o să fac după ce o să nasc. Nu știam cum o să ne descurcăm după ce o să nasc, că interveneau tot felul de cheltuieli. A, tot așa, ce o să zică prietenii mei când o să audă că am, că o să fiu viitoare mamă, că o să mă vadă vecinii. Ce o să zică vecinii? Mă duceam la magazin, cumpăram, făceam de mâncare, dar depresia era în continuare acolo. Până aproape să nasc a durat.
Am stat 15 ore în travaliu, foarte nasol. În momentul în care am născut, au fost 4 moașe lângă mine, cu un medic rezident, o fată tânără... Și din cauza faptului că copilu meu avea capul foarte mare, a trebuit să mă preseze câte două de fiecare parte. A fost foarte ciudat, a trebuit să mă coase de vreo 3-4 ori, în foarte multe locuri din cauza faptului că copilul era foarte mare, că corpul era foarte nedezvoltat. Ceea ce mi s-a zis în momentul în care l-am născut pe Iancu, că sunt șanse destul de mari ca eu pe viitor să nu mai pot să fac copii, din prisma faptului că corpul meu nu s-a dezvoltat foarte bine, adică nu era la o vârstă la care să trebuiască să nasc, și că s-ar putea ca Iancu să fie primul și ultimul copil pe care l-aș avea. Nici corpul meu, și nici emoțional nu eram pregătită, de fapt. A trebuit să stau cam o săptămână jumate în spital, din simplul fapt că după ce am născut, mi s-a declanșat anemia, o anemie destul de severă. A trebuit să cheltuiesc foarte mulți bani pe medicamente ca să-mi revin, plângeam că vroiam acasă, era greu să n-o știu pe mama lângă mine, să o văd doar câteva ore, nu mi-a plăcut deloc în spital.
Și după aia am ajuns acasă. Tata a început: că uite, o să începi liceul și cine o să stea cu copilul, că tu trebuie să te duci la școală. Mama la fel, a început să îmi spună că ea a renunțat la muncă un an și ceva de zile, ca să poată să crească copilul. I-am zis: eu o sa fiu perfect recunoscătoare că m-ai lăsat să fiu elevă normală, să nu zică lumea, uite, asta nu poate să vină la școală că se duce la seral, sau la fără frecvență, sau mai știu eu ce, să pot să am și eu o copilărie normală. La început mă gândeam, ce o să zică viitorii mei colegi, că am 17 ani și sunt clasa a noua, și că de ce ești clasa a noua, și trebuia să le dau explicații, da? Că am rămas însărcinată, că mi-am înghețat un an.
„Oare ce s-ar fi întâmplat dacă nu te-aș fi născut”
Am avut nopți întregi în perioada după ce îl născusem pe Iancu, mă uitam la el și mă întrebam: oare ce s-ar fi întâmplat dacă nu te-aș fi născut? Și în gândul meu mi-a venit: păi puteai să termini o școală, la care ai intrat, foarte bine. Îți terminai cu brio, luai bac-ul, te duceai la medicină, așa cum vroia mama, sau te făceai inginer, cum zicea tata. Un copil nu poate să aleagă un copil să-i fie mamă, stăteam și mă gândeam, făceam cumva legăturile în capul meu. Un copil trebuie să aleagă o mamă care să aibă o experiență, o experiență în viață, poate cu o carieră, dar nu cred că alegea un copil care e la școală, ca să stea cu el în bancă. Dacă vroiam să nu fac copilul, trebuia pur și simplu să mă protejez. Nu am făcut, cred că, din simplul fapt că n-am avut nici, ă, un pic de educație în sensul ăsta. Eu mă implic în momentul ăsta la școala copilului meu, să le facă educație sexuală. Sunt multe mame care nu au răbdare să le explice fetelor, mai ales nici de menstruație, adică lui sor-mea i-am explicat chestia asta, ce să facă, cum să facă, când va întâlni un bărbat, că nu e tocmai ok să facă greșelile pe care le-am făcut eu oarecum, adică să nu mai întâmpine greutățile astea.
„Era lupta asta: una să aduc bani în casă, și cealaltă, să stau cu copilul.”
Mi-a fost greu când m-am băgat mai mult în muncă decât ar fi trebuit. Foarte nasol era să mă sune la ora 8 seara sa-mi zică: auzi, da nu mai vrei să vii și tu acasă? Și eu deja nu mai eram adjunctă în magazin, dar am vrut să le dovedesc lor că eu pot. Îi ziceam mamei: mama, nu mă mai stresa, ai și tu grijă de el, mai îndură și tu câteva luni, te rog eu frumos. Și zice: eu nu mai pot, că uite ce zice copilul, că stai mai mult la muncă, decât stai acasă, că el cu cine își face temele. Era lupta asta: una să aduc bani în casă, și cealaltă, să stau cu copilul. Și s-a întâmplat că am vorbit cu șefa mea, și mi-a zis: măi Găbița, zice, lasă, Doamne iartă-mă, munca asta, e mai important copilul tău. Tu de ce crezi că am făcut sacrificiile să am un loc de muncă de la 8 la 17? Tu trebuie să fii mereu lângă el, și cu teme, și cu serbări, să îl scoți afară. Fă-ți programul tău până la 15 maxim, după aia stai cu copilul. Și am făcut asta, și bănuiesc că dacă nu era îndemnul ei, poate că.... și acuma o mai enervam pe mama.
Cel mai greu moment a fost momentul în care am fost lăsată singură de ... bărbatul pe care îl iubeam. Cred că ăsta a fost cel mai dureros lucru, că îmi spunea că mă iubește și că o să fim împreună tot timpul, indiferent de greutățile pe care le avem, și nu s-a întâmplat asta.