Știri „pe bune” pentru bucureșteni. Cât durează să scrii ce merită despre primărie

Frunzăriți primul manual de jurnalism care vă pică-n mână și veți descoperi că, în teorie, greu ar trebui să fie, mai degrabă, să scrii articole complexe, cum ar fi investigațiile sau documentarele. Știrile, în schimb, sunt mai ușor de documentat și de scris. Cel puțin așa susțin teoreticienii. În realitate, lucrurile nu stau chiar așa.

Publicitate

Orice jurnalist care a lucrat deja câțiva ani în presa cotidiană (eu am început în 2008, în presa locală) v-ar putea spune că știrea ia naștere firesc, din orice fapt care prezintă noutate și interes pentru public.

Cu alte cuvinte, dacă oamenilor le-ar fi de folos să afle ceva, atunci acel ceva poate deveni știre!

Adevărata provocarea este să ai suficiente informații cu care să alcătuiești o știre valoroasă. Pentru că indiferent de întinderea ei, știrea ar trebui să-i răspundă cât mai clar cititorului la câteva întrebări: „Cine?”, „Ce?”, „Când?”, „Unde?”, „De ce?” și „Cum?”.

Publicitate

Am discutat cu jurnaliști care susțin că răspunsurile la întrebările „De ce?” și „Cum?” ar putea lipsi dintr-o știre. Pentru că la ele ai putea răspunde în articole complexe, mai lungi decât știrea în sine, pe care să le publici ulterior.

Nu sunt de acord cu acest principiu și, în general, nici nu-l aplic.

Încerc să răspund la toate cele 6 întrebări, în fiecare știre pe care o scriu. Fac asta pentru că îmi dau seama ca, din varii motive, cititorul s-ar putea nu mai parcurgă articolele viitoare. Așa că fac tot ce pot să-i răsplătesc atenția și timpul pe care mi l-a acordat ca să citească știrea pe care am scris-o deja.

Și pentru că scriu despre Administrația Locală - adică despre cum lucrează primăriile pentru oameni și cum cheltuiesc ele banii publici - e cu atât mai important să ofer, din abundență, informații clare. Să explic cum funcționează un sistem, în loc să transmit ce a spus primarul. Să redau fragmente accesibilizate din documente în loc să transmit, sec, ce vrea un consilier local să spună.

Și chiar cred aș reuși să răspund de fiecare dată, cu fiecare știre, la toate cele 6 întrebări, dacă oamenii plătiți din bani publici ar avea vreun interes ca bucureștenii să fie informați corect și la timp.

Din păcate - cel puțin în București - nici instituțiile și nici mulți dintre primari nu dau nici doi bani pe transparență. Iată doar câteva exemple de situații în care documentarea unor simple știri s-a transformat într-o muncă de săptămâni sau luni.

Cum taie Robert Negoiță copaci. Știe că e ilegal, dar nu-i pasă! Știrea, așa cum merită dată

Când a debutat spotmedia.ro, pe 15 iunie 2020, documentam deja de câteva săptămâni un subiect în aparență simplu.

În plină stare de urgență, fără măști și fără vreo distanțare socială, o armată de muncitori răscolea trotuarele și grădinile din jurul blocului în care locuiam pe atunci, în Sectorul 3. Oamenii tăiau, fără discernământ, arbori sănătoși, mari și mici, de pe trotuare. Totul, într-un vacarm greu de suportat.

Așa că am decis să aflu și să scriu cine sunt acei oameni, cine i-a trimis acolo, ce și cum fac, pentru cine, cât timp le va lua să termine, dar și de ce era nevoie de toate astea tocmai în perioada stării de urgență, când economia aproape că se oprise cu totul.

În mod normal - având în vedere că acolo lucra, cel mai probabil, o primărie, din bani publici - ar fi trebui să aflu totul în cel mult câteva ore. Spre suprinderea mea, a durat câteva luni până când am putut răspunde la aproape toate întrebările.

În prima zi, i-am întrebat pe muncitori unde lucreză. Mi-au spus că la primăria de sector (ceea ce era adevărat doar în parte. De fapt, lucrau la o firmă a primăriei). I-am întrebat de ce au tăiat un arbore sănătos, înalt de 16 metri, iar răspunsul m-a dezarmat pentru câteva clipe: „era plop, deci nu era copac de calitate!”. Am întrebat de ce plopul nu e bun. N-au mai știut ce să zică.

I-am întrebat dacă au autorizație de defrișare pentru arbori. După minute întregi de derută și telefoane la care anunțau că „întreabă unul de autorizație!” mi-au spus că documentul „e postat pe siteul primăriei”. Am verificat: nu era postat.

Octavian Berceanu - pe atunci consilier general USR - mi-a explicat la telefon legislație de mediu și mi-a spus cum fentează primăria legile. Am pus mai multe întrebări. A venit și Poliția Locală. Iar muncitorii au început să îmi spună să-i las în pace.

Peste câteva ore, a venit pe șantier primarul Robert Negoiță. Mi-a spus că muncitorii refăceau trotuarele. Puneau dale în locul asfaltului. Care era ugența? Păi cum care? Nu se intervenise în zonă de vreo 20 de ani, mi-a răspuns stupefiat Robert Negoiță.

Se lucra și în stare de urgență din cauză că primarul nu prea credea că e cine știe ce de capul noului coronavirus.

„Poate s-a solicitat autorizație de defrișare a arborelui de 16 metri de la PMB, dar PMB se mișcă foarte încet și încă n-a emis-o”, mi-a spus atunci Negoiță. Dacă mă întrebați pe mine, „poate” nu e un răspuns pe care să-l accept ușor din partea unui primar, când vine vorba despre respectarea legii.

Ca să știu sigur, am făcut o primă solicitare scrisă în cadrul acestei documentări, în baza Legii 544/2001, către Primăria Municipiului București (PMB). Au trecut aproape 30 de zile până când instituția mi-a răspuns. Surpriză: în ciuda declarațiilor lui Robert Negoiță, nici Primăria Sectorului 3 și nici ADPB SA (firma primăriei la care lucrau muncitorii) nu solicitase autorizație de defrișare pentru arborii de pe strada mea. Au fost tăiați ilegal, ziua în amiaza mare!

Între timp, șantierul s-a oprit. Robert Negoiță s-a supărat când l-am întrebat ce se întâmplă acolo și nu mi-a mai răspuns la telefon. Ana Ciceală, consilier general USR, m-a ajutat să înțeleg legislația și să stabilesc cum ar fi trebuit organizat totul.

Am făcut a doua solicitare scrisă, în baza Legii 544/2001, de această dată către Primăria Sectorului 3, ca să aflu dacă existau planuri de lucrări sau se lucra haotic. Instituția mi-a răspuns greu și a evitat întrebările care ar fi clarificat situația. Nu existau planuri. Se lucra „la ochi”. Mi-am dat seama când - după ce n-au reușit să potrivescă dalele pe lângă niște copaci tineri - muncitorii au început să-i îndoaie până i-au aplecat la pământ. Apoi i-au tăiat și au smuls rădăcinile cu o wolă.

Între timp, am sunat la Garda de Mediu București-Ilfov, ca să întreb dacă nu cumva au avut vreo implicare în sistarea lucrărilor. Mi-a răspuns un comisar care mi-a cerut să fac solicitare scrisă de informații. Am făcut și am așteptat vreo două săptămâni.

Și am primit răspuns: într-adevăr, inspectorii Gărzii de Mediu opriseră lucrările și amendaseră firma primăriei. Aceasta contestase amenda în instanță, iar acum era un proces pe rol.

Garda de Mediu a dispus ADPB SA să readucă suprafața la starea inițială. Adică să reamenajeze spațiul verde distrus.

Am mai făcut o solicitare de informații la Garda de Mediu, ca să aflu dacă ADPB SA a refăcut spațiul verde sau dacă și-a luat măcar angajamentul că o va face. Solicitarea a venit în câteva săptămâni: societatea nu refăcuse spațiul verde și niciun nu își luase vreun angajament în acest sens.

Am tot verificat portalurile instanțelor și am urmărit cum ADPB SA s-a judecat aproape un an cu Garda de Mediu, până în vara lui 2021. Și în cele din urmă a pierdut. Dar n-a readus suprafața la starea inițială. Și nimeni nu i-a mai impus acest lucru. Iar întregul scandal a fost dat uitării de toate instituțiile statului.

De la consilierii generali USR am aflat că o situație similară e la Piața Alba Iulia, unde Primăria Sectorului 3 avea obligația să refacă un spațiu verde distrus. Nu a făcut-o și nimeni nu îi mai impune acest lucru, momentan.

În concluzie, în loc de știrea pe care mi-am propus să o termin în câteva ore, am scris, până la urmă, vreo 6 articole. Și am descris, pe larg, cum Primăria Sectorului 3 distruge spațiile verzi din sector și lucrează fără proiecte ferme și fără autorizații pe care legea îi impune să le obțină.

Cât durează să dai o știre despre subiectele care nu-i plac primarului general

Dacă vrea, primarul general al Capitalei se poate baza, în mare măsură, pe consilierii săi personali pentru a conduce Bucureștiul. Așa că identitatea și pregătirea echipei de cel mult 13 consilieri contează.

Dacă primarul transformă acele posturi în sinecuri, ne putem da seama, din start, cât de puțin interesat este de soarta orașului. Dacă în schimb se înconjoară de profesioniști integri, avem motive să sperăm că măcar va încerca să schimbe în bine Capitala.

Gabriela Firea s-a afișat, în permanență, înconjurată de consilieri personali. Parte i-or fi fost de folos. Oricum, erau vizibili.

Pe 5 ianuarie - adică la peste 2 luni de când Nicușor Dan a devenit primar general - am solicitat la PMB componența echipei de consilieri personali și CV-urile lor, în baza Legii 544/2001. M-am gândit că, în câteva zile, o să fiu primul care publică știrea.

Au trecut 30 de zile și n-am primit niciun răspuns. Așa că am formulat o reclamație administrativă (care obligă PMB să îmi răspundă, în cel mult 15 zile). Au trecut și cele 15 zile și n-am primit răspuns. Am întrebat, în scris, PMB cum propune să rezolvăm situația.

În cele din urmă, răspunsul a venit pe 3 martie, după aproape 60 de zile de la momentul în care am solicitat informațiile. Am primit numele consilierilor personali ai lui Nicușor Dan și domeniile în care aceștia îi ofereau sfaturi. Nu și CV-urile solicitate.

Vă gândiți că între timp lucrurile s-au schimbat în bine? Din păcate, lucrurile nu stau așa.

În 2022, după ce o televiziune de știri a anunțat că au avut loc demisii în bloc în echipa de consilieri personali ai lui Nicușor Dan, i-am cerut fostului consilier pe probleme de comunicare al primarului general informații clare. Mi-a cerut să fac cerere scrisă. Am făcut. Am primit răspunsul după 44 de zile. Și nici până astăzi PMB nu a făcut publice CV-urile consilierilor personali ai lui Nicușor Dan.

Și nu e singurul subiect despre care primarului general nu-i place să comunice.

Pe 2 februarie, mai multe publicații au relatat că Nicușor Dan pierduse, în primă instanță, un proces în care era acuzat că a refuzat să elibereze aviz de defrișare pentru 2 arbori. Instanța îi impunea primarului general să achite daune de 317.348 de euro unei firme de construcții pe care o păgubise din cauză că nu eliberase la timp avizul.

Parte dintre publicații au relatat în notă ironică, în încercarea de a arăta cât de nepriceput este Nicușor Dan.

Am considerat, însă, că pentru oameni nu conta doar că primarul general a pierdut un proces în primă instanță. Nu exista nicio consecință imediată a deciziei instanței, în condițiile în care urma oricum judecarea apelului.

În schimb, m-am gândit că oamenilor le-ar fi de folos să știe de ce s-a ajuns într-o astfel de situație și cum. Astfel încât știrea să răspundă tuturor celor 6 întrebări esențiale.

N-am scris nimic și i-am solicitat primarului general informații. N-am primit răspuns. Am cerut informațiile, în scris, la PMB. Au trecut 30 de zile fără rezultat. Am formulat o reclamație administrativă. Cele 15 zile în care Legea 544/2001 îi impune instituției să soluționeze reclamația au trecut fără rezultat.

Am cerut din nou răspunsul. Și în sfârșit, după expirarea termenelor, am primit răspunsuri la parte dintre întrebări. Direcția Juridică din cadrul PMB a refuzat să formuleze răspuns la întrebările spotmedia.ro. Primarul general nu a explicat niciodată clar de ce a întârziat autorizația de defrișare a celor 2 arbori care creșteau pe o suprafață unde o societate deja începuse să construiască.

Dar am explicat situația, cu toate informațiile pe care am reușit să le strâng nu într-o oră, ci într-o lună și jumătate. Dacă vreți articol cu cele mai multe detalii despre caz, pe spotmedia.ro îl găsiți.

....

Sunt doar câteva exemple de documentări pe care le-am început cu gândul să scriu știri. Și care - în loc de câteva ore - au durat cu mult peste o lună.

Astfel de situații apar frecvent. Și nu doar primăriile răspund târziu și incomplet la solicitări. Instituții ca ANAF sau Autoritatea Națională de Integritate (ANI) soluționează și mai greu solicitările. Și de regulă o fac doar că să bifeze o obligație legală, fără să ofere în clar informațiile pe care le-am cerut.

La cât de anevoios comunică instituțiile noastre, activitatea de jurnalist de administrație nici n-ar avea cum să fie una a victoriilor profesionale mari și dese.

Dimpotrivă, e o muncă de uzură, care mie îmi ocupă tot timpul. Mai întâi documentez, ca sa stiu ce să întreb. Dacă nu pun întrebarile corect, irosesc 30 de zile. Și apoi va trebui să întreb din nou. Iar dacă durează prea mult, răspunsurile nu mai interesează pe nimeni. Am pățit așa de câteva ori. Și am încercat să învăț din respectivele situații.

După ce am întrebat, insist să primesc răspunsuri. Dacă răspunsurile nu mă mulțumesc - și de regulă așa se întâmplă - insist să primesc lămuriri. Uneori funcționează.

Când nu scriu articole, fac solicitari la toate cele 7 primării și la alte instituții. Sau citesc hotărâri ale consiliilor, legi și dispoziții de primar. Sau urmăreasc ședințe. Și încerc să țin în permanență legătura cu oamenii, pe teren, la telefon și pe rețelele de socializare. Pentru că există riscul să mă fascineze vreun detaliu tehnic și să mă distragă de la scopul inițial al documentării: acela de a aduce informație clară și de interes pentru toți bucureștenii.

Chiar și documentarea unei simple știri durează uneori săptămâni la rând. Dar merită efortul și așteptarea, dacă voi citiți știrile de administrație de pe spotmedia.ro și dacă ele vă ajută să înțelegeți cine sunt aleșii locali. Cine face și cine doar promite. Cine are capacitatea să scoată orașul din criză și cine doar s-a rătăcit prin administrație. Sau ce avem de învățat de la alte orașe care au rezolvat în urmă cu zeci de ani problemele cu care se confruntă astăzi Bucureștiului.

Cum ar trebui să stea lucrurile, de fapt?

Legea 544/2001 prevede clar, la articolul 8, aliniatul 5: „Informațiile de interes public solicitate verbal de către mijloacele de informare în masă vor fi comunicate, de regulă, imediat sau în cel mult 24 de ore”.

Ce fac instituțiile noastre când ceri o informație verbal? Spun că nu știu și îți cer să o soliciți în scris. Arareori soluționează cererea scrisă în 10 zile. Cele mai multe nici măcar nu se străduiesc să comunice prelungirea cu 20 de zile a termenului în care vor răspunde. Și revin cu un răspuns - de multe ori incomplet - după 30 de zile de la primirea cererii scrise. Așa că e nevoie de o reclamație administrativă. Și mai durează încă 15 zile, cel puțin, până la un nou răspuns. Care, de asemenea, poate fi incomplet.

Se întâmplă așa deoarece instituțiile fac cu banii noștri tot soiul de lucruri pe care n-ar vea să le știm. Dar și din cauză că Legea 544/2001 - deși este, în esență, un instrument echilibrat și util, fără care probabil n-am reuși să aflăm nici jumătate din datele prezentate astăzi - nu prevede sancțiuni pentru instituțiile care refuză să furnizeze informațiile de interes public. Așa că sunt încă suficiente instituții care nu iau în serios obligația de a le comunica cetățenilor informațiile la care au dreptul.

Există și calea instanței, care poate obliga o instituție să comunice informațiile. Doar că această modalitate de a „stoarce” informațiile de la o primărie sau de la un partid durează în jur de 2 ani. Iar în acest timp, multe dintre informații s-ar putea să nu mai fie de niciun folos.

Așa că instituțiile încearcă să încalce legea și să comunice doar ce vor. E un abuz pe care încercăm, zi de zi, să-l împiedicăm.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇