Se va lucra iar la Podul Grant și va fi afectată circulația tramvaiului 41. Când apar primele restricții de trafic

Se va lucra iar la Podul Grant și va fi afectată circulația tramvaiului 41. Când apar primele restricții de trafic
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Primăria Capitalei începe o nouă etapă de reparații la Podul Grant. De lucrări se va ocupa firma Bog’Art, iar de la 1 octombrie vom avea și primele restricții de trafic.

Prima etapă a lucrărilor la Podul Grant – pe sensul de mers dintre Strada Turda (din est) spre Calea Crângași – a început în 2019. Acele lucrări au fost finalizate de administrația Firea.

Astăzi începe reabilitarea sensului opus. În plus, se vor face și lucrări de consolidare a zonei centrale a podului (secțiunea construcției care are cea mai mare nevoie de reparații – n.red.).

„Începem lucrările de reabilitare și consolidare a Podului Grant. După cum știți, ele au fost începute de fosta administrație pe un sens.

ADVERTISING

O să terminăm celălalt sens și partea exterioară, care nu a fost făcută. Sunt lucrări în valoare de 65 de milioane de lei.

A fost făcută o expertiză în anul 2017 care a spus că starea podului e nesatisfăcătoare în zona centrală. Acesta este motivul pentru care și fosta administrație și noi ne ocupăm de Podul Grant.

Pentru ce facem noi, valoarea lucrărilor va fi de 65 de milioane de lei.

Până la 1 octombrie se va lucra exclusiv la 2 bretele care urcă pe pod.

De la 1 octombrie se va lucra la partea principală a podului, structura de rezistență cea mai afectată.

Una dintre liniile de tramvai (dintre cele două care sunt amenajate pe mijlocul podului) e făcută deja. Trebuie refăcută cealaltă linie.

ADVERTISING

Toate lucrările pe care noi le facem, în perioada următoare, sunt pe sensul de mers dinspre Crângași către Turda.

Tramvaiul (traseul 41, unul dintre cele mai aglomerate din București - n.red.) va circula alternativ pe cealaltă linie (cu ajutorul macazului – n.red.).

După cum știți, partea centrală a podului traversează calea ferată și CFR ne-a cerut să nu lucrăm la acel segment până la 1 octombrie, pentru că e trafic feroviar important”, a precizat Nicușor Dan.

Publicată de Primăria Municipiului Bucureşti pe Luni, 7 august 2023

Directorul Administrației Străzilor București (ASB), Marian Aurelian Bârgău, a precizat că încă nu s-a luat o decizie cu privire la modul în care vor circula mașinile pe pod, de la 1 octombrie 2023.

ADVERTISING

„Există posibilitatea ca mașinile să circule (pe sensul opus, dinspre Crângași spre Turda) în dublu sens și locul tramvaiului să fie luat de autobuze suplimentare. Dar există și posibilitatea ca traficul să se închidă de tot”, a declarat Bârgău.

Lucrările ar urma să dureze până în anul 2025.

Intervențiile la carosabil și la linia de tramvai ar urma să înceapă în octombrie 2023 și să se finalizeze în martie 2024, a precizat un reprezentat al firmei de construcții Bog'Art, prezent la conferința de presă.

„Se va începe cu cămășuirile la evenimentele verticale, elevațiile pilelor (picioarele podului -n.red.), urmate de consolidarea riglelor. Concomitent, se va interveni și la zona de intrados a zonelor monolite dintre grinzile prefabricate.

Pe măsură ce se va asigura închiderea traficului, se va interveni la calea de rulare, prin decaparea sistemului existent până la dala de beton. Și în funcție de degradările găsite, se vor reface, se va aplica hidroizolația și se va reconstitui pachetul”, a precizat reprezentantul constructorului.

Potrivit lui Nicușor Dan, în cazul în care se va decide închiderea totală a traficului, întregul proiect de reabilitare va dura mai puțin.

Urgenţă la podul Băneasa, pasajele Lujerului și Obor

Nicușor Dan și Marian Aurelian Bârgău au mai anunțat și că ASB a finalizat un contract atribuit la finele lui 2022 pentru expertizarea a 28 de poduri și pasaje, din 39 câte are în administrare.

Cele neexpertizate sunt fie în garanție, fie sunt luate în calcul pentru reparații de Direcția de Investiții din cadrul PMB.

Cele 28 de poduri expertizate, au fost împărțite în 3 categorii.

3 sunt în categoria satisfăcător, 3 în categoria urgență și toate celelalte în categoria nesatisfăcător.

Cele incluse în categoria «urgență» sunt Podul Băneasa (ale cărui reparații vor costa, estimativ, 20 de milioane de lei – n.red.) și Pasajele Lujerului și Obor (la care reparațiile vor costa câte 50 de milioane de lei pentru fiecare – n.red.).

Potrivit lui Nicușor Dan, administrația sa se va ocupa, în perioada următoare, de procedurile necesare pentru începerea acestor lucrări.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇