Românii par să devină tot mai individualiști și mai orientați spre trecut, iar aceste tendințe se oglindesc în răspunsurile politice ale oamenilor și în felul în care funcționează instituțiile.
Ieșirea din colectivism, constatată într-un studiu recent al profesorului Daniel David de la Universitatea Babeş-Bolyai, anunță o schimbare totală a profilului psihologic al românilor, așa cum îl știm din ultimii 75 de ani.
Într-un fel, e o piruetă în spate, o suprapunere cel puțin parțială asupra concluziilor trase în 1900 de Constantin Rădulescu-Motru în cercetările care formează Psihologia poporului român (București, Albatros, 1999).
Aici, autorul scrie că individualismul ar putea fi caracteristica principală a românului, căruia „nu-i place tovărășia”, vrea să fie „stăpân absolut la el în casă”, e important să aibă „o părticică de proprietate cât de mică, dar care să fie a lui”.
Acest individualism pe care îl notează Rădulescu-Motru la începutul secolului 20 „nu implică spiritul de inițiativă în viața economică” și „prea puțin spiritul de independență în viața politică și socială”, cele două însușiri care caracterizează „individualismul popoarelor culte apusene”.
Autonomia individuală, scrie profesorul clujean Daniel David, a crescut în ultima perioadă atât de mult, încât se apropie de pragul în care poate duce la schimbarea profilului psiho-cultural, de la o societate colectivistă la una a indivizilor autonomi.
Românii și-au păstrat până recent spiritul colectivist educat în anii '50 cu forța și violența comunismului stalinist, cultivat ulterior de partidul-stat până în 1989 și folosit de populiștii români transpartinici în toate campaniile electorale din ultimii 30 de ani.
Este vorba însă despre o schimbare clară de la grupurile care funcționau după logica unei familii extinse, în care rolul individului este să servească grupul, la individul autonom care face parte dintr-un grup social, care susține emanciparea pe cont propriu, de pildă, structura corporatistă.
Această modificare cantitativă ar putea forța în viitor reformarea instituțiilor naționale, fiindcă până acum toate au fost gândite să servească modelul colectivist.
Este așteptată deci o schimbare calitativă, dar profesorul clujean spune că, până la această transformare, societatea are de-a face cu slăbiciunile instituțiilor care se destructurează în această dinamică a schimbării. Ceea ce se întâmplă în administrație și justiție ilustrează cel mai bine sensul deconstrucției.
Dacă statul ar înțelege aceste slăbiciuni generate de schimbarea socială, ar putea interveni pentru a face procesul mai eficient. Se înțelege că multe se vor schimba și lumea autohtonă va semăna tot mai mult cu cea occidentală, păstrând, însă, toate nuanțele care dau farmecul și exasperările balcanice, plus caracteristicile menționate cu peste 100 de ani în urmă de Constantin Rădulescu-Motru.
Profesorul Daniel David, care a publicat și el o Psihologie a poporului român (Iași, Polirom, 2015), a descris ce-a de-a doua tendință pornind de la felul în care s-a schimbat percepția față de educație: dacă până acum românii se orientau pe termen lung, investind în educație pentru a avea un viitor mai bun, în ultimii ani lucrurile s-au schimbat și România devine „o cultură care se orientează tot mai mult pe legătura cu trecutul”, care „favorizează beneficiile care vin rapid și ușor, reducând rolul educației în succesul social pe termen lung și văzând provocările pe termen lung ca pericole, nu ca oportunități.”
Oare această schimbare nu va produce modificări și pe harta electorală? O populație cu o educație mai precară și cu privirea îndreptată spre trecut nu va fi tentată să se îndrepte spre un partid populist, naționalist sau chiar radical?
Transformările sunt însă variate, după cum rezultă din cercetările profesorului David de la Babeș-Bolyai, și ele converg către modelul occidental: ceea ce înseamnă că individul autonom ia locul celui colectivist, iar în viitor vor fi presiuni sociale pentru ca descentralizarea să ia locul centralismului care se practică încă pe scară largă în România.
Modernizarea are legătură cu schimbul de generații, cu mobilitatea forței de muncă și revenirea în țară a celor care au lucrat o perioadă în Vest, cu integrarea mai profundă în UE, dar și cu trendurile, crizele, complicațiile internaționale care obligă România să meargă înainte pe o anumită cale.
Multe din observațiile făcute acum 100 de ani de Rădulescu-Motru despre profilul psihologic al românilor rămân însă valabile și blochează progresul: „legile care sunt obligații contractuale (...) nu se respectă nici de aceia care le fac, nici de aceia pentru care se fac”; cele mai râvnite sunt „slujbele la stat” care se ocupă fără selecții, fiindcă sunt „improvizații”; „românul e greu până se apucă de ceva, că de lăsat se lasă ușor”, dar neperseverența la lucru început și improvizația ar putea fi reduse printr-o mai bună selecție, scria acum un secol Rădulescu-Motru.
O soluție care poate fi aplicată și azi, dacă statul român vrea să aibă cu adevărat o elită politică și administrativă profesionistă.