Pandemia a scos ce e mai bun din oameni, la un nivel la care, probabil, cu greu vom mai putea ajunge. Bursa Binelui, prima platformă online de donații fără comision dedicată ONG-urilor din România, a înregistrat donații de 803.710 lei în anul 2020.
Platforma dezvoltată de Banca Comercială Română, în parteneriat cu EuPlătesc.ro, a înregistrat, în medie, 28 de tranzacții pe zi, cu o medie a sumei donate de 81 lei/zi, iar cel mai activ donator de pe platformă, în 2020, a făcut 29 de donații care au însumat 2.900 lei.
Pentru a lua pulsul oamenilor buni și a vedea amploarea mobilizării într-un an ce va rămâne în istorie, am stat de vorbă cu cu unul din oamenii din spatele platformei Bursa Binelui, Claudia Oprescu.
Claudia Oprescu este și coordonator al Școlii de Bani, un program de educație financiară care ne-ar fi de folos multora dintre noi, părinți și copii în mod egal.
Românii au făcut 10.000 de donații în 2020, în medie 27 de donații pe zi prin Bursa Binelui. Este o cifră impresionantă, și, mai ales, în creștere față de anul trecut. Ce a generat această mobilizare?
Credem că pandemia a reprezentat un context negativ, care a scos însă ce este mai bun din oameni și i-a făcut să fie mai generoși și empatici.
Am început să observăm acest trend mai întâi în rândul cunoștințelor și prietenilor.
Ca să vedem cât de departe merg lucrurile, am realizat un sondaj cu privire la obiceiurile românilor referitoare la donare.
Rezultatele, publicate la jumătatea lui 2020, ne-au confirmat că aveam dreptate și oamenii au fost mai înclinați să ajute și să contribuie fiecare după posibilități în această perioadă.
Iar trendul s-a menținut și în restul anului, susținerea mergând atât către cauze legate de Covid-19, cât și spre alte zone.
Ați menționat un donator care a revenit și a făcut 29 de donații, în total 2.900 de lei. Este un caz unic sau există mai mulți oameni care fac astfel de gesturi des? Putem vedea un trend?
Nu e un caz unic, sunt mulți donatori fideli care intră pe platformă și donează fie pentru aceeași cauză, fie pentru cauze diferite.
Cel mai activ donator de când există platforma a donat de 211 ori pe bursabinelui.ro.
Ca să estimăm, în jur de 30-40% dintre donatori se reîntorc pe platformă și donează pentru cauzele care se regăsesc acolo.
Către ce cauze s-a donat cel mai mult?
Putem spune că proiectele de pe platforma Bursa Binelui abordează mai toate problemele ce necesită susținere, de la sănătate, protecția mediului, protejarea și susținerea categoriilor sociale defavorizate, până la protecția animalelor.
Iar cauzele către care au fost direcționate cele mai multe donații în 2020 au fost protecția animalelor, pandemia COVID-19, social, educație și mediu.
Spuneți-ne, mai exact, ce trebuie să facă o organizație pentru a atrage donații prin Bursa Binelui?
Practic, organizațiile trebuie să se înscrie pe platformă și să anunțe acest lucru. Iar înscrierea este foarte simplă.
Îți faci un cont de administrator pe platformă, după care îți înscrii organizația. Durează 15 minute cu totul ca să completezi formularul.
Urmează o verificare a organizației ca să ne asigurăm că lucrurile sunt în ordine, apoi, dacă totul este în regulă, aceasta primește acceptul să devină publică pe platformă.
Mai departe, ține de măsura în care fiecare organizație ajunge la public. Noi încercăm să găsim metode de a le susține cât mai mult.
De pildă, anul trecut, am organizat un takeover pe pagina de Facebook Bursa Binelui, în care mai multe organizații și-au putut transmite mesajul în altă parte decât pe pagina proprie și încuraja astfel oamenii să doneze.
Rezultatele au fost foarte bune și ne gândim să reluăm și anul acesta inițiativa, cu alte ONG-uri de pe platformă.
Ce organizații au primit sprijin și care a fost cel mai de succes proiect depus pe Bursa Binelui?
Pe platformă regăsim 687 de organizații, iar o parte considerabilă din acestea propun constant proiecte.
Dacă e să ne uităm la toți cei 8 ani de existență, printre organizațiile care au strâns cele mai multe donații, cu ajutorul platformei, se numără World Animal Veterinary Emissaries, Fundația Bucuria Darului, Asociația Școala mamei Junior, Asociația MAGIC și Asociația Hermes București.
Credeți că trendul va continua în 2021? Ce așteptări aveți?
Ne-am bucura să vedem trendul generozității continuând și în 2021, însă, trebuie să privim situația dintr-o perspectivă realistă.
În curând să face un an de la începutul crizei generate de Covid-19 și tot acest timp a avut un efect important asupra oamenilor, fie el vizibil sau nu.
Mulți au obosit, și-au pierdut poate energia și drive-ul moral a scăzut.
Este o probă de anduranță și avântul pe care l-am avut cu toții inițial este posibil să se fi diminuat.
Cred însă cu tărie în bunătatea și capacitatea de mobilizare a oamenilor și sunt sigură că vor continua să contribuie și să ajute cauzele care au nevoie de ei.
Citește și: