Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a făcut un apel, joi, către autoritățile locale, să întocmească documentația necesară pentru încheierea contractelor de finanțare a lucrărilor de consolidare a clădirilor aflate în risc seismic.
El a precizat că alocările în 2025 pentru acest domeniu sunt ”record, nemaiîntâlnit” și că, personal, este nemulțumit de stadiul acestor contracte.
Ministrul a spus, după ședința de guvern, că în județul Gorj sunt șapte obiective - cinci școli și două instituții în domeniul culturii - care trebuie consolidate, fiind cu risc seismic, și nu au documentația pentru a putea fi încheiat contractul de finanțare. Doar două obiective au documentația completă.
”Aș vrea să fac în continuare un apel ferm către autoritățile locale. Statul român a creat patru programe de investiții pentru consolidare de risc seismic în 2022 și 2023. Din 2025, bugetul alocat pentru aceste patru programe de investiții este un buget record, nemaiîntâlnit în anii anteriori, și este un program prioritizat la nivelul Guvernului și la nivelul Ministerului Dezvoltării.
Ceea ce înseamnă că putem încheia contracte de finanțare în valoare de 7,5 miliarde lei, vorbim de 1,5 miliarde de euro numai pe consolidare de risc seismic și numai în 2025 și putem efectua plăți de peste 800 de milioane de lei pentru lucrări executate.
Sunt create toate premisele instituționale pentru ca acest program de investiții cunoscut de autorități locale să poată fi derulat cu succes. Rămâne o singură necunoscută, cel puțin până acum, și anume implicarea maximă care trebuie să vină din partea autorităților care sunt beneficiarii acestui program și care trebuie să vină cu aceste documentații', a explicat ministrul.
Potrivit lui Cseke Attila, în prezent sunt doar 110 contracte de finanțare încheiate la nivel național pentru lucrări de consolidare de risc seismic.
“Trebuie să avem mult mai multe, dar aici depinde de cei care sunt beneficiari, autoritățile administrației publice locale. Inclusiv pe blocurile de locuințe, autoritățile locale sunt cele care vin cu documentația”, a mai precizat Cseke Attila.
El a menționat că din aceste 110 contracte, doar 15 au fost încheiate în București.