Foto: testo.com/ro
Te-ai gândit vreodată la aparatul de aer condiționat ca fiind unul dintre cei mai importanți „aliați” ai confortului din locuința ta? În zilele fierbinți de vară, aduce răcoare și iarna, când încălzirea e insuficientă, e gata să ofere suflul cald de care tu și familia ta aveți nevoie. Analizându-l din această perspectivă, cu siguranță că atunci când începe să facă zgomote ciudate sau, mai grav, să nu mai răcească sau încălzească îți faci griji. Acestea sunt consecințele întreținerii incorecte, de aceea în rândurile următoare ne-am propus să aprofundăm problema mentenanței.
Ce presupune mentenanța aparatului de aer condiționat și de ce este atât de importantă?
Într-un fel, întreținerea aparatului de aer condiționat seamănă cu un control de rutină – doar că pentru "sănătatea" aerului pe care tu și familia ta îl respirați. Aparatul filtrează constant particule de praf, polen și alte impurități din aerul din casă, particule care, în timp, pot ajunge să înfunde filtrele și să afecteze serios performanța. Pe lângă faptul că va consuma mai multă energie, aparatul va răci sau încălzi mai puțin eficient, iar în cazuri extreme poate chiar să se defecteze.
Inspecția tehnică: ce verifică specialiștii?
Când chemăm un specialist pentru mentenanta aer conditionat, acesta folosește dispozitive specializate pentru a măsura și testa eficiența aparatului. Printre instrumentele utilizate se poate regăsi și un anemometru pentru că acesta măsoară viteza aerului suflat și astfel se asigură că fluxul este uniform și constant. În timpul inspecției se verifică temperatura aerului expulzat și presiunea agentului frigorific. Acești parametri sunt esențiali pentru ca aparatul să funcționeze la capacitate maximă și să mențină aerul din casă la o temperatură plăcută.
Ce se întâmplă dacă amâni mentenanța?
Ignorarea întreținerii periodice nu doar că afectează calitatea aerului din casă, dar poate duce și la creșterea semnificativă a facturii de energie. Aparatul va trebui să muncească mai mult pentru a atinge temperatura dorită, iar acest efort suplimentar nu face decât să-i grăbească uzura. În plus, în lipsa unei curățări regulate se dezvoltă bacterii și mucegaiuri în interiorul aparatului, iar aerul devine greu de respirat, generând probleme de sănătate.
Cât de des ar trebui să te ocupi de mentenanță?
Pentru a te bucura de confortul optim pe tot parcursul anului, e recomandat să faci mentenanța aparatului de aer condiționat cel puțin de două ori pe an – o dată înainte de sezonul cald și încă o dată înainte de sezonul rece. Astfel, te asiguri că aparatul este pregătit să îți ofere exact temperatura dorită, fără întreruperi și fără surprize neplăcute. Fie că observi o scădere în performanță sau un miros neplăcut, e semn clar că ar fi momentul să chemi un specialist.
Confortul și eficiența – toate depind de întreținere
Nu lăsa mentenanța pe ultima sută de metri. O întreținere periodică, realizată de un profesionist, îți garantează că aparatul tău de aer condiționat va funcționa la capacitate maximă, îți va reduce consumul de energie și îți va oferi un aer curat și proaspăt. Este o investiție simplă, dar care aduce înapoi confort, sănătate și siguranță și asigură că aparatul fi mereu la înălțimea așteptărilor.