După o lună, Clotilde Armand răspunde la întrebarea cât timp a fost în concediu în starea de alertă: 17 zile din 30

După o lună, Clotilde Armand răspunde la întrebarea cât timp a fost în concediu în starea de alertă: 17 zile din 30

În prima jumătate de an, Clotilde Armand a cerut în repetate rânduri de la Instituția Prefectului – condusă la acea vreme de colegul ei de partid, Alin Stoica – să instaureze stare de alertă sanitară în Sectorul 1.

Motivul: în timpul stării de alertă, Armand nu mai era obligată să se bazeze doar pe serviciile Romprest pentru curățenie, ci putea contracta și alte firme.

Pe 10 iunie, Alin Stoica a refuzat să declare stare de alertă.

Ulterior, însă, pe data de 23 iulie - în condițiile în care în sector începeau să se adune din nou mormane de gunoi – Alin Stoica a acceptat să răspundă la solicitarea colegei sale de partid și să instaureze starea de alertă în Sectorul 1 pentru o durată de 30 de zile.

ADVERTISING

Așa că am avut stare de alertă de la miezul nopții dintre 23 și 24 iulie și până pe 23 august, când Alin Stoica a anunțat că nu va gira o prelungire.

Pe durata respectivei luni, primăria a încheiat contracte cu încă 2 firme – adică Brai Cata SRL și Rebu – care să se ocupe de curățenia din sector, împreună cu Romprest.

Primarul Clotilde Armand a avut însă o perioadă de absență din spațiul public. Pe pagina sa de Facebook s-au postat în continuare mesaje. Dar la ședința de Consiliu Local de pe 10 august, spre exemplu, primarul nu a participat.

ADVERTISING

În context, pe 17 august, Spotmedia.ro a solicitat în scris Primăriei Sectorului 1 să ne comunice dacă primarul de sector e în concediu. Și dacă da, pentru ce perioadă și care este tipul de concediu pe care și l-a luat (de odihnă, de studii, medical etc).

Peste doar 2 zile, adică pe 19 august, PNL Sectorul 1 a acuzat-o pe Clotilde Armand că a plecat în concediu, vreme de 3 săptămâni, chiar în timpul stării de alertă pe care o solicitase cu atât insistență.

???????????????????????????????? ???????????????????????? ???????????? ???????????????? ????????̆????????????̆????????̂???????? ???????? ????????????????????????????????, ????̂???? ????????????????????̆ ???????????????????? ???????? ????????????????????????̆➡️ Consilierii PNL Sector 1 anunță că NU...

Publicată de PNL Sector 1 pe Joi, 19 august 2021

În replică, în aceeași zi, Clotilde Armand a declarat pentru G4Media că „PNL folosește retorica PSD”. Primarul n-a negat că a plecat în concediu, dar a susținut că nu era vorba despre o perioadă de 3 săptămâni de repaos, așa cum susțineau liberalii. Publicația nu a menționat, însă, cât concediu își luase, de fapt, Clotilde Armand.

ADVERTISING

Primăria Sectorului 1 a avut nevoie de o lună ca să răspundă solicitării Spotmedia.ro și să lămurească problema. Dar în cele din urmă a făcut-o.

„Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a fost în concediu de odihnă în perioada 04.08.2021-20.08.2021”, a transmis Primăria Sectorului 1, la solicitarea Spotmedia.ro.

Asta înseamnă că, din 30 de zile de stare de alertă, Clotilde Armand a fost în concediu 17 zile (dintre care 13 lucrătoare). Ultima zi de concediul a primarului – adică 20 august – a fost într-o vineri (adică o zi urmată de weekend).

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇