Comercializarea produselor cu dublu standard de calitate - o nouă practică comercială înșelătoare

Comercializarea produselor cu dublu standard de calitate - o nouă practică comercială înșelătoare

Comercializarea produselor cu dublu standard de calitate nu este deloc o noutate. Este cunoscut și acceptat că unele dintre produsele de pe rafturile din România diferă (semnificativ și notabil) de produsele comercializate în alte state membre sau viceversa, deși sunt etichetate în mod similar, sub aceeași marcă și poate chiar comercializate de același lanț de supermarket-uri.

Chiar autoritățile europene au emis numeroase analize pe acest subiect, mai ales în ceea ce privește produsele alimentare de o calitate diferențiată, existând și o serie de ghiduri de bune practici cu privire la comercializarea unor astfel de produse la nivelul mai multor state membre.

Directiva Omnibus aduce o noutate cu privire la acest subiect. Definește ca practică comercială înșelătoare orice activitate de comercializare a unui bun, într-un stat membru (i.e., România), ca fiind identic cu un bun comercializat în alte state membre, deși bunul respectiv are o compoziție sau caracteristici semnificativ diferite.

La baza acestei reglementări, cum este subliniat chiar în preambulul Directivei Omnibus, a stat riscul de confuzie pe care îl poate crea o asemenea practică, susceptibilă să inducă consumatorii în eroare și să îi determine să ia o decizie comercială pe care altfel nu ar fi luat-o.

Mai exact, o astfel de măsură a plecat de la premisa că, în mod just, consumatorii nu se așteaptă ca produsele (de marcă) vândute în țări diferite să aibă o compoziție sau caracteristici diferite, iar cunoașterea unui astfel de fapt i-ar putea determina să se abțină de la achiziție.

Totuși, în contextul liberei circulații a mărfurilor la nivel european, care nu implică în realitate o obligație ca fiecare produs să fie identic în fiecare colț al pieței unice, Directiva Omnibus prevede și o excepție. Comercializarea produselor cu dublu standard este permisă în cazurile în care este justificată de factori legitimi și obiectivi.

Este practică comercială înșelătoare doar prezentarea în mod expres a bunurilor ca fiind identice?

Dispozițiile legale nu oferă un răspuns concret la această întrebare. Totuși, în ghidurile explicative emise de Comisia Europeană, se acceptă că prin comercializare de produse ca fiind identic(e) ar trebui să fie avut în vedere modul în care bunurile sunt prezentate și percepute de un consumator mediu.

Prin urmare, standardul rămâne consumatorul mediu, putând genera o practică comercială înșelătoare și o comercializare care nu vizează o prezentare în mod complet a produselor ca fiind identice cu bunuri comercializate în piața unică.  

Analiza se va face de la caz la caz, rămânând la latitudinea autorităților competente (ANPC) să decidă caracterul înșelător al faptei.

Printre circumstanțele care ar putea fi luate în considerare de autorități în procesul de verificare se identifică și produsele care poartă marca marilor producători sau produsele pe care sunt inscripționate sintagme de tipul „original” sau „rețeta producătorului”.

În concret, astfel de produse ridică în mod natural așteptările consumatorilor să considere că achiziționează produse cu aceeași compoziție și aceleași caracteristici, indiferent de statul în care sunt comercializate, caz în care informarea despre posibilele diferențe ar trebui foarte clar și transparent adusă la cunoștința consumatorilor.

Ca punct de pornire, se admite că, atunci când sunt prezentate consumatorilor din diferite state membre versiuni ale unui bun cu diferențe semnificative, comercianții ar trebui să se plaseze în poziția consumatorului mediu și să verifice dacă este probabil ca respectivul consumator mediu să perceapă aceste versiuni diferite ca fiind identice.

Aceasta înseamnă, de asemenea, că este la latitudinea comercianților să decidă asupra modului în care se pot asigura că diferitele versiuni ale bunurilor lor pot fi distinse în mod clar de către consumatori.

Cum sunt identificate diferențele de compoziție și caracteristici ale produselor comercializate ca identice?

Cum am precizat și mai sus, verificarea se va face de la caz la caz, luând în considerare dacă o astfel de comercializare este de natură să afecteze decizia comercială a consumatorului mediu.

Totuși, cu privire la acest aspect, Directiva Omnibus prevede că autoritățile naționale competente ar trebui să evalueze dacă diferențierea bunului este ușor de identificat de către consumatori pornind de la disponibilitatea și caracterul adecvat al informațiilor.

În caz contrar, fapta s-ar califica cel mai probabil ca practică comercială înșelătoare. În acest sens, Comisia a statuat că, în procesul de verificare de la caz la caz, în scopul identificării diferențelor de compoziție sau caracteristici, autoritățile competente ar trebui să se îndrepte de cele mai multe ori spre a compara informațiile disponibile pe ambalaj.

Excepții justificate - care sunt factorii legitimi și obiectivi care ar justifica ca permisă comercializarea bunurilor cu dublu standard ca fiind identice?

Atât Directiva Omnibus, cât și legiuitorul național prin OUG 58/2022 oferă câteva exemple de factori legitimi și obiectivi care ar putea justifica comercializarea produselor cu dublu standard ca fiind identice.

Printre acestea se numără: cerințe juridice naționale, disponibilitatea sau caracterul sezonier al materiilor prime, strategiile voluntare menite să îmbunătățească accesul la alimente sănătoase și nutritive, precum și dreptul comerciantului de a oferi bunuri de aceeași marcă în ambalaje cu o greutate sau un volum diferit pe piețe geografice diferite.

Comercianții au o obligație de informare a consumatorilor

În cazul în care sunt identificați factori obiectivi și legitimi care justifică comercializarea produselor cu dublu standard ca fiind identice, comercianții au obligația de a pune la dispoziția consumatorilor informații cu privire la aceste situații, într-un mod care să le permită accesul la acestea, cu privire la diferențierea bunurilor ca urmare a unor factori legitimi și obiectivi, astfel încât această diferențiere să poată fi identificată de către consumatori.

Directiva Omnibus recunoaște libertatea comercianților de a furniza astfel de informații în diferite moduri care să le permită consumatorilor să aibă acces la informațiile necesare, subliniind chiar că aceștia ar trebui să dea prioritate altor metode decât inscripționarea pe etichete, cu scopul de a asigura, pe lângă o informare corespunzătoare, și o comunicare activă și transparentă a diferențelor justificate către consumatori. Printre astfel de alte metode, s-ar putea încadra inclusiv informațiile prezentate în spoturile publicitare sau în materialele de marketing.

Comercianții, distribuitorii sau producătorii – care sunt comercianții vizați de noile obligații?

Poate cea mai mare dilemă a noilor reglementări este căror comercianți li se vor aplica.

Atât Directiva Omnibus, cât și OUG 58/2022 se referă la comercianți/comercializare, ceea ce ar putea duce cu gândul la vânzători. Cu toate acestea, este destul de corect a recunoaște că aspectele precum compoziția sau caracteristicile produselor cad, de cele mai multe ori, în sarcina producătorilor.

Prin orientările emise, Comisia face referire la faptul că principalul grup-țintă vizat de noile reguli îl reprezintă comercianții care stabilesc prezentarea și compoziția bunurilor în cauză, aceștia fiind de obicei producătorii, inclusiv deținătorii de mărci proprii, iar nu vânzătorii/ retailerii.  

Cu toate acestea, este de văzut cum se va implementa în practică această măsură, mai ales în condițiile în care, pornind de la practica autoritățile competente, credem că verificările se vor face de cele mai multe ori la raft, în funcție de informațiile înscrise pe etichetă.

Autori:

Bianca Naghi – Partener, Guia Naghi și Partenerii

Bianca Cernițoiu – Associate, Guia Naghi și Partenerii