Centrul Filia – o speranță pentru femeile din categorii defavorizate, într-un program de prevenire și depistare HPV

Centrul Filia – o speranță pentru femeile din categorii defavorizate, într-un program de prevenire și depistare HPV

În articolul trecut din cadrul Conversațiilor Fragile, scriam povestea Mirunei, femeia care a luptat timp de un an cu virusul HPV. Din dorința de a-și întemeia o familie cu noul său partener, i-a acordat încrederea deplină, având relații intime neprotejate, fapt în urma căruia, după doar câteva luni de relație, a descoperit prezența unei tulpini HPV cu cel mai mare risc de a provoca cancerul de col uterin. Miruna nu este, din păcate, singura femeie din România în această situație. Multe femei se confruntă cu acest virus, dar cele mai multe nu știu nimic despre el, mai mult, nu își fac analizele anuale care le-ar putea salva viața, dacă virusul e depistat într-un stadiu incipient.

În încercarea de a documenta mai în profunzime această temă, am contactat Centrul Filia, una dintre puținele asociații care se ocupă de această problemă, încercând  să ajute femeile să depisteze, să prevină și să se vindece de HPV.

Am stat de vorba cu Cristina Bahnaru despre programul centrului.

Atunci când organizațiile non-profit completează programele Ministerului sănătății

“Avem un program de implementare, finanțat din fonduri europene. Pe fiecare regiune de implementare există un alt aplicant și fiecare își gestionează proiectul cum știe mai bine. Este un proiect care înlocuiește programul național de testare Babeș Papanicolau si HPV în spitale și care era, din câte știu eu, direct finanțat de Ministerul sănătății. Având în vedere că acel program național nu a funcționat, s-a scris acest proiect și s-a implementat pe regiuni. Noi ne ocupăm de regiunea Munteniei de sud. Ce pot spune este că acesta vine cu ceva nou, pe lângă testarea care se face la nivel național, programul are și o componentă socială. În acest proiect se merge, în primul rând, pe teren, în sate și comune, cu caravanele de testare la care sunt prelevate probe și apoi sunt prelucrate de Institutul Național pentru mamă și copil – din cadrul spitalului Polizu, din București. Ca și componentă are ceva nou, practic asta ne-a încântat și ne-a atras să intrăm în acest proiect, și anume - faptul că, spre deosebire de programul național, la acest program au acces și sunt încurajate să intre femeile care nu au asigurare medicală. Pe lângă asta, în cazul în care se depistează HPV-ul pozitiv, sau apare o problemă la testul Papanicolau, ele sunt asistate, în prima parte de tratament sau în funcție de recomandarea medicului - biopsie, rezecție sau altă intervenție.

În acest proiect, în afară de a informa femeile, de a le explica despre ce e vorba și de a le face să înțeleagă că este spre binele lor să facă aceste analize și să informeze familia, la rândul lor, le mai informăm și despre vaccinare. Atunci când avem cazuri de femei neasigurate, încercăm pe cât se poate, și aici e vorba și de posibilități, să le ajutăm să obțină asigurare medicală. Ele completează niște chestionare, iar noi vedem care e situația lor, le ajutăm să își facă co-asigurare, de exemplu. Ce pot să zic din teren e că am avut caz, care s-a terminat cu bine și pentru care a  fost extraordinar de bine că acest proiect există: o doamnă în vârstă de 62 de ani, care a venit la testare, a fost diagnosticată cu HPV cu risc mare, care a ajuns, până la urmă la operație, i s-a făcut histerectomie totală, era în ultimul stadiu de a ajunge la cancer, și care pur și simplu nu știa că are ceva, având în vedere că acest tip de cancer nu are simptome, decât atunci când situația este foarte avansată. Până atunci stai liniștit pe picioarele tale. Partea bună este că avansează destul de greu, nu este un cancer galopant, așa cum sunt alte forme de cancer. E o boala care merge încet așa, pe drumul ei, și dacă te testezi, o prinzi din pripă.

Femeile nu merg foarte des să își facă aceste analize

Am întrebat-o pe Cristina cât este vorba despre frică, având în vedere că trăim într-o societate care este dominată de frică și rușine. Mi-a răspuns cu un ton de profundă înțelegere și empatie față de reținerea femeilor, mai ales a celor din zonele rurale, de a se supune unor analize.

“E o chestiune amestecată aici. În primul rând, un test HPV este foarte scump. Costă undeva în jur de 400 de lei. În al doilea rând e faptul că acest virus nu doare, nu există nici un simptom și nu te gândești că poate să se întâmple ceva. Apoi există și această latură a fricii; am întâlnit o doamnă care avea niște noduli la sân, a mers la doctor, a aflat că există o problemă, și a trebuit să își facă mamografie. I s-a spus că trebuie să facă o biopsie și atunci s-a speriat că are cancer și nu s-a mai dus. Există această frică, deci. Cred că nu avem educația de a ne face analize anuale. Oamenii au în general acestă barieră: “Am aflat că am ceva, dar nu am bani să fac acest tratament.” Există situații în care, dacă trebuie să meargă mai departe cu tratamentul, costurile nu sunt de ici de colo și trebuie sa dea niște bani pe care nu îi au. Noi avem beneficiare care nu au bani nici să vină cu microbuzul de la ele din sat până în cel mai apropiat oraș. Vorbim de o sumă de 7 lei.

Prin acest program, din păcate, nu este acoperit tratamentul, li se dă rețeta doar. Noi ținem legătura cu ele, le întrebăm, le ajutam dacă putem. Ce pot să spun este că foarte puține persoane din mediul rural știu că unele tulpini de HPV pot provoca cancer. La fel, sunt foarte puține persoane care știu că există vaccin pentru HPV. Acesta există, dar nu au doze, o listă de așteptare poate să dureze un an de zile până ajung la rând. Asta se practică în mediul urban, în mediul rural nu se știe de asta. Sunt țări, cum e Danemarca, de exemplu, în care a scăzut extrem de mult rata infectării datorita vaccinului - prevenției. La ei se vaccinează imediat toți. Vaccinarea și controlul sunt cuvintele cheie în combaterea acestei boli.  

„Noi avem mortalitate în acest tip de cancer, în alte țări nu se mai pune problema de așa ceva.”

Este demonstrat că vaccinul este foarte eficient și se poate ajuta chiar și la vârste medii, se zice că nu ar mai fi eficient după vârsta de 40 de ani.

Apoi, avem exemple de cazuri care își fac foarte multe griji de ce zice lumea. Pe noi, ca țară,  o sa ne coste foarte mult această mentalitate, avem femei care nu spun că au pățit chestia asta ca să nu spună vecina că s-au dus cu unul sau cu altul. Pornind de la o boală, ajungi să ascunzi tot felul de informații, să nu te dai pe tine ca exemplu, măcar să zici:  “du-te și fă asta, pentru că uite ce am pățit eu”.  Lumea zice: „eu nu am nimic.” Noi încercăm să le facem pe femei să înțeleagă că este spre binele lor, că este spre binele copiilor lor. Un caz fericit este doamna mai în vârstă de care povesteam la început, care, în momentul în care a aflat ce are și a ajuns la spital și i s-au făcut analizele și intervenția, a devenit, practic, ambasador al proiectului la ea în sat. Vorbește cu toate femeile despre asta. Cazurile astea, din vorba în vorbă, pot să reușească să convingă. E o doamnă extraordinară. E important să dai de oameni de genul ăsta, pentru că tu poți să le îndemni și să le sprijini, dar mai departe trebuie să fie și persoane care au trecut prin situații limită ș care spun mai departe. Dacă ai discutat  cu 500 de femei, și dacă din acelea 500, măcar 200 din ele nu spun mai departe, practic nu are cum sa ajungă nici informația mai departe. Deci te bazezi și pe cele cu care ai vorbit.

Cum reacționează tinerele și femeile

Întotdeauna depinde de atmosferă și de cei din jur. Dacă se simt în siguranță și sunt într-un loc în care simt că nu vor fi judecate și alături de persoane care simt că nu le vor judeca, sunt deschise și povestesc. Am aflat de-a lungul vremii lucruri tulburătoare, ne povestesc lucruri , întreabă, sunt deschise. Dar în momentul în care află că au ceva, momentul în care se instalează frica, atunci e foarte greu să mai comunici cu ele. Am avut caz de femei cu foarte multe nașteri, femei care au avut tot felul de complicații și care nu au mai fost de mulți ani la medic, femei care povestesc că nu se bucură de înțelegerea partenerilor. Există niște criterii înainte de recoltare, cum ar fi să nu aibă relații intime înainte cu o zi, de exemplu - au fost cazuri în care femeia nu a reușit să îl facă pe partener să înțeleagă asta, pentru a se putea testa a doua zi.

Sunt mai multe povești care m-au impresionat. O femeie dintr-o categorie socială defavorizată, care a fost diagnosticată, trebuia să facă o intervenție și s-a descurcat singură, s-a programat, m-am bucurat că nu a fost nevoie să o împingem de la spate, a înțeles că e vorba de sănătatea ei și a făcut totul singură.

Toată problema e și strâns legată și de educația sexuală care ar trebui să existe în școli, din care copiii ar putea afla de acest vaccin și și-ar putea convinge și părinții de utilitatea sa”.  

Conversații Fragile documentează și spune poveștile de viată ale unor femei din România, aflate în luptă cu abuzurile, tensiunile create de prejudecățile celorlalți și de așteptările societății și un stat care își uită cetățenii.
Proiectul vrea să aducă în dezbatere problemele cu care se confruntă femeile din România, să creeze o comunitate de suport, să pună lupa pe organizațiile care susțin drepturile femeilor, în încercarea de a arăta cum putem contribui fiecare dintre noi la schimbare.
Poveștile sunt semnate de actrița Ioana Flora și scriitoarea, antropologa și activista Rucsandra Pop, sub formă de interviuri-mărturisiri, în care protagonistele își vor păstra anonimatul și sunt o continuare firească a serialului web Fragile, realizat de Asociația Storyscapes în coproducție cu Fragile Society și Black Horse Mansion.
un proiect editorial susținut de
horizontal cracks


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇