Cei neauziți. Despre sărăcie, într-o guvernare a bunăstării depline

Cei neauziți. Despre sărăcie, într-o guvernare a bunăstării depline

De anul României educate și al creșterii economice tip Superman,  copiii români au fost sensibil mai expuși sărăciei severe decât adulții, adică au suferit de foame, de marginalizare socială. Și de acces îngrădit la servicii medicale și de educație.

Ultimele date Eurostat arată că avem cei mai vulnerabili copii din Uniunea Europeană, iar un raport internațional al Salvați Copiii arată dinamica sărăciei extreme: pentru prima dată în ultimii cinci ani, aceasta crește în rândul copiilor.

Dacă rata deprivării materiale severe a crescut în rândul populației generale, de la 14,5% la 15,2%, creșterea este dramatică în rândul copiilor – de la 17,7% la 21,4%. În cazul copiilor mai mici de 6 ani, de la 16% la 22%.

Definiția riscului de sărăcie sau excluziune socială este unică la nivelul Uniunii Europene și a suferit o ultimă actualizare în acest an, odată cu trecerea la noile ținte strategice europene în domeniul incluziunii sociale.

Sunt trei sub-indicatori de care se ține seama: sărăcia monetară (adică un venit echivalat situat sub 60% din nivelul median național), intensitatea scăzută a muncii și deprivarea materială severă. Orice persoană care se încadrează în cel puțin una din aceste trei categorii, este considerată a se confrunta cu riscul de sărăcie sau excluziune socială.

Nici înainte de pandemia, România nu se putea lăuda cu politici solide de protecție socială axate pe nevoile copiilor și ale familiilor cu copii. Dintre toate beneficiile sociale asigurate de statul român, unul singur (alocația de stat pentru copil) este destinat în mod special copiilor și un altul (alocația de sprijin a familiei, numită și ”complementară”) țintește familiile cu copii aflate în situație de vulnerabilitate. Niciunul dintre aceste beneficii nu reușește să producă cu adevărat o reducere semnificativă a sărăciei în rândul copiilor.

Un alt aspect semnalat de multe ori și de Salvați Copiii, dar și de specialiști, se referă la prevalența, în cheltuielile publice sociale, a transferurilor în bani, în detrimentul serviciilor sociale, care, dacă sunt bine organizate și direcționate, reușesc într-o măsură mult mai mare să ofere un sprijin real copiilor vulnerabili.

Or, servicii sociale înseamnă educație, sănătate și politici publice intergate, care să facă posibil transferul social, adică ieșirea copilului născut sărac din comunitate și din condamnarea de a repeta cercul sărăciei și la generația copiilor lui.

Ce s-a întâmplat însă în anul trâmbițat de premierul Florin Cîțu ca fiind unul de creștere economică supeeroică e că tocmai acești copii au fost împinși și mai în interiorul cercului vicios al excluziunii sociale. Educația online a însemnat, în România, scoaterea acestor copii din școală și privilegierea celor cu mijloace personale: bani pentru meditații, condiții pentru participarea online, mijloace pentru metode alternative de educație.

Bradul creat de Obie Platon. Prin cele 20 de ediții de până acum, Festivalul Brazilor de
Crăciun a strâns fonduri totale de
6.517.800 euro.

Salvați Copiii România vorbește despre 400.000 de copii care se adaugă, numai în anul pandemic, celorlați care erau deja săraci: în total, avem 1.582.000 de copii din România (36,3 %) în risc de sărăcie sau excluziune socială. Pentru cauza lor, 24 de designeri au creat brazi unicat, care sunt expuși zilele acestea la Muzeul Național de Artă al României.

Ei vor fi licitați și fondurile vor acoperi, atât cât se poate, sprijinirea copiilor. Dar asta e doar o intervenție de urgență. Dacă România nu ia măsuri, va crește o generație de copii vulnerabili, needucați, cu sănătate precară și trăind în diferite forme de discrimare. Or, asta costă enorm, pe termen mediu și lung.