Ce să faci pentru ca cel mic să crească și să se dezvolte armonios

Ce să faci pentru ca cel mic să crească și să se dezvolte armonios
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Să te afli în postura de părinte nu este deloc ușor și deși, îți dorești ca cel mic să crească ferit de probleme, află că nu ești complet răspunzător de bunăstarea lui, întrucât există mulți alți factori care-i pot perturba dezvoltarea. Cu toate acestea, tu ești primul mentor din viața lui, fiind dator să-l educi și să-i oferi suportul de care are nevoie.

Iată câteva lucruri pe care le poți face pentru a asigura dezvoltarea armonioasă a copilului

Comunicați permanent

Adesea, locul de muncă, drumul spre casă și treburile casnice ne epuizează mult prea mult pentru a mai avea energie și pentru cel mic. Indiferent de vârstă, nevoia de comunicare este de departe una dintre cerințele vitale ale oricărui om. În cazul copiilor, mai ales în primii ani, comportamentul părinților le formează un anumit tipar după care aceștia vor funcționa în continuare în viață. Așadar, un copil care nu este ascultat chiar de la o vârstă fragedă va percepe că nimeni nu este acolo pentru el, lucru care se va imprima în comportamentul său. 

ADVERTISING

Investește în copilul tău

Poate fi vorba de bani, de timp, de energie sau de toate simultan. Pentru a-l crește în cele mai bune condiții, o bună parte din resursele tale vor fi îndreptate către el. Dacă nu i le poți oferi întotdeauna, găsește o alternativă pentru a le substitui. O soluție ce are rezultate vizibile este înscrierea celui mic într-un club sportiv. Cu toții știm cât de importantă este activitatea fizică pentru sănătatea noastră fizică și mentală, însă dacă nu ne formăm un obicei încă de mici, nu o vom prioritiza în viața de adult. În plus, prin participarea activă la antrenamente va socializa, își va consuma energia într-un mod benefic, va deveni mai disciplinat și totodată mai responsabil. 

ADVERTISING

Oferă-i explicațiile de care are nevoie

Adesea copilul face contrariul a ceea ce i-ai spus să facă tocmai pentru a afla urmările acelui fapt. Dacă-i vei interzice un anumit lucru, argumentând cu afirmația “Că așa trebuie” nu vei face decât să-i alimentezi curiozitatea. În schimb, dacă va primi o explicație plauzibilă și ușor de înțeles, șansele să nu te asculte scad considerabil. 

Nu exagera

De teama de a nu repeta o anumită acțiune, unii părinți interpretează greșelile firești ale copiilor lor ca fiind dezastre. Bineînțeles, este necesar să i se spună unde a greșit, însă discuția nu trebuie să fie una moralizatoare. Pe viitor, știind că urmează să fie certat va ascunde micile scăpări, iar conexiunea cu acesta se va pierde treptat, întrucât simte că este acceptat doar în contextul în care realizează ceva de apreciat. 

ADVERTISING

Tu îl recompensezi pe cel mic?

Dacă ești genul de părinte care apelează deseori la pedepse, nu ai nicio scuză să nu-i acorzi celui mic recompense atunci când le merită. Te-a surprins plăcut strângându-și singur jucăriile? Răsplătește-l! Ia-i câteva cărți desenate cu supereroi de pe Books-Express.ro, scoate-l la o înghețată sau permite-i să stea mai mult în parc. Totuși, evită să-l recompensezi suplimentând timpul petrecut în fața televizorului, căci nu-i va aduce niciun beneficiu. 

Dacă vei respecta aceste mențiuni, șansele ca cel mic să dobândească încredere în sine și să construiască o relație strânsă cu proprii părinți cresc considerabil.