Cât mai durează până vor avea toți bucureștenii din Sectorul 3 apă caldă? Iată ce spune directorul Termoenergetica SA

Cât mai durează până vor avea toți bucureștenii din Sectorul 3 apă caldă? Iată ce spune directorul Termoenergetica SA
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Directorul general al Termoenergetica SA, Alexandru Burghiu, susține că în Sectorul 3 mai există, la această oră, șapte puncte termice din zona Titan la care nu se furnizează apă caldă.

Afectate sunt între 70 și 100 de scări de bloc. Or, asta înseamnă că în zona respectivă, câteva mii de bucureșteni mai au îndurat dușuri reci.

Vă reamintim că în unele zone din Sectorul 2 și Sectorul 3, furnizarea apei calde s-a oprit lunea trecută, pe 22 iulie.

La acel moment, Termoenergetica SA a anunțat că problema apăruse după intrarea în revizie a CET Sud.

De ce au secat robinetele

ELCEN – cu cele patru centrale ale sale (CET Vest, Cet Sud, CET Progresu și CET Grozăvești) – este principalul furnizor de energie termică al Capitalei.

ADVERTISING

Cu alte cuvinte, CET-urile livrează, prin conducte subterane groase (numite magistrale tur), apă opărită către cele circa 1.000 de puncte termice din București.

În punctele termice, respectiva apa fierbinte trece prin schimbătoare de căldură. În acele dispozitive, apa de la CET încălzește altă apă, care ajunge la robinetele noastre (și, iarna, în calorifere).

schema-termoficare

Apoi, apa de la CET se întoarce – printr-o conductă numită magistrală de retur – la centrala care a livrat-o. Acolo este reîncălzită și livrată din nou în acest circuit.

Iarna, când avem nevoie de căldură, ELCEN livrează apa opărită din toate cele patru CET-uri ale sale. Vara, în schimb, când nu e nevoie de apă fierbinte în calorifere, ELCEN livrează apa fierbinte doar din două CET-uri.

ADVERTISING

Dar nu livrează în permanență din aceleași două CET-uri. De ce?

Din cauză că și CET-urile trebuie oprite pentru revizie. Iar atunci când un CET intră în revizie, altul îi ia locul.

Și atunci de ce am rămas fără apă caldă? E foarte simplu.

Conductele prin care apa opărită circulă între CET-uri și cele 1.000 de puncte termice din oraș sunt foarte vechi. Primăria Capitalei și RADET (care între timp a falimentat și a fost înlocuită de Termoenergetica – n.red) ar fi trebuit să le înlocuiască de zeci de ani. Dar n-au făcut-o.

Așa că acum conductele uzate se sparg des.

Apa opărită curge în pământ. Iar asta – pe lângă faptul că ne costă – destabilizează funcționarea întregului sistem de termoficare. Lucrurile nu se mai petrec așa cum ar trebui nici în punctele termice și, în consecință, nici la robinete noastre apa nu mai ajunge suficient de caldă. Sau nu mai ajunge deloc, așa cum s-a întâmplat în aceste zile.

ADVERTISING

Ca să mențină sistemul în funcțiune, ELCEN injectează în conducte mai multă apă. Această apă în plus e numită de specialiști ”apă de adaos”.

De când starea rețelei s-a înrâutățit, ELCEN bagă apă de adaos din toate cele 4 CET-uri, chiar și în timpul verii.

Iar atunci când un CET se oprește pentru revizie – așa cum s-a întâmplat la începutul acestei săptămâni cu CET Sud – scade presiunea în rețeaua Termoenergetica SA.

Directorul general al Termoenergetica SA, Alexandru Burghiu, a precizat penru SpotMedia.ro că probleme sunt date și de faptul că rețeua este veche, dar și de dispariția unor CET-uri care funcționau în Titan și în Pipera.

CET Pipera a dispărut în 2009. Iar CET Titan a intrat în conservare în 2012 și ulterior a fost dezafectat, prin 2014.

Așa că pentru Sectoarele 2 și 3 ale Capitalei, furnizarea a început să se facă din CET-uri mai îndepărtate. Iar asta e o problemă, în condițiile în care conducta e veche și pocnește.

Când vom face, din nou, duș în bune condiții

Potrivit unui comunicat remis de Termoenergetica SA pe 28 iunie, în bună parte din Sectorul 2, problemele s-au rezolvat. Cu toate astea, mai există și zone unde furnizarea nu s-a reluat așa cum ar trebui.

”Mai sunt acum în jur de 7 puncte termice în zona Titan. În medie, un punct termic deservește 7-10 scări de bloc. E capăt de rețea și de aceea apa din CET Progresu ajunge greu.

Finalizăm vineri (31 iulie – n.red.) o lucrare la Magistrala 3. Și vom face alimentarea în zonă din CET Progresu. Nu putem spune, însă, că se va furniza peste tot la parametri optimi.

Ulterior, pe 6 august sperăm să se reia activitatea la Cet Sud, iar problemele să se rezolve”, a mai precizat Alexandru Burghiu pentru SpotMedia.ro.

Pentru unii dintre bucureșteni, ar mai putea trece, deci, chiar și o săptămână până să aibă la robinet apă fierbinte, la fel cum au avut până pe 22 iulie.

Citește și:

În plină pandemie, zeci de mii de bucureșteni au rămas, de câteva zile, fără apă caldă. La Termoenergetica nu răspunde nimeni la telefon. Cum am ajuns aici și când se va rezolva problema?


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇