Dacă ELCEN – principalul producător de energie termică pentru București – nu iese din insolvență până la iarnă, pe bucureșteni îi așteaptă vremuri grele.
Fie se scumpește gigacaloria și Bucureștiul rămâne, din nou, fără niciun ban. Fie gigacaloria nu se scumpește, dar întregul sistem de termoficare face un nou pas mare către faliment. Iar în această situație peste jumătate dintre bucureșteni riscă să rămână în frig și fără apă caldă.
spotmedia.ro vă spune astăzi cum a ajuns Capitala într-o astfel de situație absurdă, după ani de nepăsare și incompetență a autorităților, dar și la ce ar trebui să se aștepte oamenii, de acum încolo.
Un sistem cu doi proprietari mereu puși pe ceartă
Sistemul-mamut de termoficare din Capitală are nu unul, ci doi proprietari, care nu s-au înțeles niciodată între ei.
Mai exact, în oraș sunt 7 centrale care produc energie termică. Dintre ele, principalele 4 sunt ale Ministerului Energiei, care le gestionează prin intermediul ELCEN.
Iar rețeaua de conducte și puncte termice din oraș – prin care se face transportul și distribuția energiei termice – îi aparține Primăriei Municipiului București (PMB).
Aceasta și-a gestionat rețeaua mai întâi prin intermediul Regiei Autonome de Distribuție a Energiei Termice (RADET). Iar din toamna lui 2019, RADET a fost înlocuită de Compania Municipală Termoenergetica SA.
Schimbarea s-a făcut de nevoie. Încă din 2016 fosta RADET avea datorii uriașe, de peste 3,6 miliarde de lei către ELCEN. Nu le putea plăti peste noapte, așa că a intrat în insolvență la cerere, ca să nu fie strivită de volumul penalităților pe care i le-ar fi calculat ELCEN.
După câteva zile, ELCEN a intrat, de asemenea, în insolvență.
La finalul lui 2019, RADET a falimentat și a fost înlocuită de Termoenergetica SA.
Iar ELCEN a rămas în insolvență, din 2016 încoace. E un mers nefiresc, un fel de boală lungă, care riscă să-i fie fatală companiei.
Scumpirea gazelor a stricat toate calculele, în termoficarea Bucureștiului
Ca să se asigure că bucureștenii își permit să își încălzească locuințele, mai multe instituții intervin în relația dintre companii și cetățeni și stabilesc la ce prețuri i se poate vinde populației energia termică.
Mai exact, Autoritatea Națională pentru Reglementare în Domeniul Energie (ANRE) – aflată în subordinea Parlamentului – decide la ce preț poate ELCEN să vândă energia termică, măsurată în gigacalorii, către Termoenergetica SA.
Iar Termoenergetica SA, la rândul său, poate vinde populației energia termică pe care a cumpărat-o de la ELCEN doar la un preț fix, aprobat prin vot de Consiliul General al Municipiului București (CGMB).
Din 2011 încoace, bucureșteanul n-a achitat niciodată integral o gigacalorie consumată, ci doar în jur de 38% din prețul ei (adică 134 lei + TVA). Tot restul costului a fost acoperit, prin plata unei subvenții, de Primăria Municipiului București (PMB).
În aceste condiții, oamenii n-aveau de ce să se plângă de costurile încălzirii, din cauză că acestea nu erau foarte mari.
Anul trecut, însă, situația s-a schimbat brusc. Motivul: gazele naturale folosite de ELCEN ca să producă energie termică s-au scumpit exagerat de mult.
În context, ANRE a permis ELCEN să crească cu nu mai puțin de 86% prețul gigacaloriei vândute către Termoenergetica SA.
Primăria și Consiliul General n-au vrut să transfere imediat cheltuiala în buzunarul bucureșteanului. Așa că – deși gigacaloria deja se scumpise foarte mult – i-au lăsat pe oameni să o cumpere, toată iarna, tot cu 134 lei + TVA, așa cum au făcut din 2011 încoace.
Diferența de preț urma să fie acoperită de primărie, din bugetul local.
Abia la finalul lunii martie Consiliul General a votat majorarea cu 140% a prețului pe care îl plătește bucureșteanul pentru o gigacalorie, de la 134 lei + TVA la 330 lei +TVA.
Și părea că șirul scumpirilor se încheiase, în sfârșit. Dar n-a fost așa.
Insolvența lungă a lăsat ELCEN fără bani. Și a scumpit iar gigacaloria
Încă din 2011 ELCEN beneficiază de un ajutor de la stat numit „bonus de cogenerare”.
El se acordă pentru că, din gazele naturale pe care le arde, ELCEN produce și energie termică, dar și curent electric. Iar activitatea sa este considerată mai puțin poluantă decât a centralelor care produc un singur tip de energie.
Cu tehnologia cogenerării, însă, ELCEN nu poate produce curent electric la fel de ieftin cum o face Hidroelectrica, spre exemplu. Așa că nici nu l-ar putea vinde la fel de ieftin, pe piață. Deci nu e competitivă.
În consecință, ca să-i permită, totuși, să funcționeze fără pierderi majore, statul plătea la ELCEN ajutorul numit „bonus de cogenerare”. Dar plata acestui bonus trebuie aprobată periodic.
În primăvara acestui an, a fost un astfel de moment, în care trebuia aprobată plata bonusului. Iar ELCEN nu l-a mai primit, din cauză că este în insolvență. Și nici nu îl va mai putea încasa decât după ce o instanță va decide ieșirea companiei din insolvență.
În lipsa bonusului, ANRE a decis că ELCEN va vinde energie termică la un preț cu 45% mai mare, în perioada 1 aprilie – 30 iunie 2022.
E o creștere de preț pe care o va suporta PMB din banii tuturor, inclusiv ai celor care au centrale termice.
Ce urmează
Pentru perioada 1 iulie – 31 octombrie, ANRE a scăzut prețul la care ELCEN poate vine energia termică la un nivel inferior celui din iarna trecută.
Pentru PMB, e o economie de bani.
Administratorul special al ELCEN, Adrian Tudora, spune, însă, că de fapt prețul mic ascunde o mulțime de capcane.
„Vindem acum energia termică la preț mai mic decât iarna trecută. Și – spre deosebire de iarna trecută – nu mai avem nici bonusul de cogenerare.
Avem sume consistente de încasat de la Termoenergetica SA, care se achită cu întârziere. Pentru că – deși face în mod constant plăți către Termoernegretica SA – momentan PMB nu achită o serie de pierderi. Iar datoriile se adună.
În plus, contractul pentru gaze pe care îl avem de anul trecut va expira în curând. Vom merge la Mediaș, să negociem un nou contract cu Romgaz. Dar nu există nicio posibilitate să îl cumpărăm la prețul de acum, negociat vara trecută.
Gazul va fi mai scump, cu siguranță. Și atunci – cu toate aceste cheltuieli în plus, cu un preț de vânzare mai mic decât anul trecut și fără bonus de cogenerare – spre ce ne îndreptăm?
Nici nu îmi vine să o spun. Dar ne dăm seama cu toții că spre faliment. Dacă va fi faliment, sistemul de prăbușește. Și marea problemă este că nu avem altceva de pus în loc.
Strategia aplicată la București - care a înființat o companie care să preia activitatea regiei falimentare - nu se aplică la nivel național.
Și nu avem infrastructura necesară pentru a alimenta fiecare apartament cu centrale alimentate cu curent sau cu centrale cu gaze. Nu avem suficiente firme pentru montaj. Nu știu care ar fi soluția pentru înlocuirea termoficării centralizate”, a declarat pentru spotmedia.ro Adrian Tudora.
De fapt, ca Bucureștiul să nu plătească mult mai mult pentru energia termică, soluția ar fi ca ELCEN să iasă din insolvență și să își primească, din nou, bonusul de cogenerare.
De ce nu iese ELCEN din insolvență, deși și-a achitat datoriile
„ELCEN și-a plătit integral creditorii. Singurele datorii pe care le mai avem sunt cele curente.
Putem ieși din insolvență. Am fi prima companie de stat care iese din insolvență prin achitarea integrală a masei credale”, spune administratorul special al ELCEN, Adrian Tudora.
De fapt, ELCEN putea să iasă din insolvență mai demult. Dar au apărut diverse piedici.
Mai întâi, chiar PMB a contestat ieșirea din insolvență a ELCEN, de teamă să nu piardă șansa de a-și încasa niște cheltuieli de judecată. Ulterior – când și-a dat seama care sunt consecințele – și-a retras contestația.
ANAF Sector 6 a încercat să împiedice ieșirea din insolvență a ELCEN pentru recuperarea unei sume de doar 200 de lei.
Iar, apoi, administratorul judiciar al ELCEN, Sierra Quatrant, a considerat că are de primit mai mulți bani de la societate, pentru serviciile prestate. Așa că s-a adresat instanței. Tribunalul și Curtea de Apel au respins pretențiile Sierra Quadrant.
„Am avut termen în dosarul de insolvență în iunie. S-a amânat din cauză că judecătorul sindic a considerat că e neîntemeiată solicitarea noastră de ieșire din insolvență. Motivul: mai avem încă niște litigii în curs.
Este vorba despre 3 dosare. Unul este cu o companie care a lucrat la CET Sud. Și din cauză că nu și-a dus la îndeplinire contractul, i-am executat garanțiile și i-am oprit penalități. Firma consideră că nu e ok. Și așa am ajuns în instanță.
Apoi, mai e dosarul cu PMB, care își vrea cheltuielile de judecată. S-a finalizat practic judecata, dar mai sunt niște etape procedurale de parcurs.
Și mai avem un dosar cu o altă societate cu care am lucrat. Ei au câștigat. Noi le-am făcut plata, potrivit deciziei instanței. Dar conform legii, trebuie să facem apel. Și am făcut. Se va judeca și se va finaliza și acest dosar.
Noi vedem aici lucrurile mult mai simplu: am plătit masa credală, insolvența se poate încheia.
Aceste litigii se pot judeca pe dreptul comun, după ieșirea din insolvență. Nu trebuie să stai în insolvență să judeci aceste dosare.
Mai este o problemă aici: dacă stăm prea mult timp în insolvență și depășim un anumit termen, există riscul să se pronunțe falimentul, chiar dacă noi nu mai avem datorii de achitat”, explică Adrian Tudora.
Până la momentul publicării acestui articol, instanța nu a fixat un nou termen în dosarul de insolvență al ELCEN. Așa că nu se știe când își va putea primi compania, din nou, bonusul de cogereare.
În consecință, până la rezolvarea problemelor din instanță, rămân pe masă două scenarii: fie gigacaloria se scumpește, iar cheltuiala va fi suportată din banii tuturor bucureștenilor, fie ELCEN face pasul spre faliment.
spotmedia.ro va urmări situația și vom reveni cu amănunte.