Cum a picat la vot bugetul lui Nicușor Dan. Ce îi reproșează liberalii și ce explicații le-a dat primarul general

Cum a picat la vot bugetul lui Nicușor Dan. Ce îi reproșează liberalii și ce explicații le-a dat primarul general

Proiectul de buget al Capitalei propus de Nicușor Dan a picat vineri la vot în Consiliul General.

Dintre cei 54 de consilieri generali în funcție, 18 au votat pentru, 6 s-au abținut și 4 au votat împotrivă.

Grupul PSD nu a participat la ședință. Asta, deși unul dintre consilierii generali social - democrați declarase pentru Spotmedia.ro, cu câteva zile înainte de vot, că grupul va participa și va depune amendamente.  

Dintre consilierii generali care au participat la ședință pentru dezbaterea și votul bugetului, cei care au criticat proiectul propus de Nicușor Dan au fost liberalii.

Reamintim că, anterior, proiectul a fost avizat negativ în cadrul Comisiei Economice și de Buget a Consiliului General, într-o ședință condusă de consiliera liberală Diana Mardarovici.

În direct de la Primăria Municipiului București

Ședința extraordinară a Consiliului General din data de 01.03.2024

Publicată de Primăria Municipiului Bucureşti pe Joi, 29 februarie 2024

Cum spune Nicușor Dan că a gândit bugetul pentru 2024

Consilierul general liberal Andrei Badiu i-a cerut lui Nicușor Dan ca – pe lângă informațiile economice pe care le-a furnizat despre buget – să discute și despre principiile pe care a fundamentat construcția proiectului.  

Andrei-Badiu
Consilierul general Andrei Badiu (drepta). Sursă foto: Captură video PMB/Facebook

„Bugetul pornește de la o sumă obligatorie (de luat în calcul – n.red.) comunicată de Ministerul Finanțelor: 5 miliarde de lei. Sunt așa-numitele venituri din cote defalcate din impozitele pe venit (ale bucureștenilor - n.red.).  

ADVERTISING

O sumă care, din start, e subevaluată de Ministerul Finanțelor. Ca și anul trecut. Am avut în bugetul inițial 4,9 miliarde, că atât ne spusese ministerul că va colecta. Și la finalul anului (precedent) am avut, de fapt, de primit 6,2 miliarde. Că atât a colectat, de fapt.

Nu cred că în realitate, până la finele acestui an, această sumă va fi mai mică decât atunci. Și dacă aplicăm cei 6% pe care ni i-a luat Guvernul, la finele anului tot vom avea 6 miliarde de lei, în loc de 5 miliarde, cât ne-a obligat Ministerul Finanțelor să punem în proiectul de buget.

Apoi, sunt constrângerile pe care le știți: subvențiile la termie și transport.

Sunt cheltuielile de funcționare, inclusiv salarii.

Sunt investiții, dintre care cele mai importante: liniile de tramvai, troleibuzele noi care vin în acest an, celelalte tramvaie pe care le mai avem de primit și plătit, investiții în parcuri, spitale și începerea investiției de la Flamaropol. Cam astea...”, a spus Nicușor Dan.

Are PMB bani sau nu? Explicațiile lui Nicușor Dan

Atât Andrei Badiu cât și purtătoarea de cuvânt a grupului PNL, Diana Mardarovici, au spus că subvențiile pe care le are de achitat PMB către Termoenergetica și STB vor depășit 3 miliarde de lei, potrivit alocărilor din anii precedenți. Iar în buget lipsește un miliard din această sumă.

Diana-Mardarovici
Consiliera generală PNL Diana Mardarovici. Sursă foto: captură video PMB/Facebook

„Eu nu înțeleg. Avem bani sau nu avem bani? Spuneți că nu sunt bani, dar sunt zeci de milioane prevăzuți pentru evenimente, în buget. Și eu cred că trebuie să avem cât mai multe evenimente, în București și să le sprijinim. Dar în măsura în care sunt bani. Pe lângă acestea, aveți 1 milion de lei prevăzut la Protocol.

ADVERTISING

Spuneți că PMB nu mai are datorii. Dar ele există. Și că nu sunt bani, dar sunt prevăzute sume pentru evenimente”, a spus Diana Mardarovici.

În plus, Andrei Badiu a susținut că nu înțelege de ce nu sunt suficienți bani prevăzuți pentru subvenții, dar sunt bani prevăzuți pentru investiții care - din exemplul anilor trecuți - nu se fac la timp.

Nicușor Dan susține că bani sunt, dar nu toți pot fi trecuți încă de pe acum în buget.

„Vom fi obligați să facem niște corecții, la acest buget. Nu ai voie – și pe bună dreptate - să treci în buget decât venituri confirmate la momentul întocmirii proiectului.

Pentru cele 28 tramvaie care trebuie să mai vină, avem nevoie de 256 milioane de lei. Sunt bani pe care îi veți găsi menționați ca cheltuială din bugetul local, în proiect. Dar acei bani noi îi vom obține – imediat ce se fac documentele, din fonduri europene, exercițiul 2021 – 2027.

Același lucru se va întâmpla cu 150 de milioane de lei de investit în termie. Îi vom recupera din POIM.

La fel cu 38 de milioane de lei pentru lucrări la liniile de tramvai. Îi avem de luat din Programul Operațional Regional (POR), deci fonduri europene.

ADVERTISING

Și vă amintesc: am votat o hotărâre de Consiliu General prin care am alocat 283 de milioane lei pentru refinanțare de datorii.

Am contractat împrumutul acela. Pe 7 martie o sa aibă loc ședința comisiei de autorizare a împrumuturilor locale (CAIL).  Și după, o să vă rog să avem ședință în perioada 8-10 martie, astfel încât tranșa (de datorie - n.red.) din martie – circa 60 de milioane – sa o plătim din acei bani.

Per total, vorbim despre circa 800 milioane lei - bani cerți de primit - pe care nu-i punem pune încă în buget.

Plus miliardul diferență dintre ce a estimat Ministerul Finanțelor că va colecta de la bucureșteni și cât va primi. Și despre care am vorbit deja”, a spus Nicușor Dan.

Nicușor Dan a susținut că a nu a prevăzut prea mulți bani pentru evenimente, ci doar atât cât să le susțină pe cele importante, printre care Festivalul Național de Teatru, Festivalul George Enescu, mai multe competiții sportive la care PMB e partener etc.

„Dacă punem în buget 500 de milioane de lei pentru evenimente era dezechilibrat. Dar dacă puneam doar 5, era dezechilibrat în cealaltă parte (prea puțin - n.red.)”, a precizat Nicușor Dan.

Ce se întâmplă cu datoriile PMB către persoanele cu dizabilități?

În baza Hotărârii Consiliului Local nr. 330/2017, persoanele cu dizabilități din București au dreptul la o indemnizație lunară de 500 lei.

În mandatul lui Nicușor Dan - deși HCGMB 330/2017 a rămas neschimbată - PMB a achitat doar jumătate din sumele datorate către aceste persoane.

Consilierul general liberal Constantin Hazarian a întrebat ce se întâmplă cu aceste sume. De ce nu se achită. Și dacă nu cumva sumele acestea - pentru care unii beneficiari au dat PMB în judecată - rămân ca datorii pentru mandatul următor.

Nicușor Dan a spus că - potrivit proiectului de buget - din acest an, persoanele cu handicap vor primi 750 lei pe lună.

„După 3 ani în care am achitat 250 lei/lună, urmează 3 ani în care vom plăti 750 lei/lună”, a spus Nicușor Dan.

După atacuri politice, votul

Pe durata întregii ședințe, grupurile PNL și USR - până nu demult parte a unei majorități în Consiliul General care l-a susținut pe Nicușor Dan - s-au atacat reciproc politic.

A intervenit și PMP, care a susținut că PNL este doar „un partiduleț”.

A luat cuvântul și un cetățean cu handicap care l-a întrebat pe Nicușor Dan dacă nu cumva tot din banii bucureștenilor se vor achita despăgubirile către persoanele cu handicap care câștigă acum în instanță procese împotriva PMB, din cauză că instituția nu le-a plătit la timp întregul cuantum al indemnizațiilor.

Și în cele din urmă s-a ajuns la vot.

Cu 18 voturi pentru, 6 abțineri și 4 împotrivă, proiectul de buget propus de Nicușor Dan a picat.

Cu 55 de locuri în Consiliul General, dintre care 54 ocupate, e nevoie de cel puțin 28 de voturi în favoarea bugetului, astfel încât acesta să fie adoptat.

Or, USR și PMP pot strânge, împreună, cel mult 21 de voturi. Restul ar trebui să vină de la PNL sau PSD (sau de la ambele formațiuni).

În cât timp trebuie rezolvată problema

Potrivit Legii 273/2006, bugetul trebuia pus în dezbatere publică în termen de 15 zile de la publicarea Legii Bugetului de stat (care a apărut în Partea I a Monitorului Oficial pe 29 decembrie 2023).

Primăria Capitalei a întârziat cu publicarea proiectului de buget.

Iar potrivit alineatului 6 din Articolul 39 din Legea 273/2006, dacă în 45 de zile de la publicarea bugetului de stat nu e aprobat bugetul local, primăriei nu i se mai virează cotele defalcate din impozite de la Guvern.

Cotele se virează – potrivit informațiilor furnizate de PMB la solicitarea Spotmedia.ro – pe data de 8 ale lunii.

Cu alte cuvinte, mai sunt, încă, vreo câteva zile în care primarul general Nicușor Dan poate convinge suficienți consilieri generali să voteze pentru adoptarea proiectului său de buget.

Nicușor Dan a anunț vineri după-amiază că a convocat o nouă şedinţă extraordinară a CGMB pentru, miercuri, 6 martie, la ora 12:00.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇