Varianta Omicron reprezintă aproape trei sferturi din cazurile de Covid la nivel global

Varianta Omicron reprezintă aproape trei sferturi din cazurile de Covid la nivel global
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Varianta Omicron a coronavirusului, descoperită în noiembrie anul trecut, este deja prezentă în 71,9% din cazurile analizate în ultimele 30 de zile de reţeaua de laboratoare GISAID, potrivit raportului epidemiologic săptămânal publicat miercuri de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), relatează EFE.

Dintre cele 405.000 de teste prelevate, s-a detectat varianta Omicron în 291.000 dintre cazuri, în timp ce Delta, care a dominat o bună parte a pandemiei în 2021, a fost prezentă doar în 28% din analizele efectuate în ultimele 30 de zile (113.000), se arată în raportul OMS.

ADVERTISING

Alte variante pe care OMS le-a desemnat ca "îngrijorătoare", precum Gamma şi Alfa, reprezintă mai puţin de 0,1% din testele analizate.

Varianta Omicron provoacă cifre record de contagieri la nivel global, care nu sunt totuşi însoţite de o creştere a numărului de decese, astfel încât noua variantă a fost asociată unei forme mai puţin grave a bolii COVID-19.

OMS a menţinut însă avertismentele şi recomandările pentru a evita contractarea acestei boli care a dus la o creştere exponenţială a contagierilor în majoritatea regiunilor şi la o mai mare presiune asupra reţelelor sanitare, deşi în acest caz mai mult asupra centrelor de asistenţă medicală, decât asupra spitalelor.

ADVERTISING

La nivel global, s-au înregistrat în săptămâna dintre 10 şi 16 ianuarie, 18,7 milioane de cazuri de COVID-19, reprezentând o creştere cu 20% faţă de cele şapte zile anterioare dar şi o frânare a curbei ascendente, comparativ cu săptămâna precedentă, când creşterea a fost de 55%.

Potrivit OMS, numărul deceselor în perioada analizată a depăşit 45.000, o creştere cu 4% faţă de săptămâna anterioară, deşi curba se menţine relativ stabilă din luna octombrie.

Cea mai mare creştere a contagierilor s-a remarcat în Asia de Sud-Est, unde cazurile au crescut cu 145% (1,7 milioane), dar care reprezintă totuşi o decelerare a ritmului infectărilor, după ce în săptămâna precedentă contagierile crescuseră cu aproape 418%.

ADVERTISING

Practic în toate regiunile s-a remarcat o descreştere a numărului contagierilor, deşi OMS avertizează că încă nu au fost depăşite vârfurile infectărilor cu noua variantă a coronavirusului.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇