Raport al Curții de Conturi pe Sănătate: Zeci de spitale construite înainte de 1900. Mulți manageri numiți sau interimari înseamnă servicii mai proaste

Raport al Curții de Conturi pe Sănătate: Zeci de spitale construite înainte de 1900. Mulți manageri numiți sau interimari înseamnă servicii mai proaste
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Procentul posturilor de manager de spital ocupate prin numire/interimat a fost unul ridicat, această practică reprezentând o zonă de risc asupra calităţii actului medical, iar la nivel naţional gradul mediu de ocupare a posturilor vacante de medici a fost de 70%.

Acestea sunt concluziile unui raport al Curţii de Conturi, potrivit căruia nu există un plan de recrutare a personalului de specialitate şi Ministerul Sănătăţii nu cunoaşte tipurile de locuri de muncă din zonele defavorizate din sistem care ar putea beneficia de sporurile pentru zone defavorizate şi nici numărul acestora.

”La entităţile unde au existat schimbări frecvente ale conducerii, actul decizional a fost influenţat în mod negativ, prin lipsa unei strategii financiare şi de management privind dezvoltarea şi modernizarea unităţii sanitare. La nivel naţional, gradul mediu de ocupare al posturilor vacante de medici a fost de 70%, al asistenţilor medicali a fost de 84%, al personalului sanitar auxiliar – de 76%, în timp ce gradul mediu de ocupare pe total personal sanitar în perioada analizată a fost de 79%.

ADVERTISING

Nu există un plan de recrutare a personalului de specialitate în vederea asigurării serviciilor necesare pacienţilor, organizarea concursurilor presupune o perioadă mare de timp, iar lipsa candidaţilor pentru anumite specializări/zone geografice constituie o provocare pentru spitale”, subliniază Curtea de Conturi.

68 de spitale, construite înainte de 1900

Raportul mai relevă că majoritatea unităţilor sanitare spitaliceşti deţin clădiri construite în perioada 1900–1970, 68 de spitale îşi desfăşoară diversele activităţi în imobile construite înainte de anul 1900, iar mare parte dintre unităţile sanitare cu paturi nu deţin autorizaţie de prevenire şi stingere a incendiilor.

”Din cauza vechimii şi structurii arhitecturale a imobilelor, multe dintre clădirile în care funcţionează spitalele nu mai corespund cerinţelor impuse de normativele actuale. O mare parte dintre unităţile sanitare cu paturi nu deţin autorizaţie de prevenire şi stingere a incendiilor, ceea ce reprezintă un factor major de risc”, subliniază Curtea de Conturi.

ADVERTISING

Câte spitalele publice au echipamente de imagistică medicală

Aproximativ 46% din totalul spitalelor publice deţin echipamente de imagistică medicală (CT şi/sau RMN. Faţă de anul 2014, în anul 2021 a crescut atât numărul unităţilor sanitare care deţin echipamente de tip CT şi/sau RMN, cât şi numărul acestor dotări: numărul de CT-uri a crescut de aproximativ 2,2 ori, iar numărul de RMN-uri a crescut de aproximativ 3,3 ori.

Din numărul total de aparate CT şi RMN deţinute de spitalele din reţeaua MS la finalul anului 2021, 26% dintre aparatele CT şi 17% dintre aparatele RMN au depăşit durata normală de funcţionare.

Cu excepţia refuncţionalizării imobilului Spital Clinic de Urgenţă Iaşi pentru amenajarea Institutul Regional de Oncologie Iaşi şi a obiectivul de investiţii "Construire Spital Orăşenesc Mioveni (S+P+6)", în reţeaua spitalicească publică nu s-a construit nicio unitate sanitară cu paturi nouă, în perioada 2014-2021, se arată în document.

ADVERTISING

Recomandările Curţii de Conturi

Pe baza datelor şi informaţiilor colectate pe parcursul misiunii de audit, au fost formulate o serie de recomandări.

În domeniul politicilor de sănătate:

  • Dezvoltarea unui plan anual de recrutare a personalului, elaborarea de politici de personal eficiente şi durabile inclusiv de atragere şi retenţie a personalului medical în domeniile deficitare, definirea unui plan de formare şi dezvoltare profesională, pe baza necesităţilor identificate (recrutarea personalului, creşterea nivelului de instruire, asigurarea necesarului minim de personal care asigură şi garantează siguranţa continuităţii asistenţei medicale);

În domeniul resurselor umane:

  • Crearea unei baze de date integrate în ceea ce priveşte numărul de posturi vacante de medici pe specialităţi la nivel naţional;
  • Reducerea discrepanţelor între numărul de medici raportat la populaţie între regiunile de dezvoltare;
  • Realizarea de politici de flexibilizare a personalului şi de stimulare a performanţei prin introducerea unor criterii de performanţă, care au la bază indicatorii de performanţă privind activitatea personalului medical;
  • Actualizarea Sistemului de decontare a serviciilor medicale la un nivel care să fie în concordanţă cu nivelul real al costurilor de spitalizare;
  • Maximizarea veniturilor, inclusiv prin atragerea de fonduri europene nerambursabile, creşterea eficientei utilizării resurselor financiare, în scopul creşterii calităţii serviciilor prestate şi implicit al creşterii satisfacţiei pacienţilor;

În domeniul managementului infrastructurii:

  • Efectuarea unei analize pentru identificarea unor soluţii aplicabile clădirilor cu vechime mare pentru reabilitări/modernizări/consolidări
  • Definirea unor standarde comune pe care trebuie să le îndeplinească clădirile spitalelor şi instituirea de măsuri de control şi prevenţie împotriva producerii unor situaţii excepţionale;
  • Analizarea aplicaţiilor informatice utilizate de unităţile spitaliceşti şi trecerea la un sistem integrat de raportare care să faciliteze scăderea duratei de prelucrare a datelor;
  • Realizarea unei distribuţii echilibrate/a unei monitorizări a cheltuielilor prin intermediul centrelor de cost ale unităţilor sanitare;
  • Sistemul de finanţare să se bazeze pe un plan de dezvoltare multianual agreat de toate autorităţile finanţatoare.

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇