Managerul Institutului de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta” din Bucureşti, medicul Beatrice Mahler, a anunţat că se aşteaptă ca unitatea medicală pe care o conduce să intre în incapacitate de plată în următoarele două luni.
Beatrice Mahler a declarat, duminică, la Digi24, că noul contract cu furnizorul de electricitate aproape că dublează preţul facturii.
“Lucrurile nu stau bine în sistemul de sănătate sau aşa cum le văd eu de la Marius Nasta. Preţurile au crescut şi mai mult dacă vorbim de utilităţi şi spitalele trebuie să le plătească. Nu au venit facturi pe noile tarife, a venit un nou contract de la furnizorul de electricitate care aproape că ne-a dublat preţul. Nu prea avem încotro, trebuie să acceptăm deocamdată pentru că este cel mai mic tarif pe care l-am văzut pe piaţă.
(...) De două săptămâni a venit o adresă către Marius Nasta în care eram invitaţi să luăm act de faptul că preţul se duce aproape la dublu la Marius Nasta la energia electrică. (...) Noi plătim facturile la două luni. O să vă anunţ care este preţul facturii în momentul în care vine cu noul tarif. Acum a venit cu vechiul tarif”, a anunţat managerul Institutului de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta”.
Întrebată dacă are resurse pentru a susţine noile scumpiri, Beatrice Mahler a răspuns: “Mă aştept să intru în incapacitate de plată în următoarele două luni la Marius Nasta pentru că preţurile sunt în creştere”.
Managerul Institutului ”Marius Nasta” a spus și că unitatea medicală mai primeşte doar Remdesivir din medicamentele necesare pentru pacienţii COVID, iar pe celelalte trebuie să le achiziţioneze din banii primiţi de la Casa de Asigurări de Sănătate, despre care a precizat că sunt puţini.
"«Marius Nasta» trece printr-o situaţie specială, a mai pierdut la contractul cu Casa încă zece milioane de lei anual pentru că avem nişte paturi care au fost suspendate şi sincer când ţi se pune în faţă un contract care are o anumită sumă şi totul în jur explodează ca preţuri, nu prea ai de unde să iei banii. Iar servicii de sănătate într-un spital în care tratezi tuberculoză şi COVID nu poţi să faci suplimentare, ca să ai venituri proprii ca să plăteşti aceste cheltuieli”, a mai declarat Beatrice Mahler.
"Încă primim Remdesivir, dar celelalte medicamente pentru pacientul COVID trebuie să le achiziţionăm din banii primiţi de la Casă, care sunt foarte puţini. Nu poţi să faci sănătate şi să oferi alimente, condiţii, aparatură, service la aparatură, mentenanţă, personal calificat şi până la urmă tot ceea ce este necesar unui pacient fără să ai bani”, a explicat managerul.
Mahler a afirmat că a informat Ministerul Sănătăţii despre problemele financiare cu care se confruntă unitatea medicală, dar că nu a primit răspuns.
"«Marius Nasta» are dezavantajul că este un spital din subordinea Ministerului Sănătăţii. Celelalte mai au o şansă să primească finanţare de la autoritatea locală. Noi trebuie să ne finanţăm singuri, la «Marius Nasta» nici măcar factura de utilităţi nu este plătită de nimeni. Noi plătim tot, tot, tot, de la deşeuri la utilităţi singuri pentru că nu avem cum să cerem autorităţii locale acest lucru”, a declarat Beatrice Mahler.
Citește și: