Femeile gravide vaccinate împotriva Covid transmit anticorpi nou-născuților. Este concluzia primului studiu asupra cordonului ombilical

Femeile gravide vaccinate împotriva Covid transmit anticorpi nou-născuților. Este concluzia primului studiu asupra cordonului ombilical
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Femeile gravide care sunt vaccinate cu seruri ARNm transmit niveluri înalte de anticorpi bebelușilor lor, potrivit celui mai recent studiu publicat în Americal Journal of Obstetrics & Gynecology – Maternal Fetal Medicine.

Studiul este unul dintre primele care măsoară nivelurile de anticorpi regăsite în cordonul ombilical, pentru a face distincția dacă imunitatea este obținută prin îmbolnăvire sau vaccinare. Cercetarea a arătat că 36 de nou născuți testați la naștere aveau anticorpi Covid-19, după ce mamele lor fuseseră vaccinate cu schemă completă de la Pfizer BioNTech sau Moderna, relatează Bloomberg.

ADVERTISING

”Nu am anticipat asta. Ne așteptam să vedem mai multe variabile”, spune Ashley Roman, obstetrician la NYU Langone Health System și co-autor al studiului.

Având în vedere grupul de mici dimensiuni analizat în studiu, echipa de cercetători așteaptă acum rezultatele provenite de la un grup mai mare și va analiza inclusiv perioada în care este activă imunitatea dobândită intrauterin prin vaccinarea mamei.

”Am publicat aceste date relativ devreme, deoarece este o descoperire unică și are implicații deosebite pentru îngrijirea bebelușilor. În acest moment, noi recomandăm tuturor femeilor însărcinate să se vaccineze, inclusiv pentru beneficiile pe care le are acest lucru asupra fătului”, spun cercetătorii.

ADVERTISING

Cum s-a desfășurat studiul

Cercetătorii au analizat anticorpii din sângele din cordonul ombilical în cazul a 36 de femei vaccinate complet, atât pentru proteina spike (care apar atât după vaccinare, cât și după îmbolnăvire), cât și pentru proteina nucleocapsidei (prezenți doar dacă ai avut Covid).

Dintre cele 36 de mostre analizate, 31 au avut rezultat negativ la testarea pentru proteina nucleocapsidei, ceea ce înseamnă că acele femei sigur nu au avut Covid. Restul de cinci nu au fost testate pentru proteina nucleocapsidei, deci cercetătorii nu se pot exprima dacă imunitatea este în urma vaccinării sau a infectării.

ADVERTISING

Concluzia a fost că 31 de femei gravide au dezvoltat imunitate în urma vaccinării.

”Descoperirea arată niveluri încurajatoare de anticorpi în cordonul ombilical. Acesta este încă un motiv pentru femeile însărcinate să se vaccineze, în condițiile în care bebelușii sunt la risc din ce în ce mai mare, iar vaccinarea este o alegere proactivă pe care femeia însărcinată o poate face pentru a-și proteja copilul”, spune Linda Eckert, profesor de obstetrică și ginecologie University of Washington, citată de Bloomberg.

Mai departe, Institutul Național de Sănătate din SUA a demarat un studiu numit MOMI-VAX pentru a măsura cât țin anticorpii antiCovid dobândiți prin vaccinare în timpul sarcinii. Aceiași cercetători vor evalua transferul de anticorpi dobândiți prin vaccinare transmiși prin placentă și prin alăptare.

CDC: Nu există nicio dovadă că vaccinul ar putea face rău fătului

Panelul de consilieri în materie de vaccinare al Centres for Diseases Control and Prevention (CDC) s-a reunit miercuri pentru a face o evaluare generală privind siguranța și eficacitatea vaccinării. Potrivit acestei autorităţi americane din domeniul medical, nu există nicio dovadă că vaccinul ar putea face rău fătului.

Și Pfizer analizează independent efectul vaccinului său asupra mamelor și bebelușilor lor, dar a oprit înrolările din SUA imediat după apariția primelor recomandări de vaccinare pentru femeile însărcinate provenite de la autorități.

Acum, compania înrolează în studiu femei din țările în care nu există recomandări oficiale pentru gravide să se vaccineze.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇