Europa învaţă o lecţie importantă: Vaccinul antiCovid funcţionează, dar nu este suficient pentru combaterea pandemiei

Europa învaţă o lecţie importantă: Vaccinul antiCovid funcţionează, dar nu este suficient pentru combaterea pandemiei
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Vaccinul antiCovid a fost considerat de liderii europeni metoda sigură de combatere a pandemiei, dar evoluţia lucrurilor arată că, deşi funcţionează, el nu este de ajuns.

În vestul Europei, unde vaccinarea luase avânt în prima parte a anului 2021, tonul conferinţelor de presă pe această temă a fost unul aproape festiv şi se vorbea cu optimism despre revenirea la normalitate, scrie CNN.

Dar iată că iarna ce vine aduce un nou val al pandemiei de COVID-19 şi chiar şi ţările cu o rată mare de vaccinare au început să reintroducă restricţiile de-abia ridicate.

ADVERTISING

Autorităţile din Irlanda, una dintre ţările europene cu cel mai mare număr de locuitori vaccinaţi (peste 89 la sută din populaţia de peste 12 ani), au luat decizia ca localurile să-şi închidă porţile la miezul nopţii. În Portugalia, unde 87 la sută din populaţie s-a vaccinat, sunt pregătite noi restricţii în contextul creşterii ratei infectărilor.

Cazurile de infectare au explodat în Germania şi Austria, această din urmă anunţând luni un lockdown naţional, după ce o astfel de măsură fusese impusă iniţial doar pentru persoanele nevaccinate. 

ADVERTISING

Din cauza relaxărilor, pandemia a revenit în forță

Asta deşi vaccinurile funcţionează foarte bine, potrivit experţilor citaţi de CNN. Cum se explică această aparentă contradicţie?

„Vaccinul oferă în continuare o foarte bună protecţie, imunitatea împotriva formelor severe ale bolii şi a morţii se menţine foarte bine. Dar ştim că varianta Delta este mult mai contagioasă”, spune Charles Bangham, profesor de imunologie la Imperial College London's Institute of Infection. Potrivit lui Bangham, relaxarea cunoscută la nivelul societăţii este o altă cauză a acestei reveniri în forţă a pandemiei.

ADVERTISING

„Vaccinarea ajută. Reprezintă o etapă în procesul stopării virusului. Dar nu este suficient de puternică de una singură”, spune şi Ralf Reintjes, profesor de epidemiologie la Universitatea de Științe Aplicate din Hamburg.

Potrivit experţilor, chiar şi atunci când persoane nevaccinate sunt în minoritate, ele pot cauza creşterea ratei de infectare.

E necesară vaccinarea a peste 95% din populația fiecări țări

Având în vedere rata ridicată de transmitere a variantei Delta, se consideră că doar atunci când serul a fost administrat la peste 95 la sută o ţară poate considera că are o rată ridicată de vaccinare.

Este apoi vorba despre reducerea în timp a imunităţii oferite de vaccin şi astfel se explică motivul pentru care în Germania, de exemplu, se observă în prezent o creştere a numărului de persoane vaccinate care necesită spitalizare – în general persoane în vârstă care s-au vaccinat la începutul acestui an, explică experţii.

Potrivit acestora, protecţia împotriva formelor grave ale bolii şi a morţii rămâne însă în continuare puternică pentru cei care au primit ambele doze de vaccin, chiar şi fără booster.

Problema este că scade protecţia împotriva infectării propriu-zise şi, dacă ai simptome, este mai probabil să transmiţi mai departe virusul.

În acest context, autorităţile încep să adopte o poziţie mai dură. Austria, de exemplu, a anunţat că vaccinarea împotriva COVID-19 va deveni obligatorie din februarie.

Experţii avertizează însă că astfel de măsuri vin prea târziu pentru a împiedica noul val al pandemiei şi că o diferenţă imediată o poate face respectarea măsurilor de prevenire, precum distanţarea socială.

C.S.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇