Potrivit studiului „Piața serviciilor medicale de oftalmologie” realizat de Reveal Marketing Research, Clinicile „Dr. Holhoș” sunt brandul nr. 1 în preferințele pacienților care apelează la astfel de servicii medicale.
Rezultatele cercetării arată că 26% dintre respondenți au menționat spontan Clinicile „Dr. Holhoș” drept primul brand de oftalmologie care le vine în minte, cu aproape zece puncte procentuale înaintea următorului clasat.
În ceea ce privește notorietatea asistată (recunoașterea unui nume dintr-o listă dată), brandul „Dr. Holhoș” s-a plasat, de asemenea, pe primul loc, fiind recunoscut de 57% dintre respondenți. Mai mult, unu din patru respondenți (25%) ia în considerare clinicile acestei rețele atunci când trebuie să aleagă unde să meargă pentru un control oftalmologic.
„Această reușită ne bucură foarte mult, mai ales că ea vine la finalul a 13 ani de eforturi, de când am început să dezvoltăm clinicile noastre și să facem operații laser pentru corectarea dioptriilor”, spune dr. Teodor Holhoș, fondatorul rețelei.
„Anul trecut am reușit să ajungem la 5.500 de operații realizate pe an, ceea ce pentru noi înseamnă un mare motiv de mândrie. Faptul că avem un număr așa de mare de pacienți ne arată că oamenii vin la noi cu încredere că îi putem ajuta să își păstreze vederea, sau să vadă mai bine la bătrânețe, ori să scape definitiv de ochelari. Pentru ei am adus în România cele mai avansate investigații și proceduri chirurgicale care se fac la ora actuală în lume.”
Până acum, peste 120.000 de pacienți au beneficiat de servicii în cadrul rețelei, o mare parte dintre aceștia alegând intervențiile pentru corectarea dioptriilor cu laser.
Studiul a fost realizat la inițiativa Clinicilor „Dr. Holhoș” pentru a avea o privire de ansamblu asupra problemelor de vedere cu care se confruntă românii și, în același timp, pentru a descoperi ce forme de corecție vizuală (ochelari, lentile de contact sau intervenții chirurgicale cu laser pentru corectarea dioptriilor) preferă aceștia.
De asemenea, studiul a încercat să afle care sunt furnizorii de servicii de oftalmologie – mai precis, clinicile de specialitate – preferați de către pacienții din țara noastră. Cercetarea a fost realizată prin interviuri online (CAWI) realizate în rândul purtătorilor de ochelari de vedere.
Investiții de 10 milioane de euro
Cu șase clinici moderne în Alba Iulia, Cluj-Napoca, Sibiu, Turda, Mediaș și Târgu Mureș, plus 13 cabinete de optică medicală răspândite în localități din Transilvania, „Dr. Holhoș” este cea mai mare rețea privată de servicii medicale oftalmologice din România.
Echipamentele de ultimă generație și serviciile complete – de la consultații și investigații preoperatorii la operații de corectare a vederii și intervenții complexe, inclusiv pe retină – atrag anual mii de pacienți români și străini.
Investițiile totale realizate până în prezent depășesc 10 milioane de euro. Printre inovațiile introduse de Clinicile „Dr. Holhoș” se numără procedura SMILE Pro, cea mai avansată metodă de corectare a dioptriilor la nivel global.
Deoarece se realizează cu ajutorul unei platforme de chirurgie robotică laser extrem de performante, durata acestei proceduri este de doar 7 secunde. Primele operații SMILE Pro din Transilvania au fost realizate în clinica din Cluj-Napoca, iar în prezent această tehnică este disponibilă și în unitățile din Sibiu și Târgu Mureș.
Astfel, rețeaua devine singura din țară care oferă această intervenție în trei centre diferite. „În curând vom avea disponibilă și opțiunea SMILE Pro pentru hipermetropie (dioptrii cu plus). Vom fi chiar primele clinici din Transilvania care le vor putea oferi pacienților noștri această operație”, spune dr. Teodor Holhoș.
Românii și problemele lor de vedere: un portret actual
Studiul Reveal Marketing Research oferă o imagine de ansamblu a modului în care românii își gestionează sănătatea ochilor. Astfel, 36% dintre respondenți poartă ochelari mai mult de 10 ore pe zi, iar 27% între 7 și 10 ore, media la nivel național fiind de 9,2 ore pe zi.
În funcție de afecțiuni, 48% dintre purtătorii de ochelari au miopie (pondere care urcă la 65% în rândul tinerilor cu vârsta de sub 34 de ani), 28% suferă de presbiopie (54% în cazul celor de peste 55 de ani), 20% au hipermetropie și 17% astigmatism.
52% dintre pacienți poartă permanent ochelari, procentul fiind mai mare în cazul celor sub 35 de ani (60%), în timp ce persoanele de peste 55 de ani recurg la ochelari numai când au nevoie. 10% utilizează atât ochelari, cât și lentile de contact.
Intervențiile chirurgicale de corecție a dioptriilor: mituri și realități
Deși peste jumătate din populația de peste 25 de ani din Europa suferă de un defect de vedere provocat de un viciu de refracție (miopie, astigmatism etc.), românii se arată în general reticenți față de posibilitatea de a corecta problema cu ajutorul unei operații cu laser.
Astfel, 55% dintre respondenți afirmă că nu au luat încă în considerare tratamentul chirurgical. 17% se gândesc la această posibilitate, procentul urcând însă la 27% în rândul tinerilor de 18-34 de ani, în vreme ce 3% au apelat deja la o operație de reducere a dioptriilor și alți 3% intenționează să o facă.
Printre motivele invocate pentru a nu face o intervenție chirurgicală de reducere a dioptriilor se numără obișnuința de a purta ochelari (44%), teama de complicații (34%), costurile procedurii (35%) și posibila recidivă (28%).
„Intervențiile de chirurgie refractivă cu laser sunt printre cele mai sigure, cu o rată a complicațiilor intraoperatorii mult sub 1%. Procedurile moderne, cum este SMILE Pro, pot aborda cazuri dificile, precum pacienții cu nistagmus. În circa 99% din cazuri, corectăm vederea la 0, iar rezultatul se menține ani de zile”, spune dr. Teodor Holhoș, fondatorul rețelei de clinici.
De asemenea, Clinicile „Dr. Holhoș” dispun de echipamente revoluționare, precum ArcScan, un ecograf cornean cu ultrasunete care generează imagini 3D la rezoluție de 1 micron, oferind o evaluare mult mai precisă și posibilitatea de a opera pacienți care altfel ar fi fost excluși.
Miopia – o afecțiune în creștere alarmantă la nivel global
La nivel mondial, se estimează că numărul persoanelor cu miopie a fost de 2,6 miliarde în 2020, urmând să crească până la 4,9 miliarde în 2050, dacă nu se iau măsuri de prevenție și intervenție.
În același timp, numărul persoanelor care suferă de miopie severă crește substanțial, iar această patologie se estimează că va deveni cea mai frecventă cauză a orbirii sau deteriorării ireversibile a vederii la nivel global.
Miopia crește riscul apariției altor afecțiuni oculare grave, precum cataracta, glaucomul și dezlipirea de retină, care pot apărea chiar și în cazuri de miopie moderată și pot duce la pierderea ireversibilă a vederii.