Care sunt tipurile de implant dentar și cum se întrețin fiecare

Care sunt tipurile de implant dentar și cum se întrețin fiecare
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Implanturile dentare sunt una dintre cele mai populare opțiuni pentru persoanele care au probleme cu dantura și au nevoie de înlocuirea anumitor dinți. Acestea sunt plasate în osul maxilar sau mandibular și înlocuiesc rădăcina dintelui natural, fiind ca o bază pentru viitoarea coroană, punte sau proteză dentară. În acest articol, vom explora diferitele tipuri de implanturi dentare și care e maniera corectă prin care trebuie acestea întreținute.

Vezi aici care sunt tipurile de implanturi dentare și cum trebuie să ai grijă de fiecare:

ADVERTISING

Tipuri de implanturi dentare

  1. Implanturi dentare endosteale

Acest tip de implant dentar este cel mai comun și este plasat direct în osul maxilar. Implanturile endosteale sunt adesea în formă de șuruburi și pot fi fabricate din titan sau ceramică. Acest tip de implant implică un proces numit osteointegrare, adică după plasarea implantului în os este necesar un timp pentru vindecare, în care noul implant să se integreze complet în structura dentară. În funcție de fiecare organism și de cât de repede se reface zona respectivă, procesul poate dura între trei și șase luni. Cei de la Centrul de Implantologie Transilvania realizează astfel de proceduri cu brio, astfel că poți să ai parte de dinți ficși în 24 de ore, fără prea multe eforturi, folosind sistemele „All on 6” și „All on 4”. 

ADVERTISING
  1. Implanturi dentare subperiostale

Acest tip de implanturi sunt mai rare decât cele endosteale, fiind plasate chiar sub țesutul gingival, deasupra osului maxilar sau mandibular. Implanturile subperiostale pot fi o opțiune mai bună pentru pacienții care nu pot sau nu doresc să facă o intervenție chirurgicală de adiție osoasă pentru a avea parte de  un implant dentar clasic. Fiind mai aproape de suprafața gingiei, există un risc mai mare de inflamație gingivală și infecție. Această intervenție este recomandată doar în situațiile în care celelalte opțiuni de implant nu se potrivesc cu structura dentară existentă. 

ADVERTISING
  1. Implanturi dentare cu lame

Implanturile dentare cu lame sunt în general utilizate pentru a înlocui mai mulți dinți. Acestea sunt fabricate din titan sau oțel inoxidabil și sunt plasate în osul maxilar sau mandibular, dar diferă de implanturile endosteale prin forma pe care o au - acestea au o formă plată și nu în formă de șurub. 

Întreținerea implanturilor dentare

Este important ca după finalizarea procedurii implanturile să fie îngrijite în mod corespunzător pentru a te asigura că se vor menține într-o stare cât mai bună și pentru a evita apariția unor probleme nedorite. Acest lucru implică o igienă orală riguroasă, evitarea alimentelor tari și a gumei de mestecat, deoarece acestea pot afecta implanturile și pot chiar cauza ruperea sau deteriorarea acestora. De asemenea, trebuie evitat fumatul sau consumul excesiv de alcool, care pot afecta în mod negativ durata de viață a implanturilor, cât și procesul lor de vindecare.

Așadar, implanturile dentare sunt o opțiune de luat în calcul pentru multe persoane care au probleme cu dantura și constată că își doresc o schimbare majoră la felul în care se prezintă zâmbetul lor. Este important să înțelegi care sunt tipurile de implanturi dentare disponibile și să consulți un medic specialist care să te ajute să iei cea mai bună decizie bazată pe nevoile danturii tale.