Bărbatul care primise inima unui porc modificat genetic a decedat

Bărbatul care primise inima unui porc modificat genetic a decedat
Foto: University of Maryland School of Medicine

David Bennett, pacientul în vârstă de 57 de ani care suferea de o maladie cardiacă în fază terminală şi a intrat în istorie drept primul om care a primit un transplant cu o inimă de la un porc modificat genetic, a decedat marţi după-amiază la Centrul medical al Universităţii din Maryland, unde era internat.

Pacientul a primit transplantul la 7 ianuarie.

În ultimele zile starea lui medicală s-a deteriorat rapid, conform unui comunicat al centrului medical în care se mai precizează că pacientul a primit îngrijiri paliative din momentul în care a devenit clar că nu se mai poate recupera.

Această intervenţie chirurgicală a avut intenţia de a demonstra în premieră că inima unui animal poate continua să funcţioneze într-un corp uman fără respingere imediată, conform unui comunicat dat publicităţii de instituţia medicală după realizarea transplantului.

Porcul din care provenea inima a fost modificat genetic pentru a nu mai produce un tip de zahăr care este prezent în mod normal în toate celulele porcilor şi care provoacă respingerea imediată a organului de către corpul uman.

ADVERTISING

Această modificare genetică a fost efectuată de compania Revivicor, care a furnizat şi un rinichi de porc pe care chirurgii l-au conectat cu succes la vasele de sânge ale unui pacient aflat în moarte cerebrală, în luna octombrie, la New York.

Xenogrefele - grefele de origine animală - nu sunt o noutate. Medicii au încercat transplanturi între specii încă din secolul al XVII-lea, cele mai vechi experimente concentrându-se asupra primatelor.

În 1984, o inimă de babuin a fost transplantată unui copil, însă acesta, supranumit "Baby Fae", a supravieţuit doar 20 de zile.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇