Partidele ungare de opoziţie au cerut miercuri sprijinul populaţiei pentru o iniţiativă de convocare a unui referendum, care să fie un „pas către schimbarea guvernului” conservator condus de Viktor Orban, relatează agenţia MTI.
Candidatul opoziţiei unite pentru postul de premier, Peter Marki-Zay, a îndemnat electoratul să susţină referendumul „pentru a combate corupţia şi sărăcia”.
Una dintre cele două întrebări ale referendumului promovat de opoziţia ungară face referire la oferirea de spaţii locative studenţilor la preţuri accesibile, împotriva planului guvernului de a construi un campus pentru Universitatea chineză Fudan.
Cealaltă întrebare priveşte iniţiativa opoziţiei de extindere la nouă luni a perioadei de acordare a ajutorului de somaj, faţă de trei luni în prezent.
Acest referendum, insistă Peter Marki-Zay, are o „semnificaţie mai largă” şi poate ajuta opoziţia să obţină „o majoritate care să elibereze Ungaria de cel mai corupt guvern din istoria ei”.
Primarul Budapestei, Gergely Karacsony, co-lider al partidului Parbeszed, a declarat că opoziţia a strâns până în prezent circa 100.000 de semnături de susţinere a propunerii de referendum.
Premierul Viktor Orban vrea şi el un referendum, dar pe tema noii legi împotriva promovării homosexualităţii în şcoli, act normativ ce a agravat conflictul Budapestei cu Bruxellesul privind statul de drept, referendum care să se desfăşoare odată cu alegerile parlamentare din primăvară.
Partidul său conservator, Fidesz, se va confrunta la acest scrutin cu un front unit al opoziţiei, alcătuit din şase partide, incluzând aici social-democraţii, liberalii şi fosta extremă-dreaptă Jobbik redefinită acum ca formaţiune de centru-dreapta, care au decis să lase la o parte diferenţele dintre ele pentru a se uni împotriva lui. Sondajele recente arată Fidesz şi alianţa de opoziţie oarecum umăr la umăr.
Vicepreşedintele Jobbik, Daniel Z. Karpat, a promis că un guvern condus de actuala opoziţie va oferi subvenţii pentru chirii, hosteluri pentru studenţi, „oportunităţi de a prospera în ţară” şi va „conduce ţara către prosperitatea occidentală şi nu în direcţia dictaturilor estice”.
În timp ce co-liderul formaţiunii ecologiste LMP, Mate Kanasz-Nagy, a afirmat că referendumul propus de opoziţie este motivat de dorinţa de a crea mai multă securitate socială, co-lidera Partidului Socialist ungar, Agnes Kunhalmi, le-a cerut cetăţenilor să sprijine planurile de a construi un „oraş studenţesc” în locul creării unui campus al Universităţii Fudan.
La rândul ei, europarlamentara Anna Donath, membră a partidului liberal Momentum, a apreciat că o perioadă mai lungă de acordare a asistenţei pentru şomaj va ajuta la rezolvarea „problemelor existenţiale” ale Ungariei, iar europarlamentara Klara Dobrev din Coaliţia Democratică (de stânga) a insistat că „fiecare semnătură contribuie la fel de mult ca un vot” pentru înlocuirea guvernului condus de Orban şi construirea unei „Ungarii mai libere, mai democratice”.