Opinie politică: De ce nu va reuși planul PSD să ne tragă în adâncuri

Costel Alexe este ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor și președintele PNL Iași.

O simplă privire asupra ultimului mandat parlamentar ne ajută să explicăm ce s-a întâmplat și de ce actualul plan al PSD de a răsturna Guvernul nu va avea succes.

După condamnarea președintelui PSD Liviu Dragnea la închisoare cu executare, România a avut o jumătate de an de declin politic și guvernamental.

Viorica Dăncilă, premierul de paie al celui mai nociv politician român de după 1989, nu a reușit decât să prelungească decăderea unei haite de cel mai periculos calibru care ajunsese la butoane în țară, o ceată de politicieni guralivi, agresivi, incompetenți și vulgari.

Din fericire, PNL a avut abilitatea de a stopa guvernarea tot mai anemică și fără direcție a PSD. Urmașii și urmașele lui Dragnea din Guvernul PSD nu mai aveau credibilitate în fața cetățenilor, pierduseră toate trenurile negocierilor de orice fel cu Bruxelles-ul și erau ocoliți în continuare de orice lider european.

ADVERTISING

Autoritatea guvernamentală fusese deja subminată de prestația sub orice critică a liderilor PSD. Da, formal exista legitimitatea conferită de rezultatele alegerilor parlamentare din 2016, dar, de fapt, nici măcar subordonații din instituțiile descentralizate nu îi mai ascultau fără să zâmbească înțelegător în fața șirului de gafe pe bandă rulantă: greșeli de elaborare a politicilor publice, greșeli de comunicare, greșeli gramaticale cu nemiluita.

PSD a agresat vreme de trei ani, în mod repetat, populația, justiția, economia, gramatica, bunul simț.

Cu o consecvență fatidică. Din cauza asta PSD nu a pierdut doar puncte procentuale în sondaje, în încrederea populației. Nu asta e principala problemă. PSD a pierdut esența tare a autorității, nu mai era un partid credibil pentru nimeni.

ADVERTISING

Când devii sursă necontenită de bancuri și oamenii încep să râdă fățiș de un guvern cu autoritatea la pământ, legitimitatea nu mai poate fi susținută drept singura sursă care să te mențină la putere.

Legitimitatea conferită de voturile din Parlament nu este suficientă dacă îți faci singur praf autoritatea – asta ar putea fi lecția anilor 2016 – 2019.

Dar lideri precum Viorica Dăncilă, Olguța Vasilescu & Claudiu Manda, Codrin Ștefănescu, Paul Stănescu, Nicolae Bădălău, adică toți stâlpii de putere ai lui Liviu Dragnea la care se mai adaugă și cei din județe – Maricel Popa la Iași, Ionel Arsene la Neamț, Dragoș Benea din Bacău ș.a.m.d. – astfel de lideri nu vor pricepe niciodată care e diferența dintre autoritate și legitimitate.

ADVERTISING

Mult mai grav este acum că moștenirea acestei guvernări prin alte instituții otrăvește toată atmosfera din 2020.

Cine și-o mai amintește pe sinistra Rodica Stănoiu, ministrul Justiției din perioada guvernării sufocante a lui Adrian Năstase? Iată, avem acum mai multe exemple la fel de respingătoare: Valer Dorneanu, ajuns președinte la CCR, dar provenit din tenebrele istoriei PSD. Renate Weber, care trebuie înlocuită urgent din cauza agendei sale în răspăr cu legislația, cu dorințele românilor și cu onestitatea, Tudorel Toader și atmosfera apăsătoare pe care a lăsat-o în Justiție și instituții precum DNA sau CSM.

Acestea sunt condițiile în care PNL a preluat guvernarea.

PNL a înțeles responsabilitatea uriașă care îi revine și riscul pe măsură care decurgea din lipsa unei majorități în Parlament.

Practic, PSD, după ce prăbușise tot în jur, inclusiv propria guvernare, rămăsese cenzor al Guvernului PNL. Așa că o variantă de a ieși mai repede din marasmul lăsat în urmă de PSD ar fi fost alegerile anticipate. Această variantă a fost abandonată din cauza pandemiei Covid-19.

Însă PSD rămâne PSD: după ce Guvernul a gestionat cu rezultate bune criza Covid-19, PSD a anunțat că în prima zi după starea de alertă vor înainta o moțiune de cenzură!

Practic, PSD a confirmat că varianta aleasă inițial de președintele Klaus Iohannis și de PNL – cea a alegerilor anticipate – era una corectă.

Asta pierde din vedere PSD și acum: a apela doar la legitimitatea oferită de numărul voturilor din Parlament în lipsa autorității (pe care au făcut-o praf) este similar cu a apela la forța brută. De aceea, planul PSD nu va reuși.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇