O plângere penală depusă acum un an împotriva președintelui AEP zace în sertar la Poliție. S-a deschis totuși un dosar ”in rem” pentru abuz în serviciu

O plângere penală depusă acum un an împotriva președintelui AEP zace în sertar la Poliție. S-a deschis totuși un dosar ”in rem” pentru abuz în serviciu
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O plângere penală depusă în urmă cu mai bine de un an împotriva președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Florin Mitulețu-Buică (foto), zace prin sertarele anchetatorilor deși cazul nu este unul complicat. Totuși, există confirmarea că a fost deschis un dosar ”in rem” și implicit riscul ca președintele AEP să fie în curând urmărit penal.

Reamintim că, potrivit legii, AEP este instituția care ”are misiunea de a asigura organizarea și desfășurarea alegerilor și a referendumurilor, precum și finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale, cu respectarea Constituției, a legii și a standardelor internaționale și europene în materie”.

Plângerea penală a fost depusă în iulie 2019, după ce, proaspăt instalat în funcție și în contextul organizării alegerilor europarlamentare și a referendumului pentru Justiție, Florin Mitulețu-Buică a demis prin încălcarea normelor legale trei dintre cei mai importanți oameni din AEP: pe cel care constatase nereguli legate de modul în care PSD cheltuise banii publici , pe șeful Departamentului de organizare a proceselor electorale și pe directorul general al Direcției de IT.

Presa a relatat pe larg atunci despre demiterile scandaloase, subiectul fiind aprig dezbătut și în Parlament.

În urmă cu două luni, chiar Curtea de Conturi a confirmat într-un raport oficial gravele deficiențe privind demiterile și numirile ulterioare făcute în 2019 de Mitulețu-Buică:

raport-Curtea-Conturi
Foto: Fragment din raportul Curții de Conturi

În mod paradoxal, în loc să reașeze lucrurile pe făgașul legii, Parlamentul, instituția care supraveghează AEP, a șters recent cu buretele ilegalitățile comise, printr-un amendament introdus în mod aparent inexplicabil în Legea alegerilor parlamentare din acest an.

ADVERTISING

Reamintim că Florin Mitulețu Buică (foto) a fost propus la șefia AEP de PSD și susținut la vremea respectivă (februarie 2019) de Liviu Dragnea, el fiind fost reprezentant al PSD Dolj în Biroul Electoral Judeţean la diverse tipuri de alegeri, conform relatărilor din presa locală. De asemenea, el a fost reprezentant al PSD în BEC la alegerile parlamentare și la alegerile prezidențiale din 2014.

În plus, unii dintre cei aduși în conducerea AEP prin încălcarea normelor legale provin din aceeași zonă politică.

Zilele trecute am primit la redacție informația că președintele și secretarul general al AEP ar fi fost ”invitați pentru discuții la Secția 10 de Poliție din Capitală”, dar nu am putut-o confirma până în acest moment.

În schimb, l-am contactat pe Cristian Petraru, fostul șef al Departamentului de organizare a proceselor electorale, demis de Constantin Mitulețu-Buică, pentru a afla ce s-a mai întâmplat cu plângerea penală depusă de el la sfârșitul lunii iulie 2019.

Cristian Petraru ne-a trimis o serie de documente oficiale în facsimil și a acceptat să acorde un interviu pentru cititorii Spotmedia.ro:

Din răspunsul oficial pe care l-ați primit de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 înțelegem că dvs ați întrebat pe 8 septembrie care este stadiul dosarului 12607/P/2019, ordonanța prin care s-a dispus ”începerea urmăririi penale in rem pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, faptă prevăzută de art. 297 al.1 C.pen” are data de 15.09.2020 (deci după o săptămână de la întrebarea dvs!), iar răspunsul oficial v-a fost comunicat pe 21.09. (după încă o săptămână). Într-un an de zile atât au putut face anchetatorii?!

Un an și două luni.

ADVERTISING

Eu am făcut inițial plângerea către Parchetul General, pornind de la premisa că e împotriva unei persoane cu rang de ministru, iar după câteva zile mi s-a spus NU și au declinat-o către Judecătoria Sectorului 3. Deci primul mesaj a venit foarte repede.

După care am așteptat, am așteptat, am așteptat și cam după 6 luni am întrebat ce se întâmplă. Judecătoria Sectorului 3 mi-a răspuns că a trimis plângerea la Poliție, ca să facă cercetări.

raspuns-Politie-ianuarie
Fragment din răspunsul primit de Cristian Petraru

A fost pandemia, am înțeles, am așteptat... În momentul în care s-a împlinit un an, am întrebat și la Poliție, și la Parchet. Poliția mi-a răspuns cam acum o lună că ei încă fac cercetări.

E un eufemism, ce cercetări se fac? Abuzul reiese din documente, semnate în clar, se vede.

Plângerea este depusă împotriva președintelui AEP care a semnat, a secretarului general care face o notă mincinoasă în baza căreia se dau ordinele prin care se face abuzul și, fiindcă sunt un om care a lucrat 25 de ani în administrație și știu că documentele astea sunt avizate în spate de un jurist, în plângerea mea îi menționez pe primii doi cu nume și prenume, dar cer și să se verifice care este juristul care a avizat o chestiune evident nelegală, ceea ce eu nu pot afla. Și am mai cerut să se vadă în ce măsură sunt îndeplinite condițiile de grup infracțional organizat, pentru că era deja un pattern, noi fiind trei demiși.

fragment-plangere-AEP
Fragment din plângerea depusă de Cristian Petraru

Singura cercetare preliminară pe care ei o pot face este: ”Dați-mi documentele primare ca să vedem cine a girat așa ceva”. Atât.

Deci povestea începe în iulie anul trecut, eu întreb și mi se spune ”Se cercetează” cam pe la începutul anului acesta, trece pandemia, eu mai întreb încă o dată și se pare că se pornește ceva. Ordonanța este din 15 septembrie.

raspuns-dosar-penal-AEP
Fragment din răspunsul oficial primit pe 21 septembrie de Cristian Petraru

Dvs ați fost audiat până acum?

Nu. În mod normal eu așa văd lucrurile, fiind jurist de meserie: Prima dată audiezi partea vătămată, așa se întâmplă. Încă nu. Aștept cu interes.

ADVERTISING

În schimb, conform unor informații primite pe surse, ar fi fost invitați la audieri cei reclamați de dvs. Ne puteți confirma acest lucru?

Am auzit și eu, dar nu am informații directe, doar indirecte. Și tot din informații indirecte se pare că ar fi existat 4 dosare în zona DNA pe numele dlui președinte.

Vă amintiți că noi am fost ”trei corifei” la momentul respectiv, al demiterilor - eu Toma Costreie și Gabriel Săucă, iar acele dosare sunt plecate pe partea cealaltă, a finanțării PSD. Părerea mea personală este că execuția dlui Costreie, șeful Departamentului de Control-Finanțare, este prețul pe care dl Mitulețu l-a plătit ca să primească acest post. Părerea mea e că dl Costreie a găsit ceva acolo și la un moment dat la PSD ”s-a deschis cerul” și a fost o comandă, în înțelegere cu Dragnea: ”Dacă îl execuți pe ăsta primești postul de președinte la AEP”.

Ce ar trebui să urmeze în acest dosar deschis pentru abuz în serviciu?

Eu aștept să fiu audiat. Acum cercetarea este in rem, ceea ce este, iarăși, un eufemism, pentru că eu nu am zis ”M-a violat cineva pe stradă, nu îl cunosc”. Plângerea este făcută pe documente semnate, ștampilate, înregistrate, cu număr de înregistrare, adică cu elemente cât se poate de simple.

Înțeleg că urmărirea penală e pornită. Dar la un moment dat o să trebuiască să se spună ”Este împotriva persoanelor...”. În momentul acela se va pune întrebarea dacă o persoană cu rang de ministru poate să rămână ministru în condițiile în care este într-o procedură penală.

Dar asta depinde de Parlament, iar acolo PSD și acoliții săi au încă majoritate, până la următoarele alegeri. Spuneți-ne de ce sunteți convins că ați fost ”executați”, așa cum v-ați exprimat mai devreme?

Eu vă spun ce s-a întâmplat și trageti dvs concluzia, dacă există sau nu o legătură.

Totul s-a întâmplat exact după alegerile europarlamentare de anul trecut, când eu am plecat în concediu și ... nu m-am mai întors.

În aceeași zi cu alegerile a fost și un referendum național, care avea două întrebări pe teme de Justiție. Constituțional vorbind, președintele nu putea să decidă decât cu 30 de zile înainte, dar știam cu toții de la începutul anului că președintele are de gând să facă așa ceva. Deși tehnic nu exista nicio prevedere legală (dar știam că ea va apărea la sfârșitul lui aprilie), în pregătirea alegerilor, pe mandatul dl Daniel Barbu, am luat în calcul și scenariul în care va exista și referendum național.

Știm cu toții că la un astfel de referendum, mai ales cu răspuns previzibil, marea întrebare e legată de prezența la vot – dacă va fi sau nu validat. Când ai două evenimente distincte în aceeași zi, democratic și firesc este să lași omul să aleagă dintre cele 3 opțiuni: votează doar la alegeri, doar la referendum sau la amândouă.

Pe sistemul clasic al STS (cel folosit și duminică), prin care se face prezența cu tableta în timp real, omul intră, i se scanează buletinul și apare în sistem că a intrat în secție și votează, dar când ai două evenimente la care omul poate opta, cu sistemul clasic nu se putea face prezența. Știai doar că omul a intrat în secție, dar nu știai dacă a votat pentru una, pentru alta sau pentru amândouă. În esență, în ziua votării n-ai fi avut prezență la vot. Ai fi știut doar că niște oameni au trecut pe-acolo.

Înțelegând asta, noi am avut discuții încă de la sfârșitul anului 2018 – începutul anului 2019 cu cei de la STS și le-am spus: ”Prieteni, dacă asta se va întâmpla, vom afla cu 30 de zile înainte. Haideți să dezvoltam aplicația pe două scenarii. Și așa am făcut”. Lucru cunoscut, pentru că aveam ședință săptămânală de board, arătam toți pașii.

Dl Mitulețu era de față?

Da, era la masă. Dl Mitulețu era secretar general al AEP și venea la toate ședințele de board.

Încep alegerile, dl Mitulețu devine președinte AEP. Se încearcă o discuție la începutul BEC-ului - ”Ce se întâmplă dacă avem referendum?”, se ridică el și spune că n-are sens, nu știm, formal nu există un decret pentru referendum, deci nu avem ce discuta. Corect.

Se ajunge cu 30 de zile înainte, președintele dă decretul, iar în ședința din ziua respectivă ne punem problema cum organizăm cele două evenimente ca totul să fie bine. Eu mă ridic în ședință, fiind șeful aparatului tehnic și cel mai apropiat colaborator al președintelui BEC, explic despre ce este vorba și spun ce trebuie să facem pentru că altfel prezența la vot nu există. Dl Mitulețu se ridică în picioare și spune ritos că din punct de vedere tehnic este imposibilă dezvoltarea unei aplicații în timpul rămas.

Toată lumea e șocată, eu din reflex (acum nu știu dacă am făcut bine sau nu) am ridicat mâna, am sărit în picioare și am zis: ”Nu vă supărați! Nu numai că e posibil, e GATA, e făcută!”.

Dl Mitulețu s-a așezat la loc, nu a mai spus nimic. Nici nu am avut vreo discuție ca să îmi reproșeze ceva, dar am plecat în concediu și ...nu m-am mai întors...

Din punctul meu de vedere sunt trei elemente care au determinat execuția mea.

Unul este că lumea mă știe ca fiind omul care spune adevărul din reflex și nu are tendința de a căuta să vadă cum gândește șeful. Ceea ce probabil era inconfortabil.

A doua chestiune: Știa că nu mă limitez la problemele mele. Dacă pe problema altui coleg - achiziții, licitații etc. – vedeam că ceva nu este în regulă, ridicam mâna și spuneam ce nu este în regulă. Iarăși, era inconfortabil să ai un personaj de genul ăsta.

Și a treia chestiune, iar aici nu e vorba numai de mine, ci și de Costreie și de celălalt coleg: A executat vârfurile, pentru ca oamenii ceilalți să fie terorizați. Gândiți-vă la un om care are 40-50 de ani, se apropie de pensie și se gândește: ”Dacă lui Petraru, lui Saucă, lui Costreie, care erau exponenții cei mai cunoscuți, li s-a întâmplat chestia asta și nu-și găsesc de muncă, stau pe-acasă, atunci mie ce mi se poate întâmpla?” Și atunci oamenii tac.

E vorba și despre bani? Ce salarii sau alte avantaje sunt în AEP pentru care merită să taci din gură?

Salariile sunt la nivelul Parlamentului. Probabil, cu excepția MDRAP, sunt cele mai mari salarii din sistem. Iar oamenii primesc și indemnizații, care sunt de circa 200 de lei pe zi. Chiar două indemnizații lunile astea, pentru că sunt două evenimente electorale. Faceți calculul.

Și nu știu dacă știți, dar în momentul de față AEP este instituția cu cea mai mare rată de funcții de conducere față de funcții de execuție, 1/3. Și conform legii aplicabile în toate celelalte instituții - Codul Administrativ - rata trebuie să fie de 1/12. Sunt 108 (109 cu președintele) funcții de conducere la circa 400 și ceva de angajați, din câte știu eu.

Cine v-a luat locul?

E complicat, pentru că s-a schimbat structura AEP în timpul alegerilor europarlamentare, când eu mă ocupam de alegeri (dar nu m-a dat afară chiar atunci, era greu, știind probabil că oamenii vor reacționa). Poziția mea este luată acum de un domn venit din Dolj, adus direct pe post (Bălașa Radu Ionuț, fost candidat ALDE la alegerile din 2016, n.red.).

Dacă va începe, totuși, urmărirea penală în acest dosar, ce ar trebui să urmeze? Probabil o revocare a dl Mitulețu de către Parlament?

Acela ar fi primul pas și, probabil, o reorganizare a AEP pe alte criterii.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇