Iohannis nu e Kasparov, el joacă șeptică și a rămas fără șeptari. Cîțu nu și-a făcut datoria de premier, oricât vrea să dea vina pe nea Vasile Interviu

Iohannis nu e Kasparov, el joacă șeptică și a rămas fără șeptari. Cîțu nu și-a făcut datoria de premier, oricât vrea să dea vina pe nea Vasile <span style="color:#ff0000;font-size:100%;">Interviu</span>
  • Cîțu, sprijinit de Iohannis, au decis însă că un congres intern de baroni-căpușă de partid este mult mai important decât gestionarea pandemiei.
  • Faptul că Iohannis și Cîțu au ratat, „pas cu pas”, punctul de cotitură așa de brutal nu este totuși o greșeală politică minoră, gen făcut poze chinuite prin parcări cu maneliști, eventual între două bâlbe despre benefiicile jocului de golf. În limba engleză, ca să înțeleagă și Cîțu, genul ăsta de mega-eșecuri se numește „dereliction of duty” – adică refuzul de a face ceea ce e datoria ta să faci prin poziția pe care o ocupi ca prim-ministru sau președinte.
  • Ce e important e însă tendința, și ea e clar în picaj pentru PNL și în ascensiune pentru PSD. Sincer să fiu, nu prea văd cine ar mai dori să voteze vreodată cu PNL după dezastrul Cîțu, cu excepția probabil a primarilor-sugativă pe care i-a cultivat cu bani europeni și care cu siguranță îl vor părăsi la prima oportunitate.
  • Prin modul în care s-a comportat vara asta, PNL a dovedit că nu se poate reforma și că dacă zgârii puțin la suprafață dai de aceleași fețe hâde, puse exclusiv pe căpătuit și parvenit ca în PSD.
  • Sunt cimitire întregi cu cei care au decedat ca urmare a modului în care PSD și neolegionarii au ales să manipuleze politic pandemia.
  • În fiecare zi crapă ceva, cu efecte sociale sau economice grave, iar instituțiile clădite să susțină tot eșafodajul se clatină.

Dacă Emil Constantinescu este văzut azi ca Președintele-Impotent pe care l-a învins sistemul, Klaus Iohannis va fi amintit probabil ca Președintele-Loser care a avut tot sistemul în mână, dar a lăsat cenușă în urma sa, spune Corneliu Bjola, profesor de studii diplomatice la Universitatea Oxford si director al Oxford Digital Diplomacy Research Group, analizând ultimele mișcări politice de pe scena de la București, unde criza politică și cea pandemică fac ravagii.

Corneliu Bjola, e criză guvernamentală la București, în plin val pandemic care se dovedește a fi agresiv în România. Există o legătură între cele două?

Absolut, aveți dreptate, legătura există.

E o legătură tragică, plină de furuncule morale și care generează o atmosferă viciată prin toate crăpăturile. Să ne amintim, totuși, că termenul de „criză” își are originea în grecescul ‘krisis’ care însemna punct de cotitură sau moment de răscruce.

Termenul a fost folosit inițial în context medical, în sensul că punctul de criză marca un moment important în evoluția maladiei: bolnavul urma fie să se însănătoșească, fie să intre în faza terminală. Interesant, rezolvarea crizei era asociată cu capacitatea de concentrare maximă și judecată limpede, la rece, fără derapaje emoționale și artificii retorice. Ultimele doua erau privite cu suspiciune ca posibile surse de încețoșare a logos-ului curat, adică a puterii de judecare.

De ce menționez asta: pentru că ideea de criză ca punct de cotitură oferă o cheie bună de interpretare a ceea ce s-a întâmplat cu pandemia anul acesta. După un început foarte promițător al campaniei de vaccinare în ianuarie-martie, care ar fi putut permite acum o ‘însănătoșire’ a societății și întoarcerea la normal, așa cum se întâmplă peste tot acum în Europa (cu excepția penibilă a României și Bulgariei), premierul Cîțu și președintele Iohannis au decis, inept și catastrofal, să ia piciorul de pe accelerație și să declare demagog și fară cunoștință de cauză că pandemia a fost învinsă.

Punctul de cotitură a fost cu siguranța mai-iunie, când era nevoie de concentrare maximă pe campania de vaccinare, având în vedere apropierea sezonului de vară și creșterea predictibilă a cazurilor de infecție în acestă perioadă (vezi și lecțiile din vara trecută).

Din păcate, Cîțu, sprijinit de Iohannis, au decis însă că un congres intern de baroni-căpușă de partid este mult mai important decât gestionarea pandemiei, de aici și măsurile populiste de relaxare timpurie a restricțiilor sanitare și indolența față de situația campaniei de vaccinare.

Faptul că Iohannis și Cîțu au ratat, „pas cu pas”, punctul de cotitură așa de brutal nu este totuși o greșeală politică minoră, gen făcut poze chinuite prin parcări cu maneliști, eventual între două bâlbe despre benefiicile jocului de golf. În limba engleză, ca să înțeleagă și Cîțu, genul ăsta de mega-eșecuri se numește „dereliction of duty” – adică refuzul de a face ceea ce e datoria ta să faci prin poziția pe care o ocupi ca prim-ministru sau președinte.

Prin natura funcțiilor lor, Iohannis și Cîțu aveau o singură mare misiune anul acesta: să controleze și să înăbușe pandemia.

Din păcate, au ratat-o complet, pentru că au decis că ignorarea ei poate produce beneficii politice. Asta e partea de „dereliction of duty” și le aparține complet, oricât ar încerca să arunce vina, în stil Trumpian, pe tot felul de nea Vasile care a uitat să tragă apa la baie la Guvern.

Asta e de altfel și diferența de calibru dintre un președinte matur și responsabil ca Emmanuel Macron, care a luat taurul de coarne în vară și a accelerat campania de vaccinare, conștient că îl vă putea costa politic, și un personaj mediocru și delăsător ca Iohannis, care își tratează jobul ca o vacanță prelungită.

Rezultatele se văd: Franța a atins un grad de vaccinare de 75% (fata de 50% în iulie), numărul de decese a scăzut semnificativ după explozia din vară, în timp ce în România situația este exact inversă: rata de vaccinare s-a plafonat la 30%, iar numărul de decese a explodat (de 4-5 ori mai mare, raportat la populație, decât în Franța, și pe locul doi în Europa după Bulgaria).

România este pe penultimul loc în ceea ce privește vaccinarea, mai jos e doar Bulgaria. Cum s-a ajuns aici? Sunt românii mai slab educați, sunt instituțiile mai lipsite de încredere?

Trebuie avut în vedere că Romania a avut un start bun în privința campaniei de vaccinare. La un moment dat, prin februarie - martie, era chiar în poziții de vârf la nivelul UE.

Sunt două probleme care au intervenit ulterior, în opinia mea.

Relaxarea restricțiilor sanitare, în special pentru nevaccinati, a căror implementare a dat rezultate peste tot în Europa. Guvernul a pierdut, de asemenea, undeva prin martie cred, bătălia comunicațională și nu mă refer numai la partea de convingere a cetățenilor să se vaccineze, ci mai ales la cea care trebuia să contracareze avalanșa de conspirații și mesage negationiste care circulau pe Internet.

De fapt, nu sunt convins că Guvernul roman a avut o campanie profesionistă care să monitorizeze atent și în real-time tendințe, narațiuni, rețele de diseminare, surse de amplificare etc pe acest subiect.

Am reținut din presă că există un grup de lucru pe chestiuni de comunicare strategică la nivelul guvernului în 2020, dar nu am mai auzit nimic de grupul respectiv în 2021.

E posibil să fi devenit „collateral damage”, când Florin Cîțu a devenit prim-ministru, situație care are explica parțial ineficiența campaniei de contracare a dezinformării antivaccin. Știu însă din cercetările la care am participat anul asta că Marea Britanie și Franța au avut campanii profesioniste și care au date rezultate.

O parte din aceste campanii s-au ocupat de sursele de dezinformare externe (Rusia, China), iar altele de sursele de dezinformare interne (extrema dreapta și stangă).

În Marea Britanie, de exemplu, există vreo trei unități în subordinea prim-ministrului care lucrează non-stop, unele în colaborare cu platformele social media, pentru contracarea mesajelor negaționiste și antivaccin. Nu reușesc să prindă tot, dar pe cele mai toxice au reușit să le marginalizeze.

De exemplu, o campanie lansată de Rusia să descurajeze britanicii să folosească vaccinul Astra-Zeneca a fost înăbușită aproape instantaneu, înainte să apuce să devina virala.

Sigur, faptul că unii lideri politici în România au încercat să capitalizeze politic exploatând discursul conspiraționist îngreunează munca de contracarare a dezinformării, dar soluția nu este să renunți, ci să iți dublezi efortul.

O lecție pe care am reținut-o din campaniile pe care le-am cercetat e că e mult mai greu să revii și să convingi publicul online, după ce ai predat inițiativa grupurilor de dezinformare.

Sondajele de opinie arată o prăbușire accelerată a PNL, de capitalizat a capitalizat același PSD și AUR e umăr la umăr, dacă nu chiar depășește, USR PLUS. Cum să citim aceste repoziționări?

Sondajele de etapă sunt de obicei înșelătoare, întrucât ele capturează în principal emoția de moment, care e destul de volatilă.

Ce e important e însă tendința și ea e clar în picaj pentru PNL și în ascensiune pentru PSD. Sincer să fiu, nu prea văd cine ar mai dori să voteze vreodată cu PNL după dezastrul Cîțu, cu excepția probabil a primarilor-sugativă pe care i-a cultivat cu bani europeni și care cu siguranță îl vor părăsi la prima oportunitate.

Prin modul în care s-a comportat vara asta, PNL a dovedit că nu se poate reforma și că, dacă zgârii puțin la suprafață, dai de aceleași fețe hâde, puse exclusiv pe căpătuit și parvenit ca în PSD.

Faptul că PSD se simte din nou zmeu și gesticulează spasmodic că dorește la guvernare după dezastrul produs în perioada Dragnea când Romania a ajuns paria Europei pentru că o clică de infractori doreau să scape de pușcărie cu banii furați este dezgustător, dar explicabil prin prisma antiperformantei cuplului Cîțu-Iohannis din ultimele luni.

Nu exista însă nimic care să recomande PSD că ar putea gestiona pandemia mai bine decât guvernul actual.

Dimpotrivă, PSD, ca și fratele lui conservator mai mic și mai urât, partidul neolegionar, au sabotat cât au putut campania de vaccinare. Au negat severitatea pandemiei de la bun început, au întreținut discursul conspirationist prin tot felul de voci și megafoane și au impedicat la baioneta masurile de restricții sanitare. Sunt cimitire întregi cu cei care au decedat ca urmare a modului în care PSD și neolegionarii au ales să manipuleze politic pandemia.

Mă tem, așadar, că ceea ce asistăm acum începe să se transforme într-o criză de sistem și asta e foarte grav. În fiecare zi crapă ceva, cu efecte sociale sau economice grave, iar instituțiile clădite să susțină tot eșafodajul se clatină.

Curtea Constituțională a devenit o batjocură care ia decizii arbitrare în funcție de interesul politic de moment al lui Dorneanu și acoliților lui Dragnea; Avocatul Poporului a devenit Avocatul Morții prin pozițiile adoptate în timpul pandemiei de zădărnicire a măsurilor de prevenire a infecțiilor; Parlamentul e demult locul de refugiu pentru toți amatorii de imunitate, mari posesori de diamante și conturi de bani pe care nu le pot justifica, canalele TV sunt, cu mici excepții, ghilotine operate de oligarhi, și așa mai departe.

Problema de fond nu e că aceste instituții nu pot să funcționeze și așa, ci că își pierd încet legitimitatea prin modul în care funcționează: arbitrar, malign, ineficient, corupt.

Asta e rețeta clară pentru intensificarea polarizării politice și creșterea extremismului politic. Președinția a fost gândită, pe de altă parte, ca o ancoră instituțională, al cărui rol e să controleze entropia politică și să ofere stabilitate socială, în special în momente de criză.

Iată însă că președintele actual prefera să genereze și alimenteze crize (cea guvernamentală, în cazul de față), exact în momentul cel mai prost, când pandemia a scăpat practic de sub control.

Întotdeauna am privit cu suspiciune ideea că Iohannis e un mare strateg care își pregătește atent mișcările pe tabla de șah, eventual cu vrei 3-4 pasi înainte ca oponentul să realizeze ce se întâmplă. Nu, împăratul e gol, nu are decât o pălărie pe cap și aia e mult prea mare.

Iohannis nu e Garry Kasparov, ci eventual un jucător de șeptică, și nu unul foarte bun.

Criza guvernamentală actuală are o simplă explicație: Iohannis și-a dorit să aibă și el Dăncila lui în persona lui Cîțu (pentru ce, nu e clar, având în vedere antiperformanta lui Cîțu de până acum) și iată că după doua mutări ratate a rămas fară șeptari, iar măsuța sa de joc începe să ia foc.

De fapt, în 6 ani de președinție, deși am votat pe el în 2014, Iohannis nu m-a convins deloc că are capacitatea intelectuală să gestioneze poziția de președinte și rezultatele obținute sunt clare pentru oricine: eșec după eșec în timpul guvernării Dragnea și eșec după eșec în tipul guvernării PNL.

Singura excepție e oarecum domeniul de politică externa (NATO, UE) în care nu a marcat mari succese, dar nici nu a cauzat probleme.

După cum se îndreaptă lucrurile, Iohannis va lăsa România la sfârșit de mandat mai rău decât a preluat-o: un stat slab, căpușat și fară autoritate, o justiție semi-îngenucheată, o societate slabită și divizată, un PSD agresiv, focalizat pe obiectivele sale de bază (căpătuială și distrugerea Justiției), sprijinit de un partid extremist, neolegionar, în creștere.

Emil Constantinescu este văzut azi ca Președintele-Impotent pe care l-a învins sistemul, Iohannis va fi amintit probabil ca Președintele-Loser care a avut tot sistemul în mână, dar a lăsat cenușă în urma sa.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇