Nicăieri nu se vede atât de evident conflictul de interese ca la impozitarea pensiilor speciale cu aprobarea exact a celor care au dreptul să beneficieze de ele – sau îl vor avea în viitor.
Dacă parlamentarii tuturor taberelor – cu toții beneficiari ai acestui privilegiu – au votat cu atâta dezinvoltură asemenea proiect, aceasta dovedește că, și unii și alții contează pe drumul anevoios al legii de la Parlament la punerea în practică, prea întortocheat ca să nu se împiedice undeva pe parcurs.
Exact acest lucru s-a întâmplat la încercarea (mimată, bineînțeles, cu ipocrizie) de a abroga unele pensii „speciale” și tot așa ceva se petrece acum, când parlamentarii au propus (tot mimat și tot ipocrit, firește) impozitarea lor, știind cu precizie cine le va contesta, de ce le va contesta și de ce respectivele contestații vor fi aprobate negreșit de către alții, care – se putea altfel? - și ei sunt beneficiari de pensii speciale!
Nimeni nu-și dă foc la propria valiză
N-am văzut un politician integru care să strige în gura mare că denunță conflictul de interese, că nu este nici etic, nici moral și nici echitabil ca tocmai beneficiarul uriașelor avantaje să-și aprobe singur, manu propria, impozitarea sau ne-impozitarea propriului venit, dinamitându-și astfel confortabilul scaun.
Îmi este peste măsură să înțeleg de ce șoferul nu se poate amenda singur atunci cand depășește viteza legală, dar demnitarii își aprobă singuri privilegiile și tot singuri și le taie – numai dacă vor. Pe șofer îl întrebă cineva dacă vrea sau nu sa fie amendat?
Este nefiresc ca propriile interese să fie exclusiv la mâna celor care beneficiază de ele. Nu s-a văzut încă omul care să-și dea singur foc la propria valiză.
Normal ar fi fost ca înșiși parlamentarii să fie conștienți de respectivul conflict al intereselor, să gândească și să aprobe un alt mecanism de aprobare a propriilor drepturi, ceva care să nu-l implice niciodată pe beneficiarul direct al unor avantaje.
Nu mă duce pe mine capul de simplu cetățean să propun o soluție, dar pe parlamentari ar trebui să-i ducă. Pentru asta au fost ei propuși, au fost aleși și funcționează în cea mai înaltă instituție a statului, ca să aibă totdeauna o soluție corectă, pe care s-o legifereze.
Dacă nu sunt în stare să găseasca soluția cea mai corectă și, mai ales, dacă nici nu vor s-o caute, atunci locul lor este oriunde în altă parte, dar nu în Parlament.
Însuși faptul că membrii Parlamentului iși votează propriile venituri – ca să nu spun propriile privilegii – constituie un abuz. Faptul că le susțin și alți demnitari, la fel de implicați și la fel de interesați, consituite fără îndoială tot atâtea abuzuri, un lung șir de conflicte de interse sprijinite toate pe principiul „fiecare mână o spală pe cealalta”.
Cum a ajuns suveranitatea națională o simplă metaforă
Partea delicată a problemei este că nimeni nu este deasupra Parlamentului, nimeni nu le poate judeca și aproba veniturile parlamentarilor. Nimeni? Mai sus decât Parlamentul este totuși cel arătat cu subiect și predicat în articolul 2 din Constituție: „Suveranitatea naţională aparţine poporului român”.
Poporul, deci. Poporul este acea ultimă autoritate, capabilă să cântărească toate drepturile speciale și nespeciale ale demnitarilor, făcând balanța corectă între merite și recompense. Nu mă duce gândul neaparat la referendum; n-ai nevoie de multă înțelepciune, ca să intuiești singur voința poporului suveran, să simți că acesta nu socoate binevenite nici pensiile speciale, nici alte venituri luxuriante prevăzute numai pentru cei privilegiați și pentru nimeni altcineva.
Știți de ce un fost parlamentar sau primar trebuie să fie mai apreciat la batrânețe, decât un chirurg care a salvat mii de vieți, un arhitect care schimbă fața orașelor noastre sau un biolog care lanseaza vaccinuri capabile să salveze și ele vieți? Pentru că respectivul chirurg nu-i votează niciodată parlamentarului pensia, pe când respectivul parlamentar o votează atât pe a sa, cât și pe cea a chirurgului!
Hai, să nu ne ascundem după deget! Mai poate accepta cineva astăzi faptul că, în timp ce suntem cu toții egali în fața legii, unii sunt vizibil privilegiați și alții nu? Cu ce este mai merituos unul care votează „pe repede, înainte” legi pe care nici n-a apucat să le citească, decât chirugul care operează pe cord deschis sau face transplanturi de organe?
Mă întreb retoric, dacă am pune la vot această întrebare, în favoarera cui s-ar apleca răspunsul lui nea Vasile, votantul de la „firul ierbii”: a celui care combate în comisii și în plen sau a celui care salvează vieți cu bisturiul?
La ce folosește un referendum consultativ
Nu vreau să anticipez răspunsul, îl intuiește oricine, dar chiar și în cazul unui referendum pe această temă, nu știu ce preț ar pune aleșii pe părerea celor care i-au ales. Politicienii dâmbovițeni au demonstrat de multă vreme cu cartea în mână că referendumul este numai consultativ. Adică, dacă vrei îl aplici, dacă nu, nu.
Praful s-a ales din celebrul referendum de acum câțiva ani, care reducea Legislativul la o singură Cameră și numărul de parlamentari la numai 300. Chiar daca așa ceva dorește „poporul suveran”, reprezentanții lui legali doresc altceva.
Altfel spus, orice ar spune electoratul, este legal numai ce votează parlamentarii și ce stabilește CCR. Poate capul meu pricepe mai greu, dar înțeleg gândind ca simplu cetățean că aleșii sunt mult mai suverani decât însuși poporul suveran! Merde!
Ca la noi la nimenea
Știu, va zice cineva că încerc să reinventez apa caldă, că așa stau lucrurile peste tot în lume, că nicăieri nu se pune la îndoială onestitatea și integritatea unor personalități respectabile, alese sau numite tocmai pentru că au dat dovadă de abnegație și imparțialitate.
Nu contest ce se întâmplă la alții, dar mă întreb, există undeva în lumea asta civilizată un președinte de Curte Constituțională, personalitate eminamente apolitică, neutră și echidistantă, care să fi fost recrutat dintre activiștii de seamă ai unui partid, tocmai acela ale cărui inițiative este pus acum el să le judece, neutru și echidistant?
Si, mă mai întreb, unde în altă parte înalta funcție de Avocat al Poporului este încredințată ba unui fost șef de partid politic, aciuit între timp tocmai la adversarii săi (Ciorbea), ba unei politiciene sadea, care trebuia procopsită cumva, după ce-i expirase mandatul, acolo unde a fost ea aleasă (Weber)?
Dar, mă mai întreb, ce Parlament din lume a ținut ca șef al Camerei Deputaților o persoană urmarită pentru corupție și condamnată în cele din urmă (Dragnea), un alt fost șef al aceleiași Camere ajuns și el ulterior la zdup, tot pentru corupție (Nastase), iar mai recent încă unul condamnat tot ulterior, deocamdată în primă instanță (Zgonea)?
Pe ce meleaguri mai există un Parlament, în care fostul președinte al celei de a doua Camere să-și fi aprobat chiar în Camera condusă de dânsul, propria neurmărire penală, cerută de organele Justiției, într-un dosar cu pagube de 800.000 €?
Cât de neconstituțional este să repari o greșeală
Nu știu cum o fi la alții, dar la noi, toți aceștia există. Firește, ei beneficiază sau vor beneficia de pensii speciale, exact acele venituri a căror impozitare trebuie s-o aprobe ei sau colegii lor, cu toții la fel de interesați.
Ne râd și curcile, dacă aud că deputatul PSD Rădulescu zis „Mitralieră”, condamnat definitiv (cu suspendare) pentru dare de mită, va primi cogeamitea pensie specială pentru cele câteva mandate ale sale. În același timp, medicii care au facut primele transplanturi de plămâni din țara noastră nu vor avea nimic mai mult decât ceea ce are omul de rând, cel egal cu ei în fața legii.
Aș pune problema și altfel. Aș lua-o ab ovo și m-aș întreba: cum au ajuns toți aceștia să aibă pensii speciale? Cine le-a propus? Cine le-a aprobat?
Cum, adică, cine? Tot ei, bineînțeles. Numai că, atunci când și le acordau, într-o veselie, era perfect constitutional ceea ce făceau, iar acum, cand se constată inechitatea săvărșită și când este evident că s-a produs un privilegiu, a ajuns deodată neconstituțonal să repari greșeala de atunci.
Ceva este cusut cu ață albă
Sunt un simplu cetățean. Nu mă pretind jurist, nu mă pricep în probleme de drept, nu mă bag. Ca cetățean, simt totuși că ceva este cusut cu ață albă. N-aș încerca să-i fac cuiva un proces de intenție, dar o anumită intuiție îmi sugerează că, dacă ar fi fost vorba de drepturile oricărora altora decât distinșii demnitari, demersul ar fi fost perfect constituțional, CCR n-ar fi avut obiecții. N-ar fi fost niciun scandal.
Dar dacă se impozitează anume pensiile lor, nu pensiile altora, problema devine casus belli, Avocatul Poporului s-a și revoltat „Considerăm că e vorba de o discriminare”. Bănuiesc că CCR va stabili că măsura încalcă Legea Fundamentală, iar un respectabil fost președinte al Instituției, domnul Augustin Zegrean, de obicei foarte echilibrat și chiar obiectiv în declarațiile sale, a răbufnit cu năduf, când a simțit că cineva se atinge de buzunarul său:
„e o metodă bolșevică să le luam din bani la unii și ne bucurăm că le-am luat fără să dăm la alții”.
Asta îmi amintește de Dragnea, pentru care demonstranții erau fasciști, adversarii hitleriști, Ponta șobolan, iar critiicii de orice fel bolșevici cu toții. Regret pentru domnul Zegrean că am putut face o asemenea comparație.