Vizitele de rămas bun la Moscova şi Kiev sunt prilej de bilanţ pentru politica Angelei Merkel în estul Europei. Rusia este mulţumită, dar Ucraina are motive să fie dezamagită.
Steagurile neobişnuit de mari ale Germaniei şi Ucrainei, afişate la conferinţa de presă comună susţinută de Angela Merkel şi Volodimir Zelenski (foto), trebuiau să simbolizeze o prietenie aparte. Cancelarul i-a declarat chiar direct că: „Ne leagă o prietenie”. Şi totuşi această prietenie este pusă la încercare, la finalul guvernării Merkel.
Ucraina aniversează marţi 30 de ani de la declararea independenţei faţă de Uniunea Sovietică. Peste jumătate din această perioadă, Merkel a fost şefa guvernului german.
Zelenski ar fi întâmpinat-o la ceremonia de marţi. Şi la summit-ul dedicat peninsulei Crimeea, programat pentru luni - un forum destinat plasării zonei de conflict pe agenda internaţională - Merkel ar fi fost primită cu braţele deschise.
Dar nu, Merkel a sosit intenţionat mai devreme. Nu este un gest destinat Rusiei, ci mai degrabă stilul ei de a face politică: niciodată nu are o poziţie fermă.
Un rol central în sancţiunile aplicate Moscovei
Ucraina îi datorează mult lui Merkel. Evident că Merkel a primit o medalie de la Zelenski.
În timpul guvernării Merkel, Ucraina a trecut prin cea mai profundă criză din tânăra ei istorie: anexarea Crimeii şi războiul din Donbas. Fiind cancelarul celui mai influent stat comunitar, Angela Merkel a jucat un rol central în sancţiunile împotriva Rusiei.
Dar bilanţul general al politicii ei din Est este modest. Mulţumit este mai degrabă Vladimir Putin: în timpul guvernării Merkel, nu toate, dar multe dintre dorinţele lui au fost îndeplinite.
La summit-ul NATO din 2008, de la Bucureşti, Merkel şi preşedintele de atunci al Franţei, Nicolas Sarkozy, s-au opus aderării Ucrainei la Alianţa Nord-Atlantică.
Pe bună dreptate, multe voci de la Kiev îi acuză pe cei doi că ar fi fost şi ei vinovaţi de evenimentele din Crimeea şi Donbas. Rusiei i se semnalizase atunci că NATO nu va apăra Ucraina.
Intermediate de Merkel şi de preşedintele Franţei, Francois Hollande, în 2015 se semnau Tratatele de la Minsk, pe care Rusia le consideră o victorie proprie.
Dar, în timpul actualelor vizite la Moscova şi Kiev, Merkel a constatat că înţelegerile nu sunt respectate şi că soldaţii ucraineni continuă să moară. Situaţia din estul Ucrainei va rămâne pentru mult timp o bombă cu ceas.
Şi, în final, chiar la sfârşitul guvernării Merkel, gazoductul Nord Stream 2 intră în funcţiune. O lovitură economică puternică a Rusiei împotriva Ucrainei, pentru că tranzitul prin Ucraina devine inutil.
Nord Stream 2 reprezintă probabil cea mai gravă eroare facută de Merkel în politica faţă de Rusia şi Ucraina.
Un instrument nefolosit de Merkel
Cancelarul a sprijinit proiectul şi nu a intenţionat niciodată să îl utilizeze ca pe un mijloc de presiune fără egal împotriva Rusiei.
Există mai multe motive, precum responsabilitatea istorică, pe care Merkel a invocat-o atunci când a depus coroane la monumentele soldaţilor necunoscuţi de la Moscova şi Kiev.
Şi interesele economice au jucat un rol, la fel ca şi social-democraţii parteneri la guvernare în coaliţia de la Berlin.
Iar Berlinul vrea să menţină bunele relaţii cu Moscova, pentru a rezolva împreună crizele din lume. Kievul a subapreciat toate aceste argumente şi a sperat multă vreme că proiectul va fi abandonat.
Asemenea particularităţi germane nu sunt înţelese în Ucraina, nici măcar de preşedintele Zelenski și nici de cei care solicită arme de la Berlin şi sunt constant refuzaţi. Responsabilitea istorică nu permite guvernului federal să acţioneze altfel.
Ce poate spera Kievul
Ironia face ca Rusia să primească tocmai din mâinile lui Merkel cea mai puternică "armă", Nord Stream 2, care poate fi îndreptată nu doar împotriva Ucrainei, ci şi împotriva Europei.
Din acest punct de vedere, Zelenski are sigur dreptate. Berlinul a promis, ce-i drept, Washingtonului şi Kievului să împiedice aceste mişcări şi să negocieze prelungirea contractului de tranzit după 2024, când expiră cel actual.
Dar Merkel nu a primit până acum nicio promisiune din partea Kremlinului.
Pe acest fundal, este de înţeles că Zelenski nu şi-a putut ascunde dezamăgirea la conferinţa de presă comună cu Merkel. După ce Merkel va pleca de la Cancelaria Federală, Kievul speră ca Berlinul să acorde sprijin, chiar şi în cazul aderării Ucrainei la NATO.
Dar speranţele vor fi deşarte. Oricine îi va urma la Berlin lui Merkel, tradiţia politicii nu va fi încălcată. Şi, pe acelaşi principiu, vor continua şi sancţiunile împotriva Moscovei, nu va fi recunoscută anexarea Crimeii şi se va prelungi contractul privind transportul gazului.
Roman Goncharenko
Citeşte şi:
