Fraudă pe față? Pentru cine e ordonanța primarilor traseiști

Fraudă pe față? Pentru cine e ordonanța primarilor traseiști

PSD și PNL le lasă primarilor posibilitatea să-și negocieze partidul vreme de șase luni, până înaintea alegerilor prezidențiale, potrivit ordonanței de urgență pe care vrea să o adopte guvernul în această săptămână.

Potențialii traseiști pot fi convinși să se răzgândească și să tragă pentru social-democrați până când PSD va avea de partea lui majoritatea populației. Această perioadă de tranzacționare a voturilor și democrației se transformă de fapt într-o fraudă masivă.

De ce sunt importanți primarii traseiști?

Cu cât un partid are mai mulți primari, cu atât va avea mai mulți parlamentari și mai multe șanse la prezidențiale. Mobilizarea alegătorilor mai ales în orașele mici și în mediul rural depinde de primari și se bazează pe capacitatea lor de convingere. 46% din populație stă în mediul rural, potrivit ultimului recensământ și în aceste localități primarul are cea mai mare marjă de manevră.

ADVERTISING

Apoi, primarii depind foarte mult de banii pe care-i primesc de la guvern pentru investiții, deci în funcție de relația lor directă cu oamenii din executiv ar putea face mai multe pentru comunitate, în așa fel încât să mai primească un mandat. Acest cerc vicios produce migrația primarilor de la un partid la altul mai ales înainte de alegerile generale sau după schimbarea guvernului. Potrivit legii, primarii își pot schimba partidul doar la sfârșitul mandatului.

Guvernul PSD-PNL a decis să le ușureze mutarea dintr-o parte în alta printr-o ordonanță de urgență sub pretextul comasării alegerilor locale cu europarlamentarele, fiindcă noul calendar schimbă contextul: mandatul primarilor se termină potrivit legii la sfârșitul lunii septembrie, dar dacă un ales vrea să candideze în iunie, când va avea loc scrutinul, pentru un alt partid, potrivit legii își va pierde vechiul mandat, care se termină toamna.

ADVERTISING

Guvernul vrea să adopte în această săptămână noua ordonanță de urgență a traseiștilor la care a lucrat ministrul liberal al Internelor, Cătălin Predoiu. Ordonanța îi favorizează pe social-democrați, dar PNL tace și se supune, în conformitate cu noile înțelegeri dintre cele două formațiuni.

Legiferarea noului traseism la nivel local o repetă pe cea făcută acum zece ani (OUG 55/2014), când premierul Victor Ponta avea nevoie de susținere pentru prezidențiale și le-a dat voie primarilor timp de 45 de zile să se mute dintr-un partid în altul. Prin acea ordonanță primarii, consilierii locali şi consilierii judeţeni puteau să-şi schimbe partidul fară a-şi pierde funcţia.

ADVERTISING

Atunci și-au schimbat tabăra 540 de primari, 171 de consilieri judeţeni şi 4.378 de consilieri locali. În total 5089 de aleși locali s-au mutat la alt partid. Principalul beneficiar a fost PSD, formațiune spre care au venit 248 de primari de la PNL și 195 de la PDL, cu toți consilierii locali și județeni aferenți. De la PSD au plecat însă doar 3 primari. Ordonanța s-a dovedit ulterior neconstituțională, dar ea produsese deja efecte.

Ordonanța traseiștilor pusă la punct de ministrul liberal de Interne, Cătălin Predoiu, îi ajută și de data aceasta tot pe social-democrați, iar ea se va dovedi probabil la fel de neconstituțională precum cea de acum 10 ani. Domnul Predoiu, fost ministru al Justiției în nenumărate guverne, știe exact cum stau lucrurile.

Doar Avocatul Poporului poate ataca o ordonanță de urgență la Curtea Constituțională și nu e clar că o va face, fiindcă șefa acestei instituții vine de la PNL și și-ar mai putea dori un mandat. Parlamentul nu se va grăbi să voteze noua ordonanță a traseiștilor, pentru ca opoziția să nu poată să o reclame la CCR, deci singura soluție va fi atacarea ei în contencios administrativ, un traseu lung și sinuos.

Articolul 33 al ordonanței de urgență clarifică miza finală a documentului: la fel ca în cazul ordonanței de acum 10 ani, e vorba despre alegerile prezidențiale, care potrivit agendei guvernului vor avea loc toamna. Potrivit ordonanței, perioada în care primarii își vor putea schimba partidele începe cu 60 de zile înainte de data de 9 iunie, când au loc localele și europarlamentarele, și se termină după ce primarii aleși își preiau mandatul, adică după 27 septembrie, la patru ani de la scrutinul local anterior, care a avut loc pe 27 septembrie 2020.

Altfel spus, partidele vor putea negocia cu primarii susținerea prezidențialilor până în ultimul moment. Manevrele de șantaj, de corupere, de cumpărare sau doar de convingere pot dura atât cât e nevoie pentru ca PSD, care are de partea lui pâinea și cuțitul să poată să atragă o masă critică de primari care mai apoi să joace în favoarea candidatului social-democrat pentru Cotroceni.

Victor Ponta a folosit acest scenariu și a pierdut, dar numai fiindcă în 2014 dreapta a avut un candidat comun, iar forțele anti-PSD au putut să se coalizeze. De data aceasta PSD și PNL sunt hotărâte să rămână împreună, chiar dacă aranjamentul e împotriva liberalilor, iar marea coaliție a devenit un mare cazino în care roata se învârte împotriva democrației.

Autor: Sabina Fati


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇