Nicolás Maduro, președintele autoproclamat al Venezuelei, s-a supărat pentru că guvernul englez i-a refuzat accesul la rezerva de aur a țării, în valoare de un miliard de dolari, rezervă aflată la Londra. Guvernul englez îl recunoscuse anterior pe Juan Guaidó ca președinte interimar al Venezuelei. Maduro nu l-a recunoscut și s-a autoproclamat președinte. Supărat pe atitudinea britanicilor, în buna tradiție sud-americană, Maduro a emis mandate de arestare pentru Juan Guaidó și alți 11 membri ai guvernului său.
Aș fi trecut ușor peste știrea asta din cauza depărtării geografice și a puținului impact politic dâmbovițean. Ce-mi pasă mie, chip de lut, ce președinți sau pseudo-președinți se luptă la marginea junglei sud-americane pentru petrol și alte chestii bănoase din subsoluri? Ce-mi pasă mie dacă acolo, la jumătatea cealaltă a globului, unii țin cu americanii și alții sunt în continuare orbiți de ideologia de stânga rusă? Ce, americanii n-au și ei faliții lor de extremă stânga chiar acasă, ce dacă ăia doar dărâmă la statui de foști.
Un ciclon la marginea lumii nu mă interesează, chiar dacă va naște un tsunami care îmi va distruge mușcatele din glastră. Sunt tentat să gândesc precum gospodinele antena star, iar realitatea plus sau minus nu mă poate convinge să gândesc altfel, am crezut inițial. Plus pandemia, mama ei de pandemie, că trebuie să fiu atent la crăcoanțele și gheranele cățelului scos la plimbare și mai atent la clanța blocului, atent mai tare decât la fâlfâitul aripilor de flurure din jungla politică amzoniană. Plus canicula din sud, se pune și asta la parametri care blocheză cheful de analize politice internaționale.
La fel a încercat și Dragnea
Apoi, toropit de căldură, mi-am amintit de efortul lui Liviu Dragnea de a repatria aurul nostru pus la păstrare ghici unde, tot la Londra. La dorința lui acerbă de a vedea transportat aurul nostru al tuturor la București, dorință la care a pus botul partea din parlament aservită teleormăneanului, în contra atenționărilor BNR. Lui Liviu Dragnea nu i-a ieșit mașinațiunea din cauza judecătorilor care l-au trimis la Rahova, spre deliciul celor care n-am crezut niciodată că unul care a luat pesede pe nume propriu n-are gânduri vinovate de a face la fel cu ce mai era de luat, cu justiția, cu guvernul, cu țara.
Asemănare dintre cei doi lotri este una banală, amândoi se chiorau la fundul sacului cu bani guvernamentali iar rezerva de aur a țărilor lor era pentru ei ca fântâna din deșert pentru beduinul cu cocoașele cămilelor sleite. A dracului de fântână, care în loc să fie în curtea casei împricinaților era taman la Londra, sub lacătul bancherilor vânduți capitalismului, transnaționalelor și liberalismului.
Povestea are o singură morală: banii puși la bancă devin cumva și ai băncii. Poate că uneori mai mult ai băncii. Dacă banii iliberalilor puși la bănci liberale devin cumva și ai băncii, chestiunea asta e un lucru bun pentru ceilalți, pentru liberali, nu și pentru Maduro sau Dragnea. Avem cumva garanția că banii aceștia nu vor fi cheltuiți pentru pomeni electorale, ca la noi, sau pentru finanțarea poliției și armatei, ca la ei.
N-a fost un adversar real, ci o făcătură
Cât despre asemănările și deosebirile dintre Liviu Dragnea și Nicolás Maduro, acestea se opresc aici, deși povestea continuă: a eșuat Dragnea, dar Maduro încă luptă.
Totuși, am o strângere de inimă: când se va termina și lupta lui Maduro, tare mi-e teamă că aiuriții ăia de americani vor scrie articole doar despre venezuelean, nu și despre teleormăneanul nostru. Iar naționalistul din mine se revoltă, parcă aș fi vrut, în ciuda logicii, să avem și noi un gangster de talia sud americanului, nu un cioflingar domesticit iute la Rahova cu tot teldrumul lui cu tot.
S-a străduit Dragnea să pară astfel, dar a fost o minciună: individul nu a fost niciodată adversarul SUA ca Maduro, chiar de a oprit el vremelnic extracția de gaze naturale din Marea Neagră. N-a fost un adversar real, ci o făcătură: reportajele făcute de Anca Alexandrescu dovedesc sub-regionalismul prozaic al împricinatului.
Când joci popa prostu' cu America pierzi tot timpul, dar când joci poker s-ar putea ca o cacialma să amâne clipa când rămâi fără jetoane. Cineva ar fi trebuit să-i explice asta lui Dragnea, la popa prostu' nu există o situație aidoma unei cacialmale.
Autor: Mihai Oprișor, cititor SpotMedia.ro