Frumosul și ideal îndestulătorul plan de dezvoltare a țării produs de PNL și lansat în spațiul public cu surlele de rigoare își vede viitorul aproape compromis.
Definit ca nerealist din cauza hibelor de finanțare găsite de mai mulți analiști economici, mărețul plan de relansare economică riscă să-și piardă acum cel mai important izvor de parale, și anume banii europeni.
Că birocrații de la Bruxelles o țin langa cu statul lor de drept și cu lupta anticorupție e o chestiune demult știută. Că Polonia, Ungaria, România și Bulgaria nu se prea încadrează în definițiile astea strâmte iar e un lucru știut.
Dar să vii tu, ditamai Věra Jourová, acuma, la vreme de pandemie când țărilor din Est le curg balele după halca lor din carnea celor aproape 2.000 de miliarde de euro din măcelăria europeană, și să ameninți că distribuirea de parale se va face ținând cont de respectarea definițiilor strâmte ale statului de drept și ale luptei împotriva corupției mi se pare năucitor și înfricoșător.
Oare cât de îngust va fi culoarul?
Dacă ne uităm în ograda autohtonă, știm foarte bine ce condiții nu îndeplinim, că de aia ne bat oficialii UE la poponeț cu MCV, n-are rost să mai pritocim chestiunile cu masacrarea legilor justiției, cu Secția Specială floarea pesedeului, cu înămolirea mașinii DNA, cu numirile de procurori, cu alte asemenea chestii dragi partidului lui Dragnea și prin contaminarea vechiului și nenorocitului USL dragi și unei învechite și retrograde părți din PNL.
Acuma frisonul e mare și întrebările sunt usturătoare: cât din suma care ni se va aloca va fi sub formă de granturi și cât împrumuturi? Vor beneficia ambele forme de finanțare de regulile implacabilei doamne Jourová sau unele vor fi mai laxe decât celelalte?
Cât de îngust va fi culoarul de negociere și cât de rigide vor fi criteriile de promovare bănuite, dar încă neenunțate?
Din punct de vedere guvernamental, lucrurile par clare: primitul de fonduri europene nu depinde de ministrul Fondurilor Europene, ci în principal de Parlament, de ministrul Justiției și, culmea, de DNA.
Un MCV mai blând ne-ar ajuta considerabil. Pronunțarea în dosarul Tel Drum la fel, poate chiar mai mult. Câștigarea șefiei PSD de declaratul mai democrat decât restul partidului Marcel Ciolacu ar fi o mană cerească.
Pierderea alegerilor de către PSD ar fi automat necesară ca să aibă nea Marcel vreme în opoziție să facă ceva curat în partid. Inițiativa USR ,,fără penali în funcții publice”, iată, devine bomboana de pe colivă.
Deci, dacă va fi să fie așa și amenințările Věrei Jourová nu vor rămâne simple amenințări, abia după MCV de la toamnă vom avea o imagine mai clară a problemei.
Abia în iarna viitoare noul guvern va avea vreme să dreagă ceva din ce e de dres, deci abia la primăvara viitoare vor urma fireștile negocieri și abia la vară vor intra paralele în trezorerie, dacă vor fi să intre.
Prin urmare, în cel mai bun caz, toamna viitoare, beneficiind de sumele necesare relansării, ne vom putea apuca de muncă. Până atunci, programul PNL va rămâne o fecioară fără zestre și abia după poate un an efectele investițiilor vor începe să se zărească.
N-ar fi bine ca Ministerul Justiției să se pună de pe acum pe treabă ca să evităm gâlme ca cele iscate de inutile dezbateri publice pe tema SS sau ca grozăvia nerespectării legii la vreme de pandemie?
Iar până atunci ar trebui să ne gândim ștrașnic la recesiunea pe care o vom avea de străbătut.
Autor: Mihai Oprișor, cititor SpotMedia.ro