(P) Cine sunt primarii care au atras companii de top în orașele din România

(P) Cine sunt primarii care au atras companii de top în orașele din România
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Timișoara și Brașov, două orașe conduse de primari USR, au atras în ultimii ani companii de top care au investit sute de milioane de lei și au creat mii de locuri de muncă.

Nu mai puțin de șapte mari companii au decis să investească în Timișoara de la preluarea mandatului de către Dominic Fritz. Acestea au investit peste 350 de milioane de euro în noi afaceri și extinderi ale unor hub-uri care existau deja în oraș și au creat peste 3.000 de locuri de muncă pentru timișoreni.

Și Brașovul a atras o investiție de amploare – 40 de milioane de euro, cea mai mare din ultimii 7 ani, pentru construirea unei fabrici de componente electronice, care va crea 600 de locuri de muncă noi.

Transparența administrativă, lipsa corupției, faptul că nu se mai dau plicuri pentru emiterea autorizațiilor necesare, deschiderea față de mediul de business sunt principalele motive pentru care marile companii aleg să investească în orașele administrate de primarii USR.

ADVERTISING

Timișoara – investiții record atrase de primarul USR Dominic Fritz

Timișoara a devenit, în mandatul primarului Dominic Fritz, un magnet pentru mari investiții în tehnologii verzi și inovatoare, care au adus mii de locuri de muncă și o viață mai bună pentru timișoreni.

  • Porsche Engineering a ales Timișoara pentru deschiderea unui centru de cercetare și dezvoltare, cu 200 de specialiști angajați, pentru dezvoltarea de softuri și testări pentru diverse proiecte din domeniul automotive.
  • Compania Dräxlmaier a investit 200 de milioane de euro într-o fabrică cu peste 1.000 de locuri de muncă, în care se vor produce baterii pentru automobile electrice.
  • IKEA a inaugurat la Timișoara primul său magazin din afara Bucureștiului, printr-o investiție de peste 60 de milioane de euro.
  • Corratec, unul dintre cei mai mari producători de biciclete din Germania, a ales de asemenea Timișoara pentru o nouă fabrică cu 300 de noi locuri de muncă.
  • 30 de milioane de euro a investit și Sport Mechanical Workshop în cea mai mare fabrică de biciclete din Europa de Est, cu peste 750 de angajați.
  • Producătorul german de echipamente auto ZF Friedrichshafen, prezent deja la Timișoara cu 150 de ingineri, a decis să-și extindă hub-ul din oraș și să facă noi angajări masive. Compania creează aici un centru de cercetare și dezvoltare în mobilitate electrică, cu soluții software și hardware pentru vehicule acționate electric.
  • Compania Linde Global Services a decis, de asemenea, să își mute toate serviciile interne în Timișoara.
ADVERTISING

Investiție de 40 de milioane de euro la Brașov, cea mai mare din ultimii 7 ani

Și Brașovul administrat de primarul USR Allen Coliban a atras mari investitori. Compania germană Diehl Controls a început să construiască aici o fabrică de componente electronice, printr-o investiție de 40 de milioane de euro, care va aduce 600 de locuri de muncă noi. Investiția presupune, de asemenea, o ramură dedicată cercetării și dezvoltării – între 100 și 150 de locuri de muncă dintre cele 600 create vor fi în cercetare-dezvoltare.

Diehl Controls contribuie și la dezvoltarea învățământul dual în Brașov, printr-un parteneriat semnat cu primăria condusă de Allen Coliban. Un campus de învățământ dual va fi înființat la Brașov, pentru care a fost obținută deja o finanțare de 104 milioane de lei din PNRR.

Până la sfârșitul anului 2027, Diehl Controls va produce la Brașov 12 milioane de sisteme electronice anual, inclusiv pentru pompe de căldură, precum și sisteme electronice standardizate IATF (International Automotive Task Force) pentru industria auto.

ADVERTISING

O altă investiție importantă de la Brașov, construirea unei baze sportive cu patinoar, sală de judo și sală de scrimă de către Fundația Țiriac, a fost ratată din cauza votului PSD-PNL

Fundația ar fi urmat să cumpere terenul, să construiască baza sportivă și apoi să o ofere gratuit Primăriei, cu singura condiție ca tinerii și copiii Brașovului să aibă acces gratuit la aceste facilități.

Fundația Țiriac și-a retras finanțarea pentru construirea bazei sportive, după ce consilierii PSD și PNL nu au votat aprobarea contractului de comodat prin care fundația se angaja să cedeze către Primărie, pentru 49 de ani, patinoarul pe care îl construia gratuit, iar administrația se angaja să asigure infrastructura rutieră de acces, precum și administrarea patinoarului.

Generații întregi de copii din Brașov au pierdut astfel șansa de a beneficia de această bază sportivă, din cauza votului PSD-PNL.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇