Valul migrator și cauzele lui

Valul migrator și cauzele lui

Povestea traseismului electoral al primarilor nu e o revelație a anului 2024. Era și mai intens înainte ca primarul să fie obligat, sub sancțiunea demiterii, să termine mandatul în partidul sub sigla căruia a candidat.

După această modificare, în mandatul premierului Boc, vedem mereu înainte de alegeri valuri de aleși locali care schimbă partidul pentru care candidează.

În general, dacă nu există adversități personale sau disfuncționalități punctuale majore la nivelul unei organizații, direcția migrației este către Putere.

De ce? Pentru bani. Primarii din rural, mai ales din ruralul mic, pentru că aceștia sunt cei mai mulți migratori, nu au cine știe ce convingeri ideologice, nu ard în disputele politicii de la centru.

ADVERTISING

Ei vor doar bani. Unii măcar ca să asigure funcționarea primăriei, alții și pentru niște investiții în funcție de care, la rândul lor, capătă voturile comunității.

Cum localele și parlamentarele sunt mereu în același an, din 4 patru în patru ani, direcția migrației este un bun indicator, la firul ierbii, al direcției puterii post-electorale.

Dacă în 2020 valul migrator a fost mai degrabă spre PNL, pentru că nimeni nu vedea PSD la putere în mandatul lui Klaus Iohannis, în 2024 valul e invers, pentru că PNL își pierde identitatea și este într-o criză care l-ar putea duce până la urmă la dezintegrare.

Nici ordonanța traseiștilor nu e neapărat o noutate. În 2014, cu Liviu Dragnea inițiator de la Ministerul Dezvoltării, și premierul Ponta semna o ordonanță care dădea liber la traseismul aleșilor locali fără risc de pierdere a mandatului chiar în mijlocul acestuia, dar înainte de prezidențialele care îl interesau la maximum.

Au migrat atunci spre PSD 463 de primari. Că nu i-a folosit lui Victor Ponta e altă poveste, lui Liviu Dragnea însă, da. Ordonanța a fost într-un final declarată neconstituțională, dar ce mai contează, cât timp efectele erau ireversibile?

De această dată, ordonanța care urmează să suspende sancțiunea pierderii mandatului este justificată prin efectele comasării. După alegerile din 9 iunie, primarul în funcție mai are niște luni de mandat. Dacă schimbă partidul pentru care candidează, pe reglementarea actuală le-ar pierde.

Dar dincolo de explicațiile diferite, nu e nimic nou nici din acest punct de vedere.

Ceea ce uimește este fie naivitatea liberalilor, dacă într-adevăr nu se așteptau ca povestea să se repete, sau, în orice caz, ipocrizia văicărelii.

Pe de-o parte, e greu să te plângi de traseism când ai procedat fix la fel când ai luat sau ai încercat să iei cu furca primari, inclusiv din localități importante. Mihai Chirică a devenit din pesedist liberal în urmă cu 4 ani. Elena Lasconi spunea că a fost chemată insistent în PNL.

Da, teoretic sunt în alianță cu PSD, deci sunt jefuiți de parteneri, cum ar veni. Și ce credeau? Dacă ar fi citit în copilărie la lecturi obligatorii “Ursul păcălit de vulpe”, poate că ar fi avut niște indicii.

Evident că lăcomia lor disperată a comasării are și efecte adverse, absolut previzibile, mai ales din partea unui PSD șmecher și experimentat, care nu face cadouri.

Și nu am nicio îndoială că, dacă ar fi în situația să o facă, PNL ar proceda exact la fel, doar că în acest moment este de partea nepotrivită a fenomenului.

Dacă nu ar fi ipocrite, în loc să se văicărească periodic în privința traseismului politic la nivel local, atunci când nu funcționează în favoarea lor desigur, partidele mari, mai ales când au majorități covârșitoare, ca acum, ar trebui să se concentreze pe cauzele organice ale traseismului.

Prea multe primării care din propriile venituri nu își pot asigura nici măcar propria funcționare, prea mare aparatul lor. De ce? Pentru că adesea este vorba despre localități mici, depopulate, blocate economic, numai bune de ținut între viață și moarte, cu mici perfuzii financiare, pentru care primarul aleargă între partide și în schimbul cărora direcționează niște voturi, tot mai puține, către o statistică finală triumfalistă.

Dacă cineva dorește să rezolve problema traseismului la nivel local, ar trebui să înceapă cu reforma administrativ-teritorială, prin comasări, cuvânt de altfel drag actualei Puteri, ale localităților care nu mai sunt viabile pe cont propriu.

Ar trebui să direcționeze bani nu pentru clientelisme și mită electorală, ci pentru investiții care să readucă aceste comunități pe linia de plutire. Dar primarii independenți peste localități prospere nu fac deloc parte din planurile partidelor în forma lor actuală.

Mai profitabil e cu sărăcia, dependența, mercato și văicăreală o dată la 4 ani.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇