Va ajunge PSD jucăria lui Orlando sau va rămâne tot a lui Ciolacu?

Victor Pițigoi
Senior Editor
“A fura idei de la cineva este plagiat. A le fura de la mai mulți este cercetare” (Murphy)

Este atât de mare seceta de lideri în PSD, încât chiar și domnul Eugen Orlando Teodorovici, „părintele” catastrofalei Ordonanțe 114, omul ideilor lansate peste noapte și desființate până spre seară, năzdrăvanul autor al impozitelor răzgândite, a hotărât să-și încerce norocul la vârf,  recomandându-se singur:

„…dacă aș putea să spun că eu sunt un brand pentru ca partidul să crească, poate că unii ar lua-o ca o lipsă de modestie, ca o aroganță”.

Nu mi se pare a fi nici modestie, nici aroganță. Este exact ce trebuie. Brandul Orlando s-ar alinia perfect, la rând cu celelalte branduri de până acum ale social-democraților: brandul Dăncilă, marca Dragnea sau simbolul Ponta.

Semnificațiile ascunse ale lansării lui Teodorovici

Fostul ministru al Finanțelor este o rotiță atât de micuță și de neînsemnată în mecanismul încurcat al politicii noastre dâmbovițene, încât nici nu merită să fie băgat în seamă.

Mai mult, modul cum a gestionat finanțarea unui program de guvernare fără surse financiare proprii, ca și cum n-ar fi observat că era nesustenabil și a îndatorat țara, îl face un personaj dezagreabil, ipocrit, chiar periculos, capabil să sacrifice interesele naționale pentru micile sale avantaje carieriste.

De aceea, nu faptul că râvnește la șefia partidului merită atenția noastră, ci numai câteva neașteptate mesaje subsidiare, pe care îndrăznețul său demers le trimite, probabil involuntar, opiniei publice.

În primul rând, observ o batjocură la adresa partidului faptul că un personaj atât de compromis speră ca tocmai el ar putea ajunge acel primus inter pares de care are nevoie formațiunea.

În al doilea rând,  deduc prin oferta personajului la ce nivel disperat se află astăzi PSD, dacă nimeni altul nu mai poate repara urmările dezastrului Dragnea și ale derivei Dăncilă, decât numai aventura Orlando.

În al treilea rând, tăcerea mută cu care social-democrații au ascultat orlandiana ofertă confirmă încă o dată debusolarea totală din partidul majoritar. Într-un anumit fel, domnul Teodorovici pare să aplice un cunoscut aforism al lui Murphy:  „Cea mai sigură cale de a ajunge în fruntea unora este să prinzi momentul când aceștia sunt în derută totală și să dai comanda: după mine, înainte marș!”.

Cine este viitorul brand al partidului

Recunosc, este greu să-l descriu pe cel căruia i s-au aprins călcâiele să-i ia jucăria lui Ciolacu. Nici nu mi-am propus. Cel mai bine s-a caracterizat el însuși, exprimându-se de-a lungul timpului numai într-un mod specific și nedigerabil în altă parte, decât numai pe maidan:

Mamă, mânca-ţi-aş gura… de la USR, frate! Ia-ţi-l pe Barna şi duceţi-vă unde se duce el, da’ grămadă (…). Chiftelele vi le fac eu…” – către un parlamentar USR în incinta Parlamentului, marți 29 ocombrie 2019.

Către o ziaristă, la 10 octombrie același an: „sunteți liberă diseară? Nu prea vă văd la față” (…). Îmi faceți curte? Faceți curte că nu vă văd ochișorii, dinții văd că îi aveți puși!”

Tot pe atunci, către parlamentarul Florin Cîțu, în prezent ministrul Finanțelor: ”Ești frumos! Chiparosule! După ce că ești urât, mai ești și prost. Ai auzit? Cîțule, după ce că ești urât, ești și prost!”.

Sau replica dată în Parlamentul României, cu prilejul audierii unui viitor ministru: „Îmi plac c**vele, dar nu în politică”.

Palmaresul rostirilor domnului Orlando este uriaș, n-am dat decât câteva exemple aleatorii. Fără să comentez, îmi permit totuși să parafrazez o veche zicală: arată-mi cum vorbești, ca să-ți spun cine ești. Se potrivește și aforismul lui Titu Maiorescu: „ascultă-l cum vorbește și vei înțelege ce gândește”.

Ce poate să-l tenteze pe un pretendent la tronul lui Dragnea?

Mă îndoiesc că Teodorovici sau Ciolacu și-au pus în gând să facă ceva util pentru țară sau măcar pentru partidul lor. Nu că n-ar vrea, dar nu-i observ să fie în stare. Amândoi au avut de nenumărate ori ocazia să arate ce pot și n-au arătat nimic. Dimpotrivă, ori de câte ori a fost vreo inițiativă, nu de la ei pornea ideea.

De aceea, nu cred că de dragul nostru, al țării, pentru binele poporului sau pentru așteptata reformare a partidului s-a repezit Orlando să se cațere spre vârful piramidei. Altele îi dau ghes:

Mândria

Este acel sentiment pe care l-a exprimat Delavrancea cu atîta măiestrie, când a pus în gura lui Ștefan cel Mare sintagma „pohta ce-am pohtit”.  Pohta pohtită de Ciolacu este PSD și tot după PSD i s-au aprins călcâiele lui Orlando. Hai, că și  Viorica Dăncilă pohtea aceeași pohtă.

Tentațiile

Tentațiile sunt mari. Ce a însemnat partidul pentru Dragnea? A însemnat Belina, călătorii în Brazilia, escapade cu Irina în Elveția, a însemnat Tel Drum și căpătuirea beizadelei.

Ce a însemnat partidul pentru Viorica? Tot căpătuirea beizadelei, la Curtea de Conturi. Plus excursii pe banii statului în Africa, Asia, Turcia, în America, la Tel Aviv, nenumărate plimbări la Bruxelles, ba poate mai urmau și altele, multe, dacă nu-i cerea Ciolacu demisia, într-un moment cu sula-n coaste. Bașca luxoasa vilă de la Predeal, atât de enigmatică, încât s-a rușinat s-o mai prezinte jurnaliștilor.

Funcția

Domnul Orlando s-a exprimat clar: „Viitorul președinte al PSD trebuie să fie și viitorul prim-ministru imediat după alegerile parlamentare”. Deci domnia sa nu vrea să ajungă un viitor Dragnea, nici un viitor Viorica Dăncilă, ci numai un viitor Ponta. Se și vede împărțind banii țării – adică ai noștri – numai propriilor clienți.  Iar ei să se căciulească toată ziua la „Daddy”.

Are nevoie PSD de un Orlando în frunte?

În opinia mea, social-democrația este o doctrină respectabilă. A fost concepută de înțelepți curajoși, au susținut-o intelectuali de prestigiu și a fost agreată de un important segment al opiniei publice.

În arealul dâmbovițean, s-a nimerit însă ca social-democrația să devină, din doctrină, un simplu instrument al intereselor. Partidul ajunsese să fie aspru judecat de către adevărații social-democrați, cei europeni, care s-au și distanțat de el.

Opinia publică din România a sancționat anul trecut în două rânduri social-democrația mimată și o sancționează în continuare. Schimbarea lui Dragnea cu Dăncilă n-a produs un reviriment. Îndepărtarea acesteia, după o vizită misterioasă la domiciliu, a fost înțeleasă (corect de altfel) ca un fel de lovitură de palat, nu ca un semnal de reformă.

Își închipuie cineva că schimbarea lui Ciolacu cu oricine din vechea gardă va fi primită de electorat altfel decât tot cam tot așa ceva? Nimeni nu se așteaptă să vină aceleași vechi figuri, ca să reformeze vehiul partid într-unul nou. 

Nu pot reforma partidul azi cei care ieri credeau că social-democrația înseamnă să-i lingi cizmele lui Dragnea, să joci ping-pong cu Viorica la malul mării, sau să te pozezi cu ea pe bicicletă, ca să creadă telespectatorii că ai demarat construcția unei autostrăzi.

PSD, groparul social-democrației în România

PSD are nevoie de reformă ca de aer. Fără reformă, se sufocă.  Dar dacă cineva își închipuie că reforma o pot face cei care până acum  puneau umărul la anti-reformă, acela este ori naiv, ori rău intenționat. Ciolacu, Orlando, Olguța, Firea, Stănescu n-au fost niciodată social-democrați, ci din contra.

Cum spuneam la început, respect social-democrația și nu doresc dispariția ei. Nici nu pot dori așa ceva. Dar dacă PSD nu-și găsește un lider care să-l reformeze în stil european, o persoană integră și cu ținuta în afară de orice bănuială, o persoană înțeleaptă, un intelectual de marcă bine cotat în societate și tot încearcă să se cârpească cu Ciolacii și Orlanzii din vechea gardă, atunci nici nu are nevoie de gropar. PSD se va îngropa sigur.

PSD însă încearcă să recâștige încrederea românilor și să revină la putere altfel decât reformându-se: actuala conducere se pregătește pentru o nouă coaliție.

Exact asta a făcut PNȚCD în anul 2000, când a rămas în afara Parlamentului nu pentru că n-ar fi atins pragul de 5%, ci pentru că a intrat într-o alianță, ridicând astfel pragul electoral pe care nu l-a mai putut atinge.

Marturisesc că n-aș deplânge PSD dacă ar avea aceeași soartă, dar mă îngrozește ideea că social-democrația, această doctrină întrutotul respectabilă, riscă să nu aibă niciun statut.