Se tem oare părinții să trimită copiii la școală?

Victor Pițigoi
Senior Editor
“A fura idei de la cineva este plagiat. A le fura de la mai mulți este cercetare” (Murphy)

În ajun de an școlar, un avertisment pe cât de bizar pe atât de dur străbate drumul de pe burtierele televizoarelor direct în casele noastre, parcă anume ca să producă un puternic impact emoțional asupra celor slabi de înger: părinții se tem să-i mai trimită pe copii la școală.

Rămâi năuc. Părinții nu știu ce îi așteaptă în viață pe copiii lor, dacă nu se vor duce la școală? Și-au pus în cap părinții să sacrifice viitorul copiilor, ca să nu le riște sănătatea, decât numai cu măsuri de prevenire?

Este ne necrezut că asemenea gânduri le-ar încolți părinților în cap, dar mi-e teamă că alții îi sperie pe ei, poate cu scopuri electorale sau poate cu cine știe ce alte interese, la fel de condamnabile.

Căci ce este mai dăunător în acest moment, când autoritățile încearcă să salveze învățămâtul în condiții de pandemie, decât faptul că liderul partidului (încă) majoritar bagă spaima în părinți, copii, dascăli, în toți ceilalți, la gândul că guvernul ar fi incapabil, situația ar fi scăpată de sub control, iar anul școlar compromis?

Acestă amenințare, nu altceva, îi sperie pe părinți în prag de an școlar și de alegeri locale. Nu virusul, nu pandemia, nu molima. Familia intră la idei când îl aude pe ditamai președintele Camerei Deputaților, spunând: „Nu vedeţi că nu sunt pregătiţi? Nici ministra învăţământului, nici premierul, nici vicepremierul nu au explicaţii, nu au răspunsuri pentru elevi”.

La așa ceva, poate s-ar întreba unii pentru ce să trimită copilul la o școală, unde părinții, elevii și dascălii respectă autoritățile, în timp ce un cogeamitea președinte de Cameră nu respectă pe nimeni, sub petextul că nimeni  nu are explicații și răspunsuri la întrebările elevilor.

Vai de domnul Ciolacu, cel care n-a aflat că substantivul ministru nu este adjectiv și deci nu se declină la feminin ca ministră, precum „frumos” cu femininul „frumoasă”!

Trec cu vederea amănuntul că ministerul respectiv este al ”Educației și Cercetării”, nu al „Învățământului”. Acela nu mai există de câteva decenii bune, ceea ce ar trebui să cunoască și ageamiul Ciolacu (feminin Ciolacă, plural Ciolaci sau Ciolace, iar ambigen Ciolacuri”).

Nici nu-i de mirare atâta încurcătură gramaticală pe circumvoluțiunile unui asemenea înalt demnitar, coleg de partid cu unul, poreclit „Pamblică” sau altul supranumit „Genunche”, amândoi foști titlulari în respectivul minister al Educației, despre care Ciolacul nostru ar jura că-i al Învățământului. Vorba intelectualului: nasol! (feminin nasoală, plural nasoale, masculin Ciolacu).

Nu pretinde nimeni că actuala echipă guvernamentală a desocperit apa caldă, dar repet ceea ce am mai spus:  nu s-au descurcat ai noștri în pandemie mai rău decât alte țări, de prim rang sub toate aspectele: Italia, Franța, Spania, ba chiar aș spune și Germania.

Arta de a sta pe tușă, pentru a-i huidui pe jucătorii care șutează

Ca opozant, domnul Ciolacu îmi sugerează imaginea acelui spectator, care privește meciul de pe tușă, vede că echipa favorită a publicului marchează un gol, dar o huiduie din răsputeri, pentru faptul că n-a șutat în poartă de încă cel puțin două ori.

Revin la burtierele unor televiziuni îngrijorate de părinții care n-ar prea vrea să-și trimită copiii la școală și mă gândesc că, în istoria lor, românii au trecut prin momente mult mai grele decât cele actuale, dar niciodată nu s-au gândit să-i oprească pe copii de la școală.

Mă voi referi, de exemplu, la tragiculul an 1940, când România a fost nevoită să cedeze unor vecini o treime din teritoriul național. Dictatul de la Viena, cel prin care se ceda Ardealul de Nord, se încheiase la 30 august 1940, cu două săptămâni înainte de deschiderea școlilor.

Domnea haosul, țara era aproape necontrolabilă, dar părinții și-au trimis copiii la școală fără nicio ezitare și exact în ziua deschiderii: luni, 16 septembrie 1940.  Nu greșesc, eram elev de liceu și am trăit pe viu acele evenimente.

A urmat intrarea României în război. Numărul decedaților pe front nu se compară cu victimele virusului Covid-19, cel al răniților era incomparabil mai mare decât al îmbolnăviților de azi, dar părinții i-au trimis pe copii la școală zi de zi, fără întrerupere, în tot timpul războiului.  

Nici sub ocupația sovietică, atunci când chiar și circulația pe străzi devenise un pericol, n-am auzit de vreun părinte că n-ar trimite copilul la școală.  Simțeau cu toții că școala este singura bază pentru viitorul copiilor, în vremuri atât de tragice.

Un lucru este sigur: școlile se vor deschide luni

De aceea, și în acest an, bântuit de pandemie, mi se pare normal ca părinții să nu se lase speriați nici de burtiere, nici de comentatorii „Antenelor”, nici de avertismentul PSD și nici de altceva. Luni, 14 septembrie, vor trimite copiii la școală. În opinia mea, Guvernul trebuie apreciat pentru eforturile depuse, inclusiv „ministra Învățământului” , cea încolțită de liderul PSD.

Este criticabilă doamna Monica Anisie din multe puncte de vedere, dar a-i reproșa că n-ar fi răspuns unor întrebări delicate pe timp de pandemie, înseamnă a-i căuta nod în papură.  În acest weekend, ministrul (nu „ministra” – aviz amatorilor!) a controlat personal pregătirile în școli, a vizitat câteva zeci de asemenea instituții, s-a implicat atât cât a putut. Unde sunt în acest timp criticii domniei sale? Unde este Ciolacu? Unde sunt Tăriceanu, Cazanciuc, Firea? Ceilalți din vărful noii piramide a PSD unde sunt?

Cum unde? Acăsică, bineînțeles, în weekend. Sunt absenți de pe scena politică în ajunul celui mai așteptat eveniment al momentului – deschiderea școlilor. Așteaptă să vadă ziua de luni și să le judece aspru faptele de pe poziția lor așezată pe tușă, ca să declanșeze un nou atac.

Se miră întregul staff PSD de ce scade partidul în sondaje. Scade, pentru că electoratul este necruțător cu cei care critică totul de-a valma, dar nu pun umărul să ajute cu ceva, ci doar arată mereu cu degetul la alții. 

Corabia ia apă

Să nu spună cineva că acesta-i rolul Opoziției, să critice și nimic altceva. Ciudata noastră opoziție este majoritară în teritoriu, cei mai mulți primari sunt ai PSD, ei pregătesc școlile în teren, pe ei i-ar putea ajuta PSD, dacă ar dori să ajute cu ceva la începerea anului școlar.

Nu este numai un principiu, este și o datorie. Sub oblăduirea de decenii a PSD, sute de școli încă mai funcționează în localuri improprii, fără apă curentă și fără canalizare, dar cu obligația ca elevii să se spele pe mâini când ajung la școlă sau când pleacă de acolo, cât timp durează pandemia. Nu știe nici Mafalda cum anume.

Doamna ministru Anisie este prezentă în școli, dar în primării, lângă primarii majoritari pesediști sau aldiști, lângă consiliile de administrație, și ele majoritar pesediste, se află cineva de-al lor, ca să pună umărul la deschiderea școlilor și altfel decât numai observaționând-o pe „ministra Învățământului”?  Este pe acolo Ciolacu? Este Cazanciuc? Stănescu, Grindeanu sunt alții?

Sau șefii i-au lăsat de izbeliște pe propriii lor primari, nesfătuiți în niciun fel de partidul lor? Nu de alta, dar oricum bântuie un dor  de ducă fără precendent în rândul primarilor PSD – problemă, la care nu mă voi referi în cele de față, chiar dacă amintește de incomodul proverb despre  șoarecii care fug, când corabia ia apă.