Săptămâna trecută, Pravda publica un articol care, cu totul neașteptat pentru un ziar aservit Kremlinului, își permitea să deplângă nereușitele campaniei militare din Ucraina.
Amintind de optimismul cu care opinia publică rusă afla în februarie că se demarează o Operațiune Militară Specială în Ucraina – spețoperația – articolul rezumă astfel așteptările poporului rus de la această campanie: o victorie rapidă asupra regimului „nazist” din Ucraina.
Totodată, însă, autorul amintește că populația Rusiei a fost îndoctrinată cu ideea de invincibilitate a puternicei armate ruse, cea mai avansată forță militară din lume, dotată cu armament capabil să distrugă totul. Desigur, pe acest mit au contat respectivele așteptări ale poporului.
A urmat o dezamăgire cruntă. Articolul consemnează textual și foarte corect că: „Spețoperația s-a transformat dintr-un blitzkrieg victorios într-o sângeroasă mașină de tocat carne, cu efect prelungit și cu un final nedefinit. Viteaza noastră armată și viteaza noastră marină au început să sufere înfrângere după înfrângere”.
Autorul nu evită să puncteze momentele principalelor eșecuri militare, care au șocat opinia publică, pregătită să asiste la „denazificarea” rapidă și nu la devastarea cu sălbătăcie a statului vecin:
• Scufundarea crucișătorului „Moskva”.
• Abandonarea punctului strategic „Zmeiny Ostrov” (Insula Șerpilor)
• Distrugerea inutilă a fortificațiilor ucrainene din zona Donețk
• Retragerea armatelor ruse de lângă Kiev
• Retragerea rapidă din regiunea Harkov
• Avarierea podului din Crimeea
• Atacul masiv cu drone asupra Sevastopolului
• Pierderea a zeci de mii de oameni
Aș nota că este pentru prima oară când o informație din presa rusă oficială se referă la ordinul zecilor de mii, atunci când vorbește despre pierderile umane din armată. Până recent, numai informații provenite din Occident făceau asemenea evaluare.
Și, tot premieră în presa aservită, articolul își permite să se întrebe cât se poate de pertinent: cum de s-au putut întâmpla toate acestea? Oare de ce?
Răspunzând la propriile întrebări (retorice) autorul îndrăznește să pună punctul pe i: „Probabil că acțiunile conducerii noastre politico-militare în programarea și în punerea în operă a „spețoperației” nu s-au bazat (și nu se bazează nici astăzi) pe o analiză obiectivă a realităților, ci numai pe mituri și pe prejudecăți”.
„Miturile și prejudecățile împiedică factorii decidenți ai țării să vadă adevărul și să înfrunte situațiile” – notează articolul, punctând:
- Primul mit: rușii și ucrainenii sunt un singur popor
Autorul articolului – un ucrainean născut la Odesa – contestă ferm asemenea abordare. El susține, argumentat în opinia mea, că ucrainenii au propria lor cultură și propria lor limbă, înrudită dar diferită de cea rusă. Citez, în traducere proprie: „Trista realitate pentru noi este că ucrainenii nu-i tratează pe ruși mai bine decât polonezii, cehii sau cei din țările baltice. O bună parte din locuitorii Ucrainei (poate jumătate) se consideră ruși. Dar tocmai faptul că ei se consideră ruși îi face distincți de cei care se consideră și sunt ucraineni!”.
- Al doilea mit: Ucraina este un fel de quasi-stat sortit dezintegrării și dispariției
Poate că actuala discuție nici n-ar fi avut loc, dacă, în 1991, Rusia n-ar fi ratat ocazia să pretindă Crimeea și Donbasul, atribuite Ucrainei de bolșevici într-un moment politic favorabil. Astăzi, însă, într-un alt climat politic, acțiunile militare și-au permis (observă autorul) să extrapoleze pretențiile, încercând să anexeze Rusiei nu numai Crimeea și Donbas, ci și regiunile Harkov, Nicolaiev și Odesa.
Cu toate rezervele privind aceste pretenții în contextul actualului război, autorul opinează că Ucraina nu poate avea vreo problemă ca să rămână suverană pe restul teritoriului, ca parte a civilizației occidentale.
- Al treilea mit: vorbim prea mult despre o „armată de neînvins”, „indestructibilă și legendară”
Căci, spune autorul, haideți să privim puțin adevărul în față: în secolul XX, Rusia a pierdut cele mai multe dintre războaiele în care s-a angajat:
• Războiul cu Japonia
• Primul Război Mondial
• Războiul sovieto-polonez (1919-1921)
• Războiul din Afganistan
• Războiul rece
• Primul război din Cecenia
Este drept că Armata Roșie și-a adjudecat victorii de proporții în cel de al Doilea Răsboi Mondial și în Războiul cu Finlanda, dar prețul acestor victorii a fost plătit cu pierderi uriașe.
Fără să intre în prea multe detalii, autorul mai amintește că, în prima parte a celui de Al Doilea Război Mondial, germanii au fost tot timpul în avantaj tehnologic față de Armata Roșie, iar situația se repetă astăzi, când armata rusă folosește mult armament de proveniență sovietică și cotat la mare distanță sub nivelul tehnologic al dotărilor obținute de Ucraina din partea Occidentului Colectiv.
În plus, autorul recunoaște că „Forțele Armate ale Ucrainei nu sunt deloc inferioare forțelor noastre, ca pregătire, ca motivație și în ce privește moralul personalului. Iar, în ce privește conducerea operațional-tactică ucraineană, aceasta este chiar superioară…”.
- Al patrulea mit: Conceptul sovietic cu privire la un Occident „putred și aflat în descompunere” continuă și astăzi
Mitul sună frumos, dar realitatea este alta. Occidentul este încă foarte puternic, dispune de resurse economice, umane și militare uriașe și nu are de gând să cedeze nimănui poziționarea sa în ierarhia puterilor lumii.
Autorul concluzionează că „Rusia trebuie să se pregătească pentru o luptă lungă și intensă cu un adversar care nu este dornic să încheie vreun acord, privind împărțirea sferelor de influență. El pretinde dominație, visând poate la uriașele resurse ale Siberiei, pe care ar dori să le preia”.
În plus, „Occidentul rămâne interesat să profite la maximum de actualul conflict ruso-ucrainean”, iar rușii nu trebuie să-și facă iluzii, gândind că SUA și aliații lor n-ar fi în stare să impulsioneze producția militară la scară largă, să finanțeze războiul și chiar să recruteze mercenari pentru Ucraina.
- Al cincilea mit: Există conceptul că în Rusia din perioada post-sovietică s-ar fi edificat un sistem socio-economic eficient și capabil să apere constant valorile morale și tradiționale
Dar, spune cu mare regret autorul, știe mai toată lumea că, în Rusia, s-a instaurat un capitalism birocratico-oligarhic, monstruos de ineficient, unde echitatea socială este sfidată. Sunt departe de a se impune pretinsele valori morale și tradiționale ale Rusiei.
Autorul consideră că, în condițiile când s-ar înlătura cele cinci mituri și s-ar evalua corect actuala situație, cu conștientizarea deplină a realității emergente, se pot trage următoarele concluzii pentru Rusia:
- Este puțin probabil ca ucrainenii să se mai poată întoarce în sânul „lumii rusești”.
Inerent, ei se vor alătura popoarelor rusofobe, ceea ce îi va îndepărta și mai mult de societatea rusă. - Ucraina nu poate fi desființată ca stat. Ea va supraviețui, devenind un vecin foarte neplăcut și chiar agresiv al Federației Ruse.
- În contextul actualului război, o victorie a Rusiei este posibilă doar dacă o parte semnificativă a economiei s-ar pune numai în slujba războiului, iar efectivele militare active ar crește la un milion.
- Occidentul nu pare să precupețească nimic, ca să slăbească Rusia la maximum, furnizând Ucrainei arme tot mai sofisticate, subvenționând-o financiar și exercitând presiuni politico-economice asupra țării. Este în avantajul ei să nu cedeze.
- Rusia are nevoie de o ideologie precisă, iar sistemul său socio-economic de schimbări radicale. Dar totodată ar fi o greșeală gravă ca opțiunea rusă de dezvoltare să se bazeze pe modele preluate din Occident.
În optica autorului, este foarte important astăzi ca poporul să cunoască adevărul obiectiv, oricât ar fi acesta de amar, iar autoritățile să nu-l mai hrănească deloc cu mituri și prejudecăți care amintesc de legendele jingoiste.
Deși autorul își exprimă dezacordul față de politica Federației Ruse în problemele delicate are războiului cu Ucraina, articolul nu încearcă să se constituie, cumva, într-un fel de revoltă la adresa factorilor de decizie, ci pur și simplu să prezinte un pachet de recomandări binevoitoare, pentru îndreptarea unei dezastruoase stări de fapt.
Nu pot decât să admir, în încheiere, prudența cu care notează publicația și punctul său de vedere, în finalul articolului: „Este posibil ca opinia redacției să nu fie în consens cu cea a autorului”.