În criza energetică România stă pe termen mediu și lung mult mai bine ca Ungaria. Ungaria, deși are acum acces la gaz rusesc ieftin, se află în situația de a căuta soluții alternative la gazul rus, ca toată lumea de altfel.
Dacă Putin va opri livrările de gaz către Europa, va continua să alimenteze Serbia prin conducta care traversează Bulgaria și prin urmare Ungaria ar avea acces la gaz. Dar dacă Europa va rămâne fără gaz, nici Ungaria nu se va simți bine. Deocamdată UE a acceptat poziția Ungariei în ce privește petrolul rusesc pentru că nu este vorba de vreo cantitate importantă și Putin nu câștigă foarte mult din acest negoț. Dar dacă Germania a declarat că va renunța anul acesta la gazul rusesc se va uita cu ochi ne-binevoitori la Viktor Orban, dacă acesta va mai boicota mult embargoul.
Deci Ungaria va fi nevoită să caute resurse alternative pentru a-și securiza economia. Că ele vor veni din Kazahstan sau din terminalul de gaz lichefiat din Grecia, totuna, pentru Ungaria este important ca să se asigure că prin BRUA poate primi gazul de care are nevoie. Deci pentru Ungaria este foarte important ca interconectorul dintre cele două țări să-și mărească fluxul de gaz la capacitatea de care ea are nevoie.
Asta înseamnă că Ungaria are nevoie de România pentru a putea să-și asigure securitatea energetică. Ce oferă în schimbul bunăvoinței României? În linii mari, liniște socială în Transilvania.
Proiectul BRUA s-a oprit la granița cu Ungaria din cauza părții maghiare care n-a mai dorit să se interconecteze și cu Austria și mai mult decât atât a vrut să înmagazineze gazele din Marea Neagră ca să le negustorească cum crede mai apoi. Cu alte cuvinte a vrut ce nu i se cuvenea, a vrut să păcălească România și Austria.
Ca atare, corect ar fi fost ca România să spună da, vom crește capacitatea interconectorului dacă proiectul BRUA va continua așa cum s-a stabilit anterior de către UE și părțile implicate în proiect. Dar România nu s-a gândit la șantaj economic și știe bine că pe viitor UE va obliga Ungaria să ducă proiectul la capăt. Iar România, prin vocea ministrului său de Externe, a spus da.
Ce a primit în schimb? Promisiuni, nimic mai mult, nimic concret.
Vizitele lui Viktor Orban în maghiarime nu vor mai fi însoțite de tam-tam-ul naționalist de care am avut parte până acum. Frumos, dar...
Ultimul scandal pe această temă a fost vizita „privată” a președintei decorative a Ungariei, care nu a avut decența de a se comporta ca un președinte de stat aflat pe teritoriul altui stat, ci ca o membră a unui partid naționalist și revanșard, având grijă mai mult de umorile iscate de mult hulitul tratat de la Trianon decât de uzanțele diplomatice.
Ce garanții avem că Viktor Orban, cel ce întreține această marotă în sânul comunității maghiare de la noi, se va cuminți? Niciuna. Vizitele sale sunt în sine niște provocări și oricât de decent va fi Viktor Orban comportamental și în declarații, toată lumea, și a lor și a noastră va ști de ce s-a dus acolo.
Nu avem nicio garanție că investițiile făcute pentru comunitatea maghiară vor fi pe viitor corecte și nu vor urmări crearea unei pături maghiare de antreprenori care să conducă economic Transilvania.
Aceste investiții fac parte din războiul hibrid dus de Viktor Orban împotriva statelor care au comunități maghiare. Dacă era bine intenționat, premierul ungar nu făcea ce a făcut. Iar ministrul de Externe de la Budapesta face aceste promisiuni știind că criza energetică va duce la scăderea sau poate la oprirea temporară a acestor investiții. Deci avem parte de o promisiune care este o mică înșelătorie: dacă tot nu mai putem investi ca înainte, să promitem că nu o vom face ca să-i liniștim pe români.
Promisiunea că Ungaria va susține integrarea României în spațiul Schengen este o chestiune din care Ungaria va câștiga pentru că nu va mai fi nevoită să asigure securitatea granițelor ca acum, aceasta fiind pe viitor treaba României. Deci Ungaria ne va susține pentru a-și reduce cheltuielile.
Ungaria susține că va înceta să se opună primirii României în OECD, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică. Dar de ce s-a opus până acum? Motivele opoziției nu au fost reale, ci au ținut de aceeași politică revanșardă care a dus la toate celelalte acțiuni provocatoare de până acum.
Iar bomboana de pe tort este promisiunea că-l vor susține pe Iohannis la șefia NATO. Nu știam că Viktor Orban are o așa de mare trecere la Washington DC și este așa de bine văzut de președintele Biden, mai ales pentru atitudinea sa pro Putin și pentru faptul că s-a sfiit să condamne războiul din Ucraina.
Speriată că pierde banii UE pentru că nu îndeplinește standardele statului de drept cerute de UE, Ungaria se ,,cumințește”, promițând reforme ca să acceseze banii europeni cu scopul de a își reduce dependența de gazul și petrolul rusesc. Viktor Orban a simțit că a întins cam mult coarda în relația cu UE și a devenit brusc maleabil și predispus la ,,concesii”. Și tot brusc Ungaria a devenit prietenoasă cu România pentru că doar prin intermediul ei și-ar putea asigura la o adică o rută alternativă pentru gaz sau ar putea avea acces la gazele din Marea Neagră.
A promite e nobil, dar a te ține de cuvânt... Am impresia că suntem tot în mijlocul unui război hibrid prin care se urmărește obținerea unor avantaje prin îmbrobodirea adversarului.
Pentru creșterea gradului de interconectivitate vom plăti noi, din banii noștri și vom mai fi și bucuroși pentru că vecinii noștri au devenit brusc sociabili.
Dar oare nu ar trebui să așteptăm să se termine criza ca să vedem dacă atitudinea prietenoasă se menține sau vecinii noștri vor reveni la obiceiurile președintei sale decorative? Pentru că o relație de încredere se construiește nu cu promisiuni, ci cu fapte. Iar prima faptă ar fi ca domnul Viktor Orban, chiar dacă nu va cere scuze pentru purtarea anterioară a domniei sale, să sară peste vizita de anul acesta de la Tușnad. Am cere prea mult?
În contrapartidă, noi vom crește capacitatea interconectorului de la graniță cu 10%, asta așa, ca să ne asigurăm că în Transilvania va fi liniște. Iar dacă UDMR va accepta să alegem primarii în două tururi, vom mai mări capacitatea cu încă 10% și tot așa pentru reforma administrativ teritorială, pentru aducerea aparatului administrativ de la dimensiunea sa monstruoasă la una normală și pentru altele asemenea.
Pentru că darul unui UDMR care chiar lucrează pentru România, nu numai pentru Ținutul Secuiesc sau pentru Budapesta, ar fi, cum se spune în filme, începutul unei frumoase prietenii...