În urmă cu 11 de ani, în finală Ponta – Iohannis am dat ultimul meu vot strict pentru răul mai mic. Am înțeles rapid două lucruri. Că răul mai mic devine mereu răul cel mare și că toate semnele sunt acolo de la început, totul e să fii atent la ele și să nu te minți singur.
De atunci eu nu votez până când nu pot pune ștampila pe un bine cât de mic, în sine, nu prin comparație cu un rău mare. Nu perfecțiune, ci un bine. Ce înseamnă un bine? O premisă, de calitate intelectuală, competență și caracter pentru un mandat în interes public, de bună credință și, la fel de important, predictibilitate, un candidat care să fie, cu bune cu rele, așa cum îl vedem, asumat și real.
Pentru 4 mai nu am identificat acest bine.
George Simion
Extremismul, sectarismul georgist, antieuropenismul agresiv, rasismul, primitivismul și homofobia îmi repugnă. Sunt o liberală convinsă. Dar mai e ceva, George Simion este un impostor.
Băiat de sistem, crescut de sistem, antrenat de sistem până la o remarcabilă performanță, Simion nu este nici pe de parte antisistem. Nu cred că a lucrat pentru serviciile ruse, dar am mari, mari suspiciuni, nu neapărat fără baza, că este omul unui/unor servicii românești care l-au pregătit inițial pentru acțiuni de hărțuire politică a regimurilor rusofile din R. Moldova.
Crin Antonescu
Nu este impostor, este asumat, dar ceea ce văd și este predictibil nu intra în accepțiunea mea de bine. Nu pentru suspendarea în sine a președintelui din 2012, acela este un demers constituțional. Ci prin modul inacceptabil, nelegal, neconstituțional prin care a fost pusă în practică.
Nu pentru că acum 26 de ani a semnat ceva, ci pentru că acum este asociat cu personaje extrem de sulfuroase, precum șeful său de campanie, baronul de Ilfov Thuma Hubert, prietenul și partenerul de scandal „azilele groazei" al lui Florentin Pandele, sau managerul său campanie, Mircea Roșca, trimis în judecată de DNA și scăpat de prescripție, un antieuropean mistic convins.
Nu pentru că acum i-a spus unei jurnaliste că e tânără și frumoasă, ci pentru că în 2011 o califica pe Ramona Avramescu, gazda dezbaterii de marți la TVR și o impecabilă profesionistă, drept servitoare. Iar despre Adriana Săftoiu, Crin Antonescu spunea că este „o femeie pedistă care scoate țipete ascuțite".
Nu pentru că greșește, ci pentru că nu l-am auzit vreodată recunoscând o eroare și scuzându-se pentru ea.
Nicușor Dan
Este un impostor moral. Semnele sunt toate aici. Misecuvinisumul șiret al celui care pretinde și manevrează pentru a i se face pârtie să candideze singur, și la primărie în 2020, și acum la prezidențiale. Trădarea, a Elenei Lasconi, acum, a USR în 2020 la parlamentare. Aroganța celui care îi disprețuiește pe „candidații ăștia” chiar și atunci când cere râzând scuze electoratului acestora, iar a doua zi reia aceeași teză pentru care se scuzase. Ghinion, palton pe capotă?
Duplicitatea celui care umblă cu stiva de hotărâri judecătorești după el, dar refuză să execute două hotărâri definitive executorii succesive, din 2023 și 2024, până când este atacat în campania din 2025. Sau a celui care se declară creștin ortodox practicant, dar nu simte vreme de 20 de ani nevoia de primi binecuvântarea sfintei cununii. Ambele ipoteze sunt perfect legitime, dar se exclud reciproc.
Oportunismul celui care acuză relele partidele politice tradiționale după ce a zgâriat la ușa lor pentru a fi susținut candidat la prezidențiale. Nu mă îndoiesc că după alegeri, că vă fi președinte sau primar în continuare, partidele vor redeveni foarte bune. Ipocrizia celui care clamează transparența, dar refuză să facă public numele principalilor săi trei finanțatori.
Lipsa temerii că toate acestea se văd și îl pot costa arată că Nicușor Dan mizează pe faptul că susținătorii săi abandonează orice spirit critic și orice exigență când adulează. Așa cum au făcut pe rând și cu Iohannis, și cu Lasconi, eviscerând emițătorul oricărui argument împotrivă acestora.
Elena Lasconi
Este cea mai asumată, cu bune și rele, în cazul domniei sale „what you see is what you get” în cel mai mare procent. Ceea ce o desparte de un bine este temperamentul pe care nu și-l poate controla chiar și atunci când este autodistructivă, populismul extrem și, în ciuda certelor progrese față de anul trecut, o precaritate a înțelegerii mecanismelor care, combinată cu un pronunțat voluntarism, poate provoca daune majore.
Victor Ponta
Susține că nu este extremist, că nu este izolaționist și poate că nu e. Dar ce este? Ce, cine este Victor Ponta? Capacitatea domniei sale de a se dezice de oricine, oricând, chiar de sine și de propriile declarații cu o viteză și o lipsă de scrupule amețitoare, îl fac probabil cel mai mare impostor din această campanie. Pentru că nici nu pare a avea o identitate anume, o convingere anume și, de aici, o impredictibilitate maximă și înfricoșătoare.
Pe ceilalți candidați nu îi desconsider, 24 noiembrie ne-a arătat ce mare greșeală este să crezi că radarul prinde totul. Uneori ratează și un portavion. Dar îi consider aventurieri, fără forță politică, fără echipe, exotici pe care nu am cum să îi creditez.
Așa arată pentru mine harta pentru duminică. Sper să nu fiu criticată prea aspru că las țara de izbeliște tocmai de cei care anunță de pe acum că nu vor vota în turul al doilea împotriva extremismului, dacă nu va intra în finală candidatul pe care îl susțin ei cu ardoare. Pentru unică măsură, nu de alta.
Există un singur motiv care mă poate totuși împinge până la urma la vot: teama de extremism și de impostura extremă. Dar în acest caz, votul meu va fi rezultatul singurului calcul care contează: cine are șansele cele mai mari să învingă în finală cele două pericole.