Până să ajungem să consumăm cele 33 de miliarde de euro încă netipărite, tocmai am pierdut 4 miliarde de euro

Petrișor Gabriel Peiu este doctor al Universității Politehnica din București (1996), a fost consilier al premierului Radu Vasile (1998-1999) și al premierului Adrian Nastase (2001-2002), subsecretar de stat pentru politici economice (2002-2003) și vicepreședinte al Agentiei pentru Investiții Străine (2003-2004). Este coordonator al Departamentului de Analize Economice al Fundației Universitare a Mării Negre (FUMN).

România va pierde, de la anul, 4 miliarde de euro și nimeni nu zice nimic. Nici Puterea, nici Opoziția. Nici comisarul european pentru Transporturi Adina Vălean, nici cei 33 de europarlamentari care ne reprezintă la Strasbourg și Bruxelles.

Nu a zis nimic nici fostul guvern sau fostul comisar Corina Crețu. Piața liberă este și ea distrusă de bariere artificiale. Marii vânzători de iluzii de la Putere și din Opoziție au ascuns subiectul de propriii lor votanți.

Totul pentru a proteja aparențele unei Uniuni Europene generoasă și solidară. De fapt, pentru a proteja somnul de frumusețe a 33 de europarlamentari, plus un comisar european, plus un guvern și un președinte.

Am ajuns, astăzi, la un moment în care România trebuie să alegă între iluziile vândute de politicieni cu discursuri demagogice și realitatea luptei pentru interesul național.

Astăzi avem de ales între comoditatea de a  asculta povești despre miliarde care, deși nu sunt tipărite, ni se promit în mod populist și curajul de a ne lupta pentru drepturile noastre, pentru economia noastră și pentru păstrarea unei piețe libere în Uniunea Europeană.

Una dintre bolile cele mai cumplite de care suferă economia României este deficitul comercial, faptul că importăm mult mai mult decât producem. Mai precis, anul trecut am cheltuit pe importuri de bunuri cu 17 miliarde de euro mai mult decât am încasat pe bunurile exportate.

Și ca și cum asta nu ar fi fost de ajuns, statul nostru a mai consumat și el încă aproape 10 miliarde de euro în plus față de cât a apucat să strângă. Și, cu toate acestea, noi am continuat să trăim, am continuat să consumăm, politicienii au continuat să prospere, pensiile speciale și achizițiile cu dedicație au continuat să curgă „fără număr” și economia a continuat să crească.

Cum a fost posibil un asemenea miracol? Simplu: investitorii străini au continuat și ei să aducă bani în țară, românii plecați la muncă în străinătate au continuat și ei să trimită bani în țară, bancherii au continuat să împrumute Guvernul (chiar dacă foarte scump).

Dar, mai important decât toate, exportatorii români de servicii au reușit să aducă în țară cu 8,5 miliarde de euro mai mult decât au cheltuit importatorii de servicii.

Un adevăr spus de prea puține ori este acela că supraviețuirea economiei noastre se datorează, în primul rând, celor care exportă servicii. Aceștia reușesc să compenseze și risipa făcută de guvernanți și consumul excesiv de mărfuri străine al românilor. Cine sunt deci salvatorii noștri?

Sursa: Ziarul Financiar

Din excedentul total al comerțului extern cu servicii, în valoare de 8,55 miliarde de euro, mai mult de jumătate se datorează transportatorilor (4,34 miliarde de euro). Și încă o treime vine din excedentul vânzărilor de IT și comunicații (3 miliarde de euro).

Se putea mai bine, dar și la servicii avem o sursă majoră de deficit și aceea este turismul, acolo pierdem anual peste 2 miliarde de euro reprezentând vacanțele pe care românii și le petrec în Bulgaria, Grecia sau Turcia, neavând bani de Mamaia sau Poiana Brașov.

Banii pe care îi aduc transportatorii în România

Recapitulând: fiecare al patrulea leu pierdut din comerțul de bunuri se întoarce din comerțul cu servicii de transport și fiecare 4 lei din 10, cheltuiți de Guvern peste propriile venituri, se întorc din excedentul comerțului cu servicii de transport.

Transportatorii ne aduc în țară mai mulți bani decât investitorii străini și peste 40% din datoriile pe care le creează Guvernul într-un an.

Categoria cea mai puțin vizitată de politicieni în campaniile electorale, șoferii de camioane, sunt cei care contribuie cel mai mult la sănătatea financiară a națiunii noastre. Spre comparație, cel mai mare exportator al României, industria auto (cu exporturi de  32,5 mld. euro), are și  importuri de 32 de miliarde de euro.

Soldul pozitiv, prin urmare, pentru cea mai galonată ramură a comerţului exterior de bunuri a fost, anul trecut, de doar 500 mil. euro, de aproape 9 ori mai puțin decât aduc serviciile de transport!!!

Nu există, așadar, ramură economică mai importantă pentru echilibrul economiei și monedei noastre decât transporturile, nu există contributor net mai mare la veniturile națiunii noastre.

Și, cu toate astea, oamenii care realizează această performanță nu au parte de nicio laudă, de nicio recunoaștere publică. Nu primesc pensii speciale, nici nu se fac reportaje TV despre ei.

Ei bine, politicienii români au reușit performanța de a-și îngropa cea mai importantă sursă de finanțare a deficitului de cont curent în tăcere, fără a avea măcar demnitatea de a se lupta pentru conaționalii lor, care echilibrează un cont curent găurit de o administrație suprapopulată.

Pe 8 iunie 2020, europarlamentarii din Comisia pentru Transport și Turism a Parlamentului European (TRAN) au adoptat un pachet normativ, intitulat pompos Pachetul de mobilitate nr.1, care va înjumătăți veniturile transportatorilor români.

România va pierde, așadar, 4 miliarde de euro și nimeni nu zice nimic. Nici puterea, nici opoziția. Nici comisarul european pentru Transporturi Adina Vălean, nici cei 33 de europarlamentari care ne reprezintă la Strasbourg și Bruxelles.

Ce conține Pachetul de Mobilitate nr.1

Dar hai să vedem cum vor eurocrații să distrugă „partenerii” noștri una  dintre ultimele surse de venituri ale românilor. Un grup de opt state din UE  (Austria, Belgia, Danemarca, Franța, Germania, Italia, Luxemburg și Suedia), la care se adaugă Norvegia, au format o așa-numită „Alianță Auto Europeană” (European Road Alliance), constituită împotriva pieței libere a transportului rutier.

Având în compunere statele vestice cele mai mari (Germania, Franța și Italia), această alianță și-a impus, prin presiuni politice „Pachetul de Mobilitate nr.1”, care este, de fapt, un set de îngrădiri majore ale liberei circulații de bunuri și de persoane pe piața europeană.

Ce conține, de fapt, acest pachet și de ce va ucide firmele românești de transport internațional? În primul rând, instituie obligația de întoarcere acasă a camioanelor la fiecare 8 săptămâni.

Această obligație nu creează nicio problemă pentru un camion înmatriculat în Germania sau Austria, aflate geografic în centrul Europei, dar pentru un camion din România duce la o medie de 6 zile pierdute la fiecare 8 săptămâni, ceea ce se traduce în pierderi de cifră de afaceri de 10-14%.

Revenirea în România la fiecare 8 săptămâni ar însemna 1.000 de camioane în plus zilnic pe drumurile europene și la frontiere, fără nicio justificare economică.

Și iată că franco-germanii au uitat învățăturile ecologice ale Gretei, atunci când interesele lor meschine o cer: această măsură va conduce la creșterea cu 1.160 de tone de emisii de CO2 / zi sau 418.000 tone / an.

Cum zicea Frau că se cheamă planul ăla minunat de reducere a poluării, Green Deal? Hai să fim serioși: Green Deal e doar un plan de ucidere a industriei miniere din România și Polonia, nu se aplică și la transporturi…

Urmează impunerea întoarcerii obligatorii a șoferilor la fiecare 3 sau 4 săptămâni și a interdicției de efectuare a repausului săptămânal normal în cabină, obligații care vor intra in vigoare imediat după publicarea pachetului normativ.

Mai contează, oare, că obligația impusă companiilor de a organiza întoarcerea șoferilor lor într-un anumit loc contrazice (cel puțin) libertățile fundamentale ale UE, potrivit cărora șoferul va fi liber să aleagă destinația / locația pentru perioada sa de repaus?

Peste 60.000 de șoferi vor trebui să se întoarcă acasă la fiecare 3 sau 4 săptămâni, fapt  ce va necesita creșterea capacității de transport și conform estimărilor ar însemna până la 400 de noi zboruri cu avionul sau 1.200 de autocare sau o alternativă între aceste 2 moduri de transport în vederea transportării între 2.000 – 3.000 șoferi zilnic.

Să vă mai aduc aminte de Green Deal-ul Ursulei von der Leyen? Și, totuși, care este legătura dintre întoarcerea obligatorie acasă a camionului la 8 săptămâni, condițiile sociale și protecția mediului?

Stimați politicieni români, poate nu vreți să știți, dar piața europeană nu este nicidecum o piață liberă, iar naționalismul economic există din plin în vestul continentului: astăzi, pentru aceeași operațiune de transport în vestul UE, transportatorii din Est sunt plătiți sub 1 euro pe km, în timp ce transportatorii vestici primesc 1,5 euro pe km, i.e. mai mult cu 50%.

Cum e piața aia liberă, cu competiție deschisă?

Suntem și noi competitivi la ceva

Oameni buni, transporturile reprezintă o ramură extrem de importantă pentru economia noastră, pe nedrept ignorată și minimalizată: avem a opta cea mai numeroasă forță de muncă în domeniu la nivel european:

Sursa: Statista

Avem al cincilea cel mai mare volum de marfă transportată internațional (2018) din UE:

Sursa: Eurostat

Suntem pe locul 4 în UE la cantitatea transportată pe distanțe lungi (peste 2.000 km), pe locul 3 la cantitatea transportată pe distanța de 1000-2000 km, tot pe locul 3 la la cantitatea transportată pe distanța de 500-1000 km.

Sursa: Eurostat

Adică suntem și noi competitivi la ceva: la transporturi de marfă pe distanțe lungi. Și tocmai acea ramură va fi „reformată” de către greii de la Strasbourg/Bruxelles în defavoarea României. Și politicienii noștri nu zic nimic, tac mâlc sau mai emit sfaturi pe la simpozioane: cică să meargă România  la Curtea de Justiție UE.

Păi bine, măi, fraților, voi de ce mai sunteți aleși: să vă faceți că dați sfaturi? Păi nu vă place să vă lăudați voi că sunteți favoriții Germaniei?

Hai să mai punem și alte întrebări. În primul rând: vreau să înțeleg cum se face că prietenia germano-română funcționează doar când este în dezavantajul nostru, când trebuie protejate de efectul legilor de urbanism și de bun simț supermarketurile germane, de exemplu?

Dar noi când primim și ceva la schimb? De ce Berlinul ne atacă cel mai important export de servicii și Bucureștiul tace? Noi mai avem parlament, guvern sau președinte?

În al doilea rând: cum se face că sărmanii culegători de sparanghel sau căpșuni români sunt bineveniți și chiar doriți pe ogoarele sau în abatoarele nemțești sau italienești, dar șoferii noștri de TIR sunt alungați cu pietre de pe șoselele lor?

În al treilea rând: cum se traduce pentru românul de rând gudurarea europarlamentarilor români din PPE pe lângă echipa lui Manfred Weber? De ce nu intervine Manfred Weber, cu zâmbetul său bavarez, pentru păstrarea unei piețe de transport libere în Uniunea Europeană?

În al patrulea rând: cum se face că, de câte ori vine vorba de cheltuirea unor bani europeni, Austria este împotriva României, dar noi am cedat petrolul, gazele și pădurea unor companii austriece?

În general, mă tot frământă un lucru: ce semnificație au discursurile pro-europene ale politicienilor noștri?

Că trebuie să acceptăm firimiturile de la masa celor bogați? Suntem sau nu parteneri cu drepturi egale în Uniunea Europeană?

Care este beneficiul pe care românii îl au de pe urma atitudinii sicofante ale principalelor partide românești în problemele europene? De ce trebuie să acceptăm demolarea industriei noastre energetice și blocarea autostrăzilor pentru protejarea unor specii comune de gândaci, dacă ei nu ne acceptă camioanele noastre pe drumurile lor?

Citește și Pensiile speciale ne-au costat 4,1 miliarde de lei în 5 luni. Am calculat câte măști, mănuși și tablete se puteau cumpăra în pandemie