Până când se va mai împuți peștele nostru tot de la cap?

Victor Pițigoi
Senior Editor
“A fura idei de la cineva este plagiat. A le fura de la mai mulți este cercetare” (Murphy)

Asta e, suntem mereu în coadă.  Ultimii la autostrăzi, la investiții, la educație, la venituri per capita, la nivel de trai și la multe altele, numărate pe cap de locuitor. 

Suntem în frunte doar la abandonul școlar, la sărăcie, la accidentele de circulație, la analfabeții funcționali și la lucrările de doctorat plagiate.

2021 vine cu discounturi de până la 50% la principalele categorii de produse și servicii de care afacerea ta are nevoie. Obține oferta AICI!

Hai, că-i comic, avem cele mai multe doctorate de pe continent, iar partidul majoritar nu-și găsește de ani buni o personalitate înțeleaptă și bine școlită să-i fie de lider.

O statistică, publicată vineri în presă, arată că, așa săraci cum suntem,  noi românii cheltuim totuși pe alcool și tutun mai mult decât pe multe alte cerințe de primă necesitate și anume cele la care suntem de obicei codași.

De ce? N-aș spune că viciile sunt ereditare, ci mai curând că așa am fost învățați.  Căci este mult mai ușor să înveți văzând exemplul pozitiv al altora, decât să te dezveți, constrâns cu reguli sau legi și amenințat cu amenzi.  Amenda ar trebui să fie ultima încercare, acolo unde educația n-a reușit.

Iar statul nostru, societatea, cei printre care trăim s-au zbătut să ne interzică ceea ce este rău, dar au făcut prea puțin ca să ne arate ce este bun, prin exemplul demn de urmat al oamenilor de vază, cei așezați în vârful piramidei sociale.

Să nu faci ce face popa, sa faci ce zice popa

Îmi cer scuze pentru terminologia din zicală, dar n-am putut-o ocoli, fiind foarte potrivită și mai actuală ca oricând.

Recunosc că, decât să apelez la zicala populară, ar fi fost mai elegant să citez cuvintele scriitorului francez Pierre Corneille (sec. XVII): „Exemplul impresionează mai mult decât amenințarea”.  Dar mi-e teamă că n-ar fi înțeles-o tocmai cei vizați.

În fond, este același lucru, la fel de înțelept, dar altfel spus. 

Căci degeaba interzice legea fumatul în instituții, dacă însuși prim-ministrul țării și l-a permis  la sediul său. Faptul că domnul Orban a plătit amenda din proprie inițiativă este desigur reparatoriu, apreciat, dar nu convingător pentru cel căruia demnitarul trebuie să-i ofere mereu exemplul său personal.

Până la urmă, văzând felul cum și-a rezolvat problema domnul Orban, n-am învățat nimic cu privire la purtatul măștii obligatoriu sau la abținerea de la fumat în spații închise, ci doar cu privire la  obligația de a plăti amenda, imediat ce ai fost fotografiat, fără mască sau fumând.

Mi-am permis exemplul de mai sus fiind foarte recent și mult comentat, dar am văzut sute de asemenea exemple, la toate nivelurile, la toate partidele și la nenumărați demnitari, care ar trebui cu toții să ne dea nouă doar exemple personale demne de urmat, nu invers.

Educația este sigur mai convingătoare decât legea

Viața arată că incomparabil mai eficientă decât amenințarea este educația. Creșterea continuă a consumului de alcool și de tutun demonstrează cât de puțin se lasă impresionați cetățenii la cunoscutele mesaje de utilitate publică, pentru care statul cheltuiește fabulos ca să ne informeze că „excesul de alcool dăunează grav sănătății” și că „tutunul ucide”.

Mă întreb câți din cei care au votat legile privind combaterea viciilor prin amenințări și constrângeri sunt ei înșiși fumători perseverenți? Unora le citesc chiar pe față o evidentă predilecție spre exact excesul de alcool, dăunător și greu de ascuns.

Mi-e teamă că impozitele pe băutură, cu eticheta corespunzătoare aplicată pe dop, precum și taxele pe tutun, n-au făcut decât să crească prețurile, nu să scadă consumul.

Îmi vine să cred că legiuitorul a apărat cu strășnicie interesul statului, ca să-i urce veniturile la buget, dar i-a păsat mai puțin de  interesul societății și de proferarea viciului – așa cum în mod fățarnic și-a motivat legile.

Cine suntem noi să interzicem o practică milenară?

N-aș vrea să creadă cineva că fac pe mironosița. Rostul acestor rânduri nu este să-i judece pe fumători sau băutori, care nu fac decât să respecte un obicei vechi, chiar mult mai vechi decât s-ar părea. Predecesorii noștri au băut și au fumat încă din antichitate.

Cartea Sfântă spune că legendarul Noe cultiva vița de vie.  Geneza relatează (9; 20-27) despre episodul când patriarhul bea și se îmbăta cu vin provenit din strugurii proprii. Aș zice chiar că excesul nu i-a dăunat grav sănătății, de vreme ce tot Biblia consemnează extraordinara sa longevitate: a murit la 950 de ani.

Și istoria fumatului se pierde undeva în negura timpului, chiar mai departe dacă ținem seama de relatările conform cărora strămoșii de acum 7.000 de ani practicau acest viciu în cadrul unor procesiuni religioase.

Ar fi greu și poate nici măcar n-ar fi moral să interzici o practică milenară, agreată de o bună parte a populației. Rolul societății este însă de a-i informa pe practicanți asupra riscurilor și a descuraja abuzul.

Cum descurajează statul abuzurile?

Unora li se pare că statul n-ar avea decât o pârghie să descurajeze abuzurile în fața viciilor: amenda. Eventual, chiar închisoarea. Viața arată însă că, de teama amenzii, contravenienții nu se abțin, ci se eschivează.

Îmi vine în minte combaterea vitezomaniei cu aparatul radar. Firește, în oarecare măsură s-a obținut efectul scontat, dar nu s-a așteptat nimeni și la cel colateral: inventarea dispozitivului care detectează radarul de la distanță. Căci, încă o dată spun, reacția imediată în fața constrângerii nu este neapărat conformarea. Adesea este ocolirea.

Singura cale pentru conformare este educația. Iar aceasta își are baza doar în exemplul personal. Și nu mă refer neparat la cele două vicii  în discuție, unde România se află la coada tuturor clasamentelor, ci la orice, inclusiv la măsurile anti-COVID, la conduita în societate, la onestitate sau corectitudine.  

Cine își poate închipui că va fi convingător unul care legiferează cinstea, dar tocmai el este urmărit pentru corupție?  Este un non-exemplu flagrant deputatul care dezbate și votează legile într-un stat de drept, dar el însuși a avut condamnări exact pentru corupție – precum Rădulescu-Mitralieră. Și nu numai el.

Nu poți fi credibil în discursul tău despre echitate, dacă tu însuți ți-ai adjudecat câteva salarii și vreo două-trei pensii speciale, conform legii votate chiar de tine sau de prietenii tăi. 

Nu poți pretinde că ai combate evazioniștii fiscali, când tu însuți ai găsit „portița” să nu plătești niciun sfanț impozit pentru venitul de sute de euro, încasați la „nunta cu dar”.  Nu spun la cine mă refer, căci se știe.

Nu oricine știe să descopere peștera lui Ali Baba

În opinia mea, am ajuns acolo unde suntem, adică mereu codașii Europei la toate capitolele, doar din cauza conducătorilor pe care singuri ni i-am ales și a legilor pe care singuri ni le-am votat, prin dânșii.  Ei au arătat ce sunt în stare, iar exemplul lor personal niciodată nu va fi bun de urmat.

Nutresc convingerea că românii nu sunt vicioși din fire, hoți, pungași sau corupți ticăloși. Românii i-au dat Europei un Enescu, un Coandă, un Eugène Ionesco (Ionescu, deh!) și mulți alții.

Mă bucur când aud că românii sunt lăudați pentru munca lor, acolo unde s-au dus după ce au văzut că, în patria-mumă, nu-i apreciază nimeni.

Dar când știu că un fost șef de partid stă la zdup pentru matrapazlâcuri, iar un altul de același rang s-a liberat după două stagii petrecute tot acolo, încep să înțeleg de la cine or fi luat exemplu personal alții mai mici, când și-au făcut tot făcut vile pretențioase, case de vacanță, mașini de lux și și-au angajat soțiile sau progeniturile în posturi bine plătite la care alții nici n-ar putea visa.

M-a impresionat reportajul prezentat recent de o televiziune, în cadrul unei plimbări cu barca pe lacul Snagov: întregul lac este înconjurat de palate în majoritate aparținând unor foști sau actuali demnitari, bugetari care își duc zilele doar dintr-un salariu sau o indemnizație.

Ce fel de exemplu personal ne dă bugetarul care își construiește palate doar din salariul său fără să poată explica niciodată unde a descoperit el peștera lui Ali Baba?

Ce e de făcut?

În opinia mea, asta e de făcut: tabula rasa. Se apropie noi alegeri care pot limpezi apele, dacă vrem. Căci tot noi i-am votat pe vechile liste pe cei porniți pe căpătuială, oportuniștii, fripturiștii, tot felul de șmecherași. Acum, aș căuta alții, pe listele cele noi.

Știu, partidele nu se pot dezbăra de vechile obiceiuri, nu se vor îndura greu să propună candidați după meritele lor și nu după simpatii, interese, cumetrii sau sumele cu care se oferă ei să-și cotizeze candidatura la partid, dacă nu cumva direct la lider.

Dacă niciun partid nu se va putea dezbăra de așa ceva, atunci totul e pierdut.  Dar dacă unul singur va avea curajul să propună doar oameni noi, integri, necompromiși și în afară de orice bănuială, atunci acel partid ar putea să schimbe destinul nostru, al tuturor.

Nu va trebui decât să holbăm ochii cât cepele în fața urnei, pentru ca nu cumva să punem ștampila tocmai pe cei care își fac vile și palate la Snagov, după ce pe noi ne-au îmbiat cu câte o pungă de zahăr, ulei și mălai, ca să-i votăm.