Cea mai la îndemână armă a populiștilor pentru a-și atinge scopurile politice e nostalgia.
Făcând apel la trecut, în fapt o repovestire care nu are legătură cu realitatea, îi prind în capcană pe toți cei care glorifică vremurile apuse, desconsideră prezentul și nu au planuri de viitor.
E șocant să descoperi că în România, la 34 de ani de la prăbușirea comunismului, aproape jumătate din populație încă mai crede că în acea perioadă se trăia mai bine, iar regimul dictatorial a fost „bun pentru țară”.
E aproape de neînțeles această perspectivă în condițiile în care, în ultimele trei decenii, România s-a schimbat fundamental, de la o țară izolată, aflată sub influența Kremlinului și condusă de un activist comunist fără scrupule, la una în care salariul mediu e aproape 1.000 de euro.
Pe piața neagră, în anul 1988, un dolar american era evaluat la 100 de lei. Salariul mediu era în jur de 3.000 de lei la acea vreme, adică 30 de dolari la nivelul acelui an.
Dacă ajustăm suma cu rata inflației, cei 30 de dolari de atunci reprezintă puțin peste 80 de dolari astăzi.
Cine mai muncește o lună de zile pentru 364 de lei cât înseamnă suma de mai sus?
Dar cifrele de mai sus nu sunt studiate la școală și prea puțini profesori le prezintă imaginea necoafată a acelei epoci.
Seniorii, dezamăgiții și absenții
Nostalgicii reprezintă trei categorii mari de persoane:
- Seniorii, care asociază calitatea vieții de atunci cu tinerețea și capacitatea lor de adaptare la acele vremuri;
- Dezamăgiții, persoanele cărora prăbușirea comunismului le-a dat viața peste cap. Adică, atunci aveau un anumit statut, poziție socială, pe care au pierdut-o sau aveau anumite planuri de viitor schimbate brutal de Revoluție, dar și cei care în perioada Ceaușescu își imaginau libertatea și democrația într-un fel, iar realitatea a intrat în conflict cu speranțele și așteptările lor.
- Absenții sunt cei care n-au trăit în acea perioadă, născându-se după 1990, dar care au fost influențați de „seniorii” și „dezamăgiții” din familie sau de la școală. Această a treia categorie e formată din oameni tineri care n-au experimentat viața într-un regim dictatorial, nu au o mare responsabilitate socială, se consideră înșelați de regimurile politice care s-au succedat după 1990 și nu au fost educați pentru a face față într-un sistem competitiv.
Atomii sociali
„Într-o societate în care nu există alegeri libere, și nici presă liberă, și nici libertate a cuvântului, și nici libertate individuală, cetățeanul nu are o voce a lui, drept pentru care el nici nu există ca o celulă a democrației. În comunism, societatea nu este un corp organic de cetățeni, ci un conglomerat de atomi sociali: este o masă amorfă…”, spune gânditorul Gabriel Liiceanu, într-un interviu, publicat de Revista „Familia”, în martie 2023, preluat de Contributors.ro.
Marea „problemă” a zilelor noastre e că „nostalgicii” sunt „celule ale democrației” și influențează dezbaterea, având posibilitatea să promoveze la putere oameni politici autoritari, extremiști, care au pe agendă exact limitarea drepturilor și libertăților cetățenești.
Nu există o soluție magică pentru a eroda influența populismului asupra unor grupuri de oameni, dar există posibilitatea de a arăta, în fiecare zi, pericolul renunțării la democrație și cât de valoroasă devine libertatea în momentul în care aceasta dispare.
În apropiere de România se desfășoară un război în care o țară, e vorba de Ucraina, luptă să scape de influența lui Putin, un dictator criminal ce își controlează poporul și se teme ca de moarte de democratizarea și prosperitatea țării vecine.
O ieșire a întregii Ucraine de sub influența Kremlinului ar însemna sfârșitul unei administrații barbare, formată pe principii mafiote după prăbușirea URSS, dar și un nou început pentru Rusia.
Liderul unui sistem dictatorial e dispus să facă orice pentru a se menține la putere, pierderea ei însemnând moartea.
O versiune convenabilă a adevărului
Oricare ar fi motivele celor care cred că în perioada comunistă în România se trăia mai bine, ele sunt greșite.
Doar cei care nu vor să citească și să asculte mărturiile celor care au suferit atunci, evită să intre în contact cu adevărul istoric sau nu au capacitatea s-o facă pot să susțină o asemenea aberație.
Adevărul nu e de stânga sau de dreapta, nu poate fi încadrat într-o ideologie și nu poate justifica o acțiune, susține o cauză sau impune un mod de comportament.
E un fapt, pe care noi, oamenii, l-am trăit, l-am relatat, l-am analizat și l-am spus mai departe.
În societatea de azi, viteza mare de comunicare și tehnologia le-a oferit oamenilor posibilitatea să relateze mai repede faptele, să le analizeze și să le transmită mai departe, dar și posibilitatea de a altera aceste procese, transformându-le în arme politice și în amenințări la adresa drepturilor și libertăților individuale.
Fiecare își poate spune povestea lui. Mai mult de atât, toate poveștile pot fi distribuite pe scară largă, iar puternicii zilei, prin resursele pe care le au la dispoziție, pot impune o versiune convenabilă a unui adevăr.
Vladimir Putin, fiind cel mai puternic om din Rusia, cu cele mai multe resurse, le-a impus rușilor propria lui variantă despre invadarea Ucrainei, le-a ascuns crimele săvârșite de soldații lui și a înrolat alte sute de mii de militari pe care i-a trimis la moarte sigură.
Totul se întâmplă pentru că dictatorul rus are puterea de a spune o poveste care-l avantajează pe el și pe cei din anturajul său.
Anul alegerii
În 2024, jumătate din populația globului va vota, asta arată forța democrației, dar și marile amenințări la adresa ei.
În țara noastră vor fi patru rânduri de alegeri, iar fiecare dintre ele vor avea un impact major asupra viitorului. În SUA se joacă destinul celei mai puternice democrații din lume, cu toate implicațiile asupra civilizației umane.
Chiar și în Rusia, Putin organizează alegeri pentru a-și consolida poziția de lider absolut.
Validarea populară, chiar dacă trucată și mincinoasă, legitimează acțiunile criminale ale unui dictator.
Țara noastră nu are lideri politici care pot apăra democrația, o pot trece peste complicatul an 2024 și au capacitatea de a oferi o perspectivă asupra provocărilor care ne așteaptă.
Nu au fost educați și nu s-au pregătit pentru asta. Raporturile politice din România sunt directe, primare și brutale, miza fiind păstrarea puterii, controlul resurselor și îmbogățirea cât mai rapidă.
Singura presiune care funcționează e cea exercitată de publicul larg, care, în anumite conjuncturi, poate dejuca planurile unui grup politic sau altul.