Înaintea marii crize financiare începută în 2008, România a avut, la sfârșit de 2008, o datorie publică totală de 109 miliarde de lei, adică 20% din PIB-ul de atunci. La sfârșitul celor cinci ani trăiți sub spectrul crizei, în 2013, țara a ajuns să aibă o datorie publică de 267 miliarde de lei, adică 42% din PIB. În termeni simplificați, putem spune că acea criză ne-a costat cam 150 de miliarde de lei, sau o cincime de PIB. Ponderea datoriei publice în PIB s-a dublat, de la 20% la 42%!
După 2013, anul în care am avut o ultimă recesiune (tehnică, așa o numeau politicienii), nimeni n-a mișcat un deget pentru a corecta marile probleme ale țării, printre care se află și datoria publică. Așa că ne-am pus la masă și-am benchetuit, deși creșterea economică ne-ar fi permis să mai ajustăm ceva din datoria asta imensă. Numai că nimeni nu se poate lupta cu beția puterii, astfel încât am ajuns la finalul lui 2016, la apogeul guvernului tehnocrat și „pro-european” Cioloș să mai creștem un pic datoria la suma de 339 miliarde de lei, adică 44,3% din PIB. După care, ironia sorții! guvernele socialiste ale lui Dragnea s-au purtat ceva mai blând decât am fi crezut cu viitorul: datoria publică era la final de 2019 449 miliarde de lei, cu o pondere scăzută în PIB de 42,4%.
Înainte de pandemia COVID 19, la sfârșit de februarie 2020, ajunsesem cu datoria publică totală la 467 miliarde de lei, în creștere ca pondere în PIB la 43,1%. La sfârșitul primului semestru, după patru luni de criză, avem aproape 500 de miliarde de lei datorie publică totală, adică 46,1% din PIB. Cam atât ne-a costat criza în primele patru luni: 32 de miliarde de lei sau 6,5 miliarde de euro. Deocamdată.
Din cele aproape 500 de miliarde datorie publică totală (care include și garanțiile emise de autoritățile centrale și locale), cea mai mare parte, adică 483,5 miliarde de lei (44,7% din PIB) reprezintă datoria guvernamentală, cea care trebuie plătită de noi toți. Restul, de doar 15,8 miliarde de lei este datoria locală, decentă ca nivel și structură, 1,4% din PIB.
Situația este, însă, în desfășurare, așa cum ar zice generalii. Astfel încât, conform „Programului indicativ revizuit de emisiuni de titluri de stat aferent anului 2020 urmare a celei de-a doua rectificări bugetare”, recent elaborat de către ministrul de finanțe, anul acesta țărișoara se va împrumuta de 138,5 miliarde de lei, din care 91 miliarde de lei este deficitul bugetar de acoperit (sursa: AICI). Să traducem un pic: de la începutul anului, pentru acoperirea deficitului, ministerul de finanțe s-a împrumutat de vreo 40 de miliarde de lei, urmând așadar să mai ia de pe piață încă 51 de miliarde de lei până la sfârșitul anului, când vom avea, așadar, o datorie publică totală de cel puțin 550 miliarde de lei, adică vom fi sărit bine de 50% din PIB (vom fi la peste 52% ). Numai datoria publică guvernamentală va fi peste 50% din PIB. Mai mult, anul viitor ni se pregătește un deficit bugetar de minim 7,5% din PIB, adică peste 80 de miliarde de lei (sursa:AICI), așa că vom poposi cu datoria aproape de nivelul de 60% din PIB! Adică vom fi pe lângă maximul recomandat de UE. Între timp, guvernul va defila prin pragurile din Legea privind responsabilitatea fiscal-bugetară, precum odinioară rapidul Traian prin gara Basarabi.
Așa, de amorul artei, vă prezint succint ce ar trebui să facă onor guvernul conform legii sus-amintite (sursa: legea 69 din 16 aprilie 2010):
1. Dacă datoria publică guvernamentală depășește 45%, ministerul Finanţelor Publice prezintă Guvernului un raport privind justificarea creşterii datoriei şi prezintă propuneri pentru menţinerea acestui indicator la un nivel sustenabil (art 13, alin 1).
2. Dacă datoria publică depăşeşte 50% din produsul intern brut, Guvernul prezintă public şi aplică în cel mai scurt timp un program pentru reducerea ponderii datoriei publice în produsul intern brut. Programul cuprinde și măsuri care determină îngheţarea cheltuielilor totale privind salariile din sectorul public. Acest lucru trebuie realizat într-un termen cât mai scurt, cel mai târziu în semestrul următor celui în care s-a constatat depăşirea procentului de datorie publică (art 13 alin.2).
3. Dacă datoria publică depăşeşte 55% din produsul intern brut se aplică prevederile de la punctul precedent și, în plus, Guvernul iniţiază măsuri care să determine îngheţarea cheltuielilor totale privind asistenţa socială din sistemul public (Atenție: aici intră și pensiile)! (art 13, alin 3)
4. Dacă datoria publică depăşeşte 60% din produsul intern brut, în plus, Guvernul iniţiază şi aplică un program de reducere a datoriei publice, cu 5% pe an (art 13, alin 4).
Recapitulăm: astăzi, după împrumuturile din iulie și august, probabil avem datoria publică guvernamentală la peste 45% din PIB. Ați primit, dragi cetățeni, vreun raport de la guvern? La sfârșitul anului, probabil vom avea respectiva datorie la peste 50% din PIB. Se vor îngheța salariile din sistemul public? Hai să fim serioși! Iar la sfârșitul anului viitor probabil vom fi cu datoria guvernamentală peste 55% din PIB. Credeți că se vor îngheța pensiile?
E drept că mintea creață a politicianului român a inventat, ca la orice lege, o prevedere ambiguă care o face inaplicabilă și care se referă la „circumstanțe extraordinare” (art 8), dar, atenție! după încetarea acelor circumstanțe, nu trebuie „afectat obiectivul pe termen mediu”. Păi e clar că datoria guvernamentală nu va scădea, că doar nu s-au terminat alegerile în țara asta.
Oricum, nu aplicarea legii de responsabilitate fiscal-bugetară ar trebui să ne sperie, ci ceea ce se întâmplă efectiv cu datoria publică.
Unii spun că, în context european, România stă încă bine, departe de media de 79,5% ca pondere în PIB a datoriei publice a statelor UE. Aveam, la sfârșitul lui martie 2020, a opta cea mai mică pondere a datoriei în PIB:
Hai să vă spun un secret, totuși: dacă ne uităm, însă, la viteza cu care ne crește datoria față de același trimestru al anului trecut, vedem că suntem cam pe locul II în UE. Poate începem să ne facem griji:
Să vă mai dau ceva motive de îngrijorare? De ce nu? Iată, bunăoară, că în primele 6 luni ale anului acesta, datoria publică s-a mărit cu 12% . Sau iată că acest lucru s-a obținut preponderent prin împrumuturi externe (35 miliarde de lei din totalul de 51 de miliarde împrumutați în primul semestru):
Vedeți cum, încet-încet, ajungem să tremurăm în așteptarea ratingurilor de țară de la Standard&Poor`s sau de la Fitch, dacă tot depindem de finanțări externe? Și, cel puțin în primele șase luni, costul finanțării externe a fost mai scăzut decât cel al finanțării interne:
Să nu ne îngrijorăm prea tare, totuși: costul obligațiunilor românești deocamdată scade și a ajuns mai mic decât cel care era prognozat acum 1 an sau acum șase luni.
Să nu uităm și aritmetica atunci când ne uităm la toate aceste grafice sau tabele și să reținem câteva numere:
- dacă luăm 1 miliard de lei împrumut pe 3 ani, la sfârșit vom plăti 94 de milioane de lei în plus dobândă;
- dacă luăm 1 miliard de lei împrumut pe 5 ani, la sfârșit vom plăti 177 de milioane de lei în plus dobândă;
- dacă luăm 1 miliard de lei împrumut pe 7 ani, la sfârșit vom plăti 272 de milioane de lei în plus dobândă;
- dacă luăm 1 miliard de lei împrumut pe 10 ani, la sfârșit vom plăti 427 de milioane de lei în plus dobândă.
Anul acesta, de exemplu, avem de plată cam 15 miliarde de lei pentru dobânzi și comisioane aferente datoriei publice. 3 miliarde de euro.
Și, până la urmă, pentru ce trebuie să ne îndatorăm atât de mult? Dacă o facem pentru a ne spori infrastructura, pentru a avea mai multe autostrăzi, căi ferate, mai multe localități branșate la apă și canalizare sau la gaze, mai multe centrale electrice ar mai fi cum ar mai fi. Mi-a teamă însă că ne împrumutăm doar pentru a hrăni un stat ineficient, în care fiecare al treilea leu strâns din impozite hrănește salariile uriașe ale aristocraților bugetari.
Iată pentru ce ne împrumutăm, să nu avem dubii:
Fiecare al treilea leu strâns la bugetul consolidat (342 miliarde lei venituri) merge la salariile prinților bugetari (111 miliarde de lei)! Nenumăratele agenții și autorități, sute de miniștri și secretari de stat, fiecare cu zeci de consilieri, asistenți și șoferi, mii de primari și consilieri în localități cu mai puțin de 1.000 de locuitori, toate astea se plătesc din datoria publică guvernamentală. Miliardul de lei cheltuit aberant de directorul Adrian Ionel de la Unifarm, bordurile și panseluțele protejatului guvernamental Robert Negoiță, salariile de peste 11.000 euro/lună de la ANRE , toate se plătesc din datoria publică guvernamentală. Și nu are nicio legătură cu pandemia, exact aceeași pondere o aveau salariile grofilor bugetului și înainte de criză. Omul gras al lui Traian Băsescu a devenit și mai obez în ultimii trei ani.
Mai avem de plătit și deficitul de la fondurile de pensii și de sănătate, acolo unde se strâng contribuții de 114 miliarde de lei și se plătesc pensii și medicamente de 137 miliarde de lei. Și mai dăm 55 de miliarde de lei pe „bunuri și servicii”, adică pe spaima șoselelor, Tuareg-ul ministrului Lucian Bode și pe whisky-ul și trabucele de la ziua lui Orban. Da, da, au crescut și cheltuielile de investiții, vor ajunge la aproape 40 de miliaarde de lei, adică 5,1% din PIB. Cică e o cifră record! Dacă o comparăm cu 2016, 2017 sau 2018. Dar e departe de a se compara cu perioada crizei trecute, când investițiile au reprezentat chiar și 75 din PIB!
Poate ne trezim măcar în al doisprezecelea ceas și înțelegem că nu putem funcționa la infinit cu asemenea dezechilibre. Mai devreme sau mai târziu vom avea soarta Greciei. Salariile imense și nejustificate ale bugetarilor, precum și cheltuielile aberante făcute doar pentru comisioane grase ne vor îngropa financiar. Mai devreme sau mai târziu, această datorie imensă și în creștere rapidă va începe să ne coste din ce în ce mai mult, până la insuportabil. Dacă nu se reduce rapid cu minimum 15-20% aparatul bugetar și nu se înlocuiește Tuareg-ul lui Bode cu un Duster autohton (adică nu se opresc excesele din achizițiile publice), România va crăpa. Nu astăzi, nu mâine, dar poate la următoarea criză.