Tragedia bebelușului de la Suceava, decedat din cauza apei asiprate în Cristelniță, la botez, nu este doar despre un preot, nu este doar despre ritualurile Bisericii, ci și despre societate în general.
Sigur că Biserica este o insulă de conservatorism. Este chiar unul dintre rolurile ei să păstreze și să transmită tradițiile care reprezintă rădăcinile oricărui popor.
În egala măsură însă, ritualul, cu valoare simbolică, poate cunoaște și a cunoscut unele modificări de detaliu în funcție de evoluția societății, modificări care să nu afecteze esența simbolului.
Ce semnifică ritualul scufundării copilul de trei ori în Cristelniță explică în Doxologia.ro pr. prof. dr. Ene Braniște: „Această întreită afundare pe de o parte arată că temeiul credinței noastre este Sfânta Treime, iar pe de alta închipuiește cele trei zile cât a stat Domnul în mormânt; prin afundarea în apă închipuim moartea noastră pentru viața în păcat de până aici și îngroparea noastră împreună cu Hristos, iar prin ieșirea (scoaterea) din apă închipuim învierea noastră împreună cu El, pentru viața cea nouă, în Hristos”.
Dar trebuie înțeles că această practică a scufundării este din secolul I sau al II-lea când, spune teologul Paul Palencsar pentru europalibera.ro, “majoritatea neofiților, adică cei care veneau spre botez, erau adulți, conștienți de gestul pe care îl fac, iar dacă preoții îi afundau, își țineau singuri respirația, adică aveau reflexele formate pentru a putea rămâne în viață.
Nu mai avem de-a face cu adulți, ci cu nou-născuți fragili, pentru care e de ajuns o singură fracțiune de secundă de neatenție din partea preotului pentru că deznodământul să fie tragic”.
Nu avem de unde să știm câte asemenea secunde de neatenție au mai existat și câți bebeluși au murit sau au trecut pe lângă moarte.
În plus, ritualul este foarte traumatizant pentru copil. Nu cred că există om care să susțină că a fi dezbrăcat, în Biserica cel mai adesea rece, și băgat cu capul în apă, uneori nici măcar caldă, poate fi plăcut și nu reprezintă o spaimă pentru o ființă care nici macar nu înțelege de ce i se întâmplă asta.
Era un lucru care conta puțin în secolul I sau al II-lea, când în general grija pentru sensibilitățile persoanei, indiferent de vârsta ei, erau incomparabil mai mici. Viața era dură, călirea se făcea altfel, speranța de viață și calitatea ei erau scăzute, nu încape nicio comparație.
Având în vedere riscurile și disconfortul, nu există niciun motiv pentru care botezul orodox să nu fie săvârșit ca în ritualul catolic, prin turnarea de apă pe capul copilului, o practică total neriscantă și cu mult mai blândă.
“Chintesența botezului nu este afundarea, ci invocarea de către preot a Preasfintei Treimi – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Așadar, chiar dacă îl afundăm pe copil sau îi turnăm apă pe cap de trei ori, copilul are botezul valid pentru că a fost săvârșit în numele Sfintei Treimi”, spune teologul Paul Palencsar.
Este o poziție susținută implicit de purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu: “Orice preot trebuie să fie deschis, trebuie să îi asculte pe părinți, e copilașul lor și creștinarea trebuie să constituie o celebrare a bucuriei și nu o traumă. Dar se practică botezul inclusiv prin scufundarea copilașului, aproape totală, în apa din cristelniță și turnarea cu căușul palmei, de trei ori, pe creștetul copilașului”.
Sigur că există și radicalism, ca acela manifestat de IPS Teodosie, dar, până la urmă decizia, după cum spune pr. Bănescu, este a părintelui.
Și aici e cheia. Dacă tot mai mulți părinți vor cere ca bebelușul să nu fie scufundat, ci doar udat pe cap, această practică, cu mult mai blândă și total lipsită de riscuri, se va extinde.
Până acum, probabil mulți părinți nu știau că există și această variantă și acceptau ceea ce le impunea preotul. De acum știu de la vocea autorizată a BOR, deci de acum depinde numai de ei la ce riscuri și disconfort își expun copiii.
Iar până la urmă, chiar zonele radicale ale Bisericii probabil că vor deveni flexibile. Dacă nu, riscă să își piardă tot mai mulți dintre enoriași, pe cei mai educați, mai evoluați, care consideră că au dreptul să aleagă.
Nu numai în cazul botezului, ci în general principalul motor al evoluției este presiunea societății. Dacă societatea conștientizează și pretinde, dacă ține la drepturile ei, până la urmă se întâmplă. Dacă e pasivă și indiferentă, își merită soarta.
Petiție pentru a fi modificat ritualul botezului, după tragedia de la Suceava