„Îmi zicea mama să votez AUR. Eu habar nu aveam ce este AUR. Mama vorbea cu oamenii din biserică”.
Cuvintele de mai sus sunt extrase mot à mot dintr-o interesantă declarație de presă, făcută zilele trecute de către carismaticul domn Gigi Becali, fost om politic, binecunoscut investitor în sport și ajuns comentator independent după ce a părăsit pușcăria, condiționat de o ireproșabilă conduită civică.
Indiscutabil, domnul Becali este un om sincer, vorba ceea, ce-i în gușă e și-n căpușă. N-am îndoieli că mama i-a zis ce să voteze, citesc printre rânduri că a ascultat-o pe mama și a votat AUR, deși habar n-avea ce este AUR, dar conta pe mama, care avea marele atu că vorbea cu oamenii din biserică.
Așa cum îl cunoaștem cu toții pe domnul Gigi Becali, faptul că mama vorbise despre AUR în biserică reprezenta pentru dânsul garanția supremă că așa este bine, mai mult, că așa este cel mai bine, că mai bine decât așa nu se poate.
Este evident cu ce oameni vorbea respectiva mamă a respectivului domn în respectiva biserică. Cu enoriașii, cu cei care ascultă cuvintele preotului, iar apoi le comentează între ei, ducându-le chiar mai departe, tuturor celor din familie, care le repovestesc la rândul lor altora, amintind mereu de autoritatea cuvântului rostit de taica preotul, de la înălțimea amvonului.
Nu știu în ce măsură deslușesc mamele tâlcul vorbelor duhovnicești rostite de la amvon, dar fără îndoială cad toate de acord cu câteva realități incontestabile. Că viața e grea, că toți tragem mâța de coadă, că politicienii nu s-au arătat niciunii la înălțime, că mai toți sunt copleșiți de corupție, că se acoperă unul pe altul atunci când fură, că au ajuns să folosească imunitate partamentară ca să-și legalizeze nelegiuirea, că așa nu se mai poate, că s-a umplut paharul și că singura soluție este ceva nou, ceva ce n-a mai fost încă.
Poate preotul nu le spune mai mult, dar enoriașii află repede unul de la altul că există ceva nou de tot, că se numește AUR și că cei de acolo n-au furat încă nimic, n-au jecmănit țara, nu și-au făcut vile cu piscine și nici nu-și plimbă amantele cu yahturi de lux, pe oceanele planetei.
Acolo, la Biserică, o fi aflat speriată toate acestea și mama domnului Becali, omul care habar nu avea de AUR, dar îl vota, ascultând cuminte de mama.
Îmi permit să observ că liderii AUR au dovedit o inteligență sclipitoare, atunci când au observat că cea mai bine structurată instituție în teritoriu nu este statul, ci biserica.
Administrația statului are prefecturi în toate județele și are primării în toate municipiile, orașele, orășelele și comunele, dar biserica are lăcașuri și în sate, în sătuțele mici, în cătune, peste tot unde structurile administrației nu sunt instituite.
În orice localitate, administrația are o singură primărie, pe când biserici sunt multe, toate slujite de mii de preoți, toți pregătiți să țină predici de la înălțimea amvonului și toți respectați de mamele celor de acasă.
În plus, cuvântul preotului atârnă cu mai multă greutate în inima românului, decât cel al primarului, al consilierului comunal sau al liderului de consilieri.
Aceștia au apărut în orizontul cetățeanului când au fost aleși și vor disparea când se vor alege alții. Preotul însă, odată apărut, nu are motiv să dispară curând.
Unde mai pui și faptul că imaginea preotului este legată de clipele fericite când se naște un nou membru al familiei și trebuie botezat în cristelniță, după obicei. Sau de alte clipe fericite, când un membru al familiei se căsătorește și trebuie nuntit. Fără nuntă, înseamnă să trăiască toată viața în păcat, Doamne ferește!
Imaginea preotului este legată chiar și de ziua când moare omul și trebuie îngropat cu litanie la căpătâi, ceva care face diferența dintre o simplă îngropare și o înmormântare creștinească.
Pe scurt, cuvântul preotului și prezența lui la toate evenimentele de seamă ale familiei sunt infinit mai influente în viața noastră, decât cuvântul primarului, al conslierilor sau al liderului acestora.
Să-mi fie iertat, nu cârtesc la adresa bisericii, dar aflu din presă că în diaspora – cea răspândită mai prin toate meleagurile lumii – nu puțini preoți s-au pus chiar pe față în slujba intereselor noului AUR, lăsând mai la o parte cele duhovnicești.
Există multe lucruri ciudate pe care domnul Becali le-a aflat de la mama domniei sale, iar noi le citim prin ziare și atunci mă întreb: oare ÎntâiStătătorul Bisericii, Prea Fericitul Patriarh Daniel, nu știe de ele?
N-am fost la biserica unde se roagă mama domnului Gigi Becali și nu știu mare lucru despre AUR. Dar programul partidului l-am citit și m-a îngrozit. Are tente extremiste. Din puțina istorie recentă câtă am citit-o și chiar am trăit-o, știu că niciun partid extremist n-a adus binele poporului său. Niciunul nu s-a dovedit de bun augur pentru oameni și nu le-a adus fericirea promisă.
Extremismul lui Hitler a dus țara sa la dezastru, iar Europa la ruină. Extremismul lui Mussolini la fel. Rusia extremistului Stalin a fost călcată fără milă de cizma inamicului și numai tehnica americanilor, interesați să salveze Europa, salvând Rusia, a salvat în ceasul al doisprezecelea cel mai mare stat european.
Dar extremismul lui Stalin însuși avea să tragă poate cu un secol înapoi civilizația unui sfert din Europa. Extremismul Anei Pauker și al lui Gheorghiu Dej au accelerat acest proces în România, unde a mai continuat inexplicabil chiar și după scoaterea lor de pe scena politică.
Extremismul lui Ceaușescu a împins politica predecesorilor săi mult peste limita suportabilității răbdătorului popor român, până când s-a produs un miracol, și a explodat mămăliga. Mii de vieți omenești au plătit prețul exploziei.
Nu există în istorie niciun exmplu când extremismul să fi adus vreunui popor fericirea promisă. O asemenea fericire n-a fost niciodată mai mult decât o fata Morgana, care se topește, când se izbește de realități.
Aceste realități le cunosc toți liderii politici, care din motive greu de înțeles le ignoră, le știu prea bine și extremiștii de tot felul, dar nu se poate să nu le știe și ÎntâiStătătorul BOR.
De ce IPF Patriarh Daniel se face că nu observă ceea ce au observat toate mamele din lăcașul unde se roagă mama lui Gigi Becali, asta pricep eu greu, cu modesta mea minte. În biserică nu există principiul indiferenței, acel Laissez-faire, laissez-passer, specific celor impasibili. Biserica este fermă, când sunt în joc principiile.
De ce nu este ferm ÎPF Patriarh? Îi scapă realitățile printre degete? Le tolerează? Este cumva interesat? Dacă n-ar fi una din toate acestea, ar folosi fără îndoială pârghiile pe care le are, ca să separe limpede cele duhovnicești de cele lumești, conform înțelepciunii biblice: „Dați Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”.
Nutresc convingerea că Întâistătătorul Bisericii are destulă putere și autoritate să determine întreaga preoțime, de toate rangurile, de la rebelul arhiepiscop al Tomisului și până la cel mai modest paroh din cel mai micuț cătun, să-și desfășoare nobila sa menire duhovnicească, fără să facă atingere celor lumești și atât de efemere.
În spațiul sacru al bisericii, mama domnuli Becali trebuie să audă numai cuvinte înălțătoare despre cele sfinte, despre cele cuprinse în scripturi, despre căile purificării duhovnicești și nicidecum despre altceva.
Altfel, am aluneca pe o pantă, la care nici în gândul celor mai negativiști dintre pesimiști nu gândește: ne-ar aștepta ori pericolul neolegionar, ori cel neocomunist.
Căci, să-i zicem neofascist ar fi poate prea mult.
