În campania pentru ultimul scrutin european, nu a existat țară asupra căreia să se îndrepte mai fățiș atenția instituțiilor europene.
Summit-ul de la Sibiu a fost un moment atipic chiar și pentru liderii europeni, puțini și-ar fi imaginat-o pe Angela Merkel făcând baie de mulțime și pe Emmanuel Macron zăbovind printre sibienii care scandau lozinci pro-europene.
La fel de puțini și-ar fi imaginat umilința la care socialiștii europeni au supus PSD-ul, neprimit la întâlnirea informală cu Timmermans, din marginea summit-ului.
A existat atunci un consens explicit pentru ca democrația din România să fie reparată, după abuzurile pe care regimul Dragnea le-a împins până spre grotesc – să ne amintim de marțea neagră – doar pentru a prelungi libertatea și puterea unui lider cu ambiții iliberale, dar fără să reușească măcar să aibă o minimă pavăză ideologică.
Un regim bufonic, cu atât mai perfid și mai periculos, așa cum e puterea născută din resentiment.
Instituțiile europene s-au poziționat la unison de partea societății civile, cea care apăra în stradă statul de drept și e momentul să scoatem această sintagmă din registrul confiscărilor.
Nu a fost numai din dragoste pentru București și nici numai din trezirea unui spirit idealist în vechea Europă, la vederea tinerilor care se strângeau seară de seară în Piața Victoriei, creativi, hotărâți să facă diferența între România lor și aceea pe care politicienii o ocupau în subterane.
România a fost o poveste de succes pentru UE
Bucureștii au fost povestea de succes de care Uniunea Europeană, din care pentru prima dată un stat membru voia să iasă, avea nevoie.
Iată cum valorile europene, apartenența europeană au reușit să salveze societatea și să refacă un contract politic uzurpat, între cetățeni și politicieni.
Iată cum oamenii au fost capabili să restabilească ordinea politică, atunci când aceasta a fost periclitată. Iată ce înseamnă, de fapt, puterea unei societăți care a înțeles care sunt pârghiile viciate ale puterii politice și a acționat cu adevărat politic, în sensul asumării polis-ului.
Nu întâmplător etimologia cuvântului idiot are o conotație politică în greaca veche și îl desemnează pe acela care nu vrea să se intereseze de treburile politice ale cetății, îi ajunge ograda proprie, fără să fie capabil să priceapă că bunăstarea din ogradă depinde în mod esențial de bunăstarea și buna credință din cetate.
Și iată cum Uniunea Europeană e mai mult decât câteva instituții formale, coboară din birourile de la Bruxelles și decide, tranșant, să se plaseze de partea societății. O poveste ușor de ascultat în campanie, pentru că permite varianta simplă maniheistă: răul e de-o parte și binele e tot ceea ce se opune răului.
Nici față de Viktor Orban al Budapestei, care l-a caricaturizat pe fostul președinte al Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, și care are fără rest un discurs anti-establishment-ul UE, nu au fost instituțiile UE atât de severe și pe o voce unică, indiferent de familia politică – populari, verzi, socialiști.
Au înțeles însă politicienii non-PSD de la București ceva din norocul care li s-a pus pe masă?
Pentru că, dincolo de delegitimarea PSD-ului, Uniunea Europeană a transformat povestea românească în exemplul bun de dat Europei, un capital simbolic pe care țara noastră l-a avut și în 1990, dar care a fost rapid distrus de mineriade și apoi de căpușarea statului de către fosta nomenclatură.
Acum e momentul să ne ajutăm singuri
Răspunsul e under construction, pentru că, pe de o parte, europarlamentarii români sunt legitimați la Bruxelles, fie că vorbim despre câțiva dintre liberalii recunoscuți pe plan european, cum e Siegfried Mureșan, fie de membrii români ai grupului Renew Europe, condus de Dacian Cioloș, dar, pe de altă parte, guvernanții de la București mai au încă de lucru la repararea pagubelor produse de regimul PSD, printre acestea fiind și Secția Specială, încă în picioare, deși desființarea ei a fost imperativ cerută de organisme internaționale.
Norocul cu care România a intrat în scrutinul european și pe care UE l-a lăsat pe masa alegerilor ulterioare i se adaugă, zilele acestea, sprijinul pe care instituțiile europene îl pun la dispoziția statelor-membre, pentru a rezista crizei cauzate de pandemia de SARS-CoV2.
Totul e ca politicienii de la București să înțeleagă că miza e cu bătaie mai lungă și să nu bruieze agenda politică cu teme de umplutură, fie ele din direcția CPF ori din cea comod politicianistă.
Ar fi o risipă colosală ca România să rateze (iarăși) agenda europeană și să se lase confiscată în dezbateri fie anacronice, în stilul vestitului decalaj, fie polarizante, așa cum a fost cazul referendumului pentru redefinirea familiei.
Nu toate firele duc la Rusia, ne pricepem și singuri să ne sabotăm, dar propaganda rusească tocmai asta face, accentuează slăbiciunile și faliile, acolo unde ele apar. Iar de data asta Uniunea Europeană nu va ține spatele României și nu va mai coborî din birourile bruxelleze.
Cum știm când fake news-ul vine de la China și de ce l-a înlocuit Gates pe Soros la facerea relelor. Bonus: cine pe cine plătește să aibă Covid-19 - Interviu